Într-un final, totul se reduce la timp: relația noastră cu el, înțelegerea noastră
asupra lui, valoarea pe care i-o dăm. Înainte de epoca industrială, timpul era măsurat în zile sau anotimpuri. Totuși, atunci când muncitorii au început să
semneze condica la venire și la plecare, înțelegerea noastră despre timp s-a schimbat și la fel s-a întâmplat și cu plăcerea pe care o obținem din timpul liber.
Gândește-te un pic la experimentul făcut de Sanford DeVoe și Julian House la UCLA și la Universitatea din Toronto.⁴³ DeVoe și House și-au împărțit participanții în două grupuri. Ambele grupuri au ascultat primele 86 de secunde din superbul „Duet al florilor“ din opera lui Leo Délibes. Dacă nu ai ascultat-o niciodată, caută o înregistrare și ascult-o cu ochii închiși. Este un fragment muzical excelent, în care vocile sopranei și mezzosopranei se amestecă armonios, iar saltul la Si major din mijlocul piesei îmi face mereu pielea de găină.
Versurile sunt de genul: „Sub cupolă, lângă malurile cu flori, proaspătă și luminoasă, iasomia, trandafirii îi salută. Vino să ne alăturăm lor. Pe mare vom aluneca, departe ne vor duce valurile mici și strălucitoare, ușor și fără
griji vom vâsli.“ Délibes a creat o linie melodică răvășitoare, care reflectă
perfect poezia.
Participanților la studiu li s-a cerut să completeze un scurt chestionar. Înainte să înceapă să asculte, subiecții dintr-un grup au fost rugați să estimeze salariul lor pe oră. Concentrați să se gândească la cât de mult câștigă pe oră, oamenii au fost mult mai nerăbdători să se termine melodia. Au ascultat mai puțin de un minut și jumătate de muzică incredibil de frumoasă. Dar, după
cum spune DeVoe, „voiau să ajungă la finalul experimentului, ca să facă ceva mai profitabil“.
Participanții la acest studiu simțeau deficitul de timp. Pe măsură ce crește valoarea unui lucru, acesta tinde să pară mai rar și mai prețios. Așa că poți să
simți că nu mai ai timp, cu toate că nu e chiar așa. Doar percepția ta s-a schimbat.
Acest sentiment predominant că timpul ar fi limitat și scump s-a născut atunci când veniturile noastre au devenit dependente de numărul de ore pe care le lucrăm. „Încă din secolul al XVIII-lea, de când s-a folosit prima oară ceasul ca să se ponteze munca“, scria The Economist în decembrie 2014, „timpul a fost perceput în relație cu banii. Odată ce orele sunt cuantificate financiar, oamenii se gândesc mai mult la pierderea, economisirea sau folosirea lor profitabilă. Atunci când economiile se dezvoltă și veniturile cresc, timpul tuturor devine mult mai valoros. Și cu cât devine ceva mai valoros, cu atât mai limitat pare.“⁴⁴ Mai exact, cu cât faci mai mulți bani, cu atât e mai probabil să crezi că nu ai timp de pierdut. Asta explică de ce m-am simțit mai copleșită pe măsură ce veniturile mele creșteau.
Iată care e adevărul: mulți dintre noi nu muncim mai mult decât o făceam acum zece sau 20 de ani. De fapt, în medie, lucrăm mai puține ore.
Surprinzător? Stai să explic!
Tendința de a te simți copleșit, în ciuda faptului că muncești mai puțin, a început acum 20 de ani. După cum subliniază Gallup într-un raport din 2011,
„cu cât muncitorii americani au mai mulți bani, cu atât ei simt că au mai puțin timp“. Realitatea este că, atunci când vine vorba despre numărul de ore lucrate, Statele Unite nu se situează pe primul loc. Într-un clasament al orelor lucrate, în medie, pe săptămână, America este pe locul 14. Mexic, Costa Rica, Coreea de Sud și Grecia lucrează 40 de ore sau mai mult. Americanii lucrează
cam 34. (Vorbesc aici de media tuturor muncitorilor, inclusiv cei cu jumătate de normă.)
Americanii nu sunt singurii care simt această presiune în creștere, chiar dacă
muncesc mai puține ore. Un număr de agenții din Europa studiază stresul legat de muncă, provocat, printre altele, de „volumul mare de muncă“ și de
„programul de lucru prelungit“.⁴⁵ Aproape un sfert dintre muncitorii europeni spun că suferă de stres legat de locul de muncă și unul din cinci britanici a spus cercetătorilor că simte că viața e scăpată de sub control. Și totuși, în ciuda plângerilor legate de programul prelungit, angajații cu normă întreagă
din Elveția, Italia, Belgia și Franța lucrează între 20 și 30 de ore mai puțin pe săptămână decât muncitorii din secolul al XIX-lea.
Dacă evaluezi toate chestionarele bazate pe autoraportare, adică dacă îi întrebi pe oameni ce fac cu timpul lor, vei descoperi că toată lumea muncește tot timpul. Expertul în productivitate Laura Vanderkam a auzit de la multe femei că lucrează, în medie, 60 de ore pe săptămână.⁴⁶ Dar când le-a pus să-și calculeze programul, a descoperit că ele lucrau doar cam 44 ore pe săptămână.
