― Du-te să te culci.
M-am întors. Venea și el, cu brațele încărcate.
― E din cauza vinului.
― Ba nu, pur și simplu ai nevoie de somn.
― O să-ți mai spun o chestie despre mine, care să completeze minunatul meu portret: sunt insomniacă! i-am zis râzând strâmb.
― Ceva îmi spune că ai să dormi, așa că în pat, Yaël, insomniaca!
Dacă ar fi avut dreptate…
― Mă dau bătută dacă îmi spui de ce ai mințit în privința telefonului.
― Ca să evit o ceartă cu ceilalți.
I-am zâmbit vag.
― Poți să-mi faci un ultim serviciu și să le spui că m-am dus la culcare?
― Contează pe mine!
Obloanele rămăseseră închise toată ziua, era destul de răcoare în camera mea. Când mă spălam pe dinți, toropeala mi-a cuprins trupul și creierul. Ochii mi se închideau singuri, așa că am renunțat la duș. M-am dezbrăcat, mi-am pus o pijama subțire, am stins lumina și m-am așezat în pat, lăsându-mi capul să cadă pe pernă.
Am tras cearșaful peste mine, materialul mi s-a părut moale la atingere. Am auzit o bătaie în ușă.
― Yaël? Dormi? Pot să vin să-mi iau trusa de toaletă?
― Sigur că da.
Lumina de pe hol a fost de ajuns ca să lumineze baia; l-am zărit în timp ce-și lua lucrurile.
― Noapte bună, a șoptit.
― Marc?
S-a apropiat de pat. Am găsit forța să-l privesc.
― Mulțumesc pentru această zi. Mulțumesc…
― Dormi.
A ieșit. L-am auzit răspunzând la întrebările celorlalți în legătură
cu dispariția mea, a liniștit-o pe Alice care-și făcea griji pentru mine, și i-a interzis să vină în camera mea. Încet, vocile s-au stins și eu m-am cufundat în somn, incapabilă să lupt.
Ochii îmi rămâneau cu disperare închiși, mi i-am frecat cu pumnii, ca un copil, căscând. Apoi, mi-am întins mușchii anchilozați. M-am ridicat cu chiu, cu vai în capul oaselor, cearșaful, care nu se mișcase din ajun, a alunecat. Pleoapele mi-au clipit; printre storuri, soarele se strecura, sus deja. Niciun zgomot, tăcerea cea mai deplină domnea în casă. În picioare, am avut nevoie de câteva clipe ca să găsesc un fel de stabilitate, spatele mi-a trosnit.
Târând picioarele, m-am dus în baie ca să mă privesc în oglindă: eram umflată de somn și aveam urma pernei pe obraz. M-am stropit pe față cu apă rece; degeaba, senzația de greutate nu
dispărea. M-am dus din nou să mă așez pe pat, trebuia să reacționez, altfel eram în stare să adorm la loc. Mi-am căutat telefonul pe noptieră. Și mi-am amintit… Am strâns pumnii impunându-mi să
nu mă enervez. Nu încă, nu deja un nod în stomac. Mai voiam puțină liniște. M-am ridicat și am scotocit prin comodă, am dat imediat peste costumul de baie pe care mi-l găsiseră fetele; era bun.
După aceea, mi-am luat prosopul, am deschis obloanele și m-am îndreptat spre piscină; nu mai era acoperită cu prelata, se nimerea bine, trebuia să înot urgent. Scăpată de prosopul de baie, mi-am ținut respirația și am plonjat cu capul înainte. Răceala apei mi-a biciuit pielea, mai ales cea de pe burtă, care de obicei nu era dezgolită, chiar și decolteul a simțit-o, căci de obicei eram acoperită
până la gât de costumul meu de înotătoare. Am făcut o primă tură
sub apă, am revenit la suprafață și am început un crawl, mai lent decât de obicei. Au urmat mai multe ture înainte să fac o oprire. Mi-am dat pe spate părul care își recăpătase libertatea, puteam să-l simt pe ceafă, cu apa curgându-mi pe umeri. Agățată de margine, mi-am aplecat capul pe spate ca să-l bag din nou sub apă, clipocitul ei mi-a mângâiat urechile. Mi-am sprijit picioarele de peretele piscinei și, în loc să mă arunc spre înapoi, ca să încep un crawl pe spate, ca de obicei, m-am oprit și am făcut pluta. Am rămas perfect nemișcată, cu brațele ușor depărtate de corp, ochii închiși, cu soarele încălzindu-mi pielea și am zâmbit. Nu eram prea departe de a râde, dar și de a plânge, atât de mult aveam un sentiment de plenitudine care creștea în mine. M-am ridicat în poziție verticală și m-am lăsat la fund, de unde am privit bulele urcând la suprafață, către lumină.
După aceea le-am urmat și am ieșit din apă. Am luat prosopul ca să
mă șterg, m-am înfășurat cu el, apoi m-am dus pe terasă uscându-mi părul. Doar atunci l-am văzut pe Marc stând acolo, cu o carte în mână și ochii ascunși în spatele ochelarilor de soare.
― Salut, m-am mulțumit să-i spun.
― Salut. Ai dormit bine pentru o insomniacă…, a șoptit.
M-am oprit în spatele lui și el mi-a băgat mâna sub nas: era ora 11:20. Așadar, făcusem turul cadranului.
― Mulțumesc, i-am spus întorcându-mă în cameră, complet zăpăcită de noaptea mea de somn.
Am făcut repede un duș, mi-am pus o rochie ușoară, mi-am descurcat părul și m-am hotărât să-l las liber, Alice va fi mulțumită.
După aceea, am trecut pe la bucătărie, mai rămăsese cafea, mi-am pus o ceașcă, am luat una și pentru Marc și m-am întors pe terasă.
Părea neatent la carte, privea în depărtare tot întorcându-și ceasul.