Daniel Hamermesh, de la Universitatea din Texas, numește acest fenomen
„kvetch arogant“⁴⁷ (kvetch este un termen idiș care îi descrie pe cei care se plâng), dar cred că implicația peiorativă a acestei expresii este nedreaptă și iată de ce: mai mult de jumătate dintre angajații din SUA se simt suprasolicitați și copleșiți în mod regulat, potrivit unui studiu al Institutului Familiilor și Muncii. Președintele acestui centru de cercetare nonprofit, Ellen Galinsky, a declarat pentru ABC News că „mulți angajați americani sunt aproape de punctul critic“.⁴⁸ Mă îndoiesc sincer că toți acești oameni își imaginează că
sunt stresați, doar ca să aibă de ce să se plângă. Chiar cred că ei se simt așa, pentru că și eu mă simt la fel.
Cam unul din patru oameni declară că are doar o zi liberă pe săptămână sau că lucrează în fiecare zi. Studiile desfășurate de firma de servicii de salarizare Paychex⁴⁹ arată că cei mai mulți angajați se simt stresați trei sau mai multe zile pe săptămână. Cercetările Institutului Național pentru Siguranța și Sănătatea la Locul de Muncă arată că aproape 40% dintre muncitori se simt
„suprasolicitați, presați și storși de puteri până în punctul anxietății, depresiei și al bolii“.⁵⁰
Indiferent de cât de mulți oameni muncesc cu adevărat, stresul pe care îl simt aceștia este extrem de real și ar trebui luat foarte în serios. Stresul este periculos atât pentru sănătatea omului, cât și pentru afacere în sine. Prima dată am început să-mi regândesc obiceiurile după ce m-am îmbolnăvit grav de două ori în mai puțin de cinci luni. Am ajuns să petrec mai mult de 14 zile în pat și chiar mai multe zile la serviciu simțindu-mă oribil, în timp ce corpul meu încerca să se recupereze.
Institutul American al Stresului spune că mai mult de jumătate dintre vizitele la medic se fac din cauza bolilor legate de stres. După unele estimări, doar în Statele Unite, afacerile pierd mai mult de 300 de miliarde de dolari în fiecare an din cauza absenteismului și a costurilor medicale legate de stres și de
anxietate. Dacă mai pui la socoteală și că 25% dintre europeni suferă de aceleași simptome, poți începe să înțelegi magnitudinea acestei probleme globale.
Iată o altă nuanță matematică a acestei imagini: cu toate că muncim mai puține ore acum decât o făceam în trecut, este neclar cât de mare este, de fapt, decalajul. În vreme ce datele par să indice că mulți oameni supraestimează cu mult numărul de ore pe care le petrec muncind, adevărul este că e destul de dificil să obții o măsurătoare precisă a cât de mult muncesc oamenii. Nu știm cu adevărat cât de mult lucrează oamenii în acest moment al istoriei, din cauză că viața de la serviciu și viața de acasă sunt foarte strâns legate.
Ne aducem munca acasă cu noi, răspundem la e-mailuri la nouă seara și răspundem la telefoane când suntem la cină. De-asta nu mai am timp de casete cu povești și de cursuri de dans. Dar scurgerea se face prin ambele părți. Și la muncă facem o grămadă de lucruri care n-au legătură cu munca.
Cumpărăm bilete de avion, comandăm pantofi, facem rezervări pentru cină și trimitem mesaje rudelor. Dacă petreci câteva ore în fiecare zi făcând cumpărături online, statisticienii ar trebui să scadă acele ore din timpul tău total de lucru, apoi să adauge timpul pe care-l petreci la cină scriindu-i un mesaj unui coleg?
Cercetările lui Roland Paulsen de la Universitatea Lund au arătat că angajații petrec aproape jumătate din ziua de lucru „lenevind pe internet“⁵¹ sau făcând activități care nu sunt legate de responsabilitățile lor principale de la serviciu.
Mai mult de jumătate dintre achizițiile online sunt făcute între orele nouă
dimineața și cinci după-amiaza și aproape două treimi din traficul de pe site-urile porno se întâmplă în timpul zilelor de muncă. Puține locuri de muncă
implică în mod justificat vizionarea de filme pornografice, deci aparține listei
„activităților care nu sunt legate de serviciu“.
Cu siguranță, linia dintre activitatea de acasă și cea de la birou s-a estompat și putem argumenta că mulți dintre noi nu ne terminăm niciodată, cu adevărat, munca. Este ușor de înțeles cum majoritatea oamenilor de pe glob experimentează ceea ce Institutul Australian, cu sediul în Canberra, numește
„timp poluat“.⁵² Acesta este un fenomen provocat de faptul că trebuie să ne ocupăm de sarcini de serviciu în afara orelor de muncă, fie că stăm la telefon sau doar că ne gândim cu atenție la problemele de la serviciu în timp ce nu
