Sociologul Juliet Schor a observat că oamenii își petrec mai mult timp muncind și mai puțin dormind sau mâncând. Consumul de fast-food a crescut. „Părinții le dedică mai puțină atenție copiilor lor“, a scris Schor în The Overworked American. „Stresul e în creștere, parțial din cauza acțiunii de echilibrare a solicitărilor de la muncă și a vieții de familie.“⁵⁶
Desigur, majoritatea acestor lucruri se aplică celor care lucrează cu normă
întreagă. Din cauza repetatelor crize economice și a concedierilor în masă, ultimii 40 de ani au fost martorii unei creșteri a numărului de șomeri, de oameni angajați cu normă parțială și de liber-profesioniști. După cum îmi explica istoricul muncii Nelson Lichtenstein, majoritatea activităților independente sunt involuntare.
De obicei, oamenii lucrează pentru ei înșiși pentru că nu-și pot găsi o poziție satisfăcătoare la o companie sau într-o instituție sau pentru că își încropesc un trai cu ajutorul mai multor slujbe liber-profesioniste. Eu lucrez pentru mine pentru că pot și pentru că viața mea scăpase de sub control atunci când lucram pentru altcineva. Fiind propriul șef, îmi permit, măcar la un nivel minim, să mă oblig să-mi iau niște timp liber.
Acum, s-ar putea crede că o creștere a numărului de ore muncite este echivalentul unei creșteri a productivității, dacă mai mult timp la muncă ar însemna și mai multă muncă îndeplinită. O perioadă, chiar asta s-a întâmplat.
La nivel global, productivitatea a crescut în majoritatea țărilor între anii 1990
și 2000.
Să ne gândim că, atunci când crește productivitatea, companiile pot alege să
producă mai mult sau să lucreze mai puține ore. Nu e nici o surpriză că
majoritatea companiilor aleg prima variantă. Tehnologia a avansat atât de mult, încât am putea avea același standard al vieții ca bunicii noștri, muncind doar jumătate de an. „Am fi putut chiar să alegem ziua de muncă de patru ore“, scrie Juliet Schor. „Sau un an de muncă de șase luni. Sau fiecare angajat din Statele Unite ar putea, acum, să-și ia un an liber, o dată la doi ani – cu plată.“ (Sublinierea îi aparține lui Schor.)
Oprește-te doar un moment și imaginează-ți cum ar arăta viața dacă ai lucra un an da, unul nu. Dacă ai putea petrece 365 de zile la rând fără să te trezești dimineața ca să te duci la serviciu, fără să răspunzi la e-mailuri și fără să te îngrijorezi că-ți vei pierde poziția sau oportunitățile de avansare, cum ți-ai petrece timpul?⁵⁷
Din nefericire, de obicei nu ni se permite să alegem ce să facem cu beneficiile productivității crescute. Majoritatea nu avem nici un cuvânt de spus în legătură cu modul în care cheltuie companiile profiturile câștigate prin munca noastră. În general, directorul executiv și consiliul sunt cei care iau această
decizie, iar creșterile sunt observate deseori doar în dividendele acționarilor sau în bonusurile executivilor.
Restul stăm la muncă toate cele 40 de ore deoarece pentru asta suntem plătiți, iar deseori vom sta peste program, chiar dacă nu primim bani pentru asta, pentru că asta ni s-a cerut de către managerii care nu înțeleg, cu adevărat,
cum să stimuleze productivitatea sau cum să profite de rezultatele sale.
Așadar, societatea era deja complet angajată în idolatrizarea muncii asidue în perioada dintre anii 1980 și 1990, moment în care a apărut o revoluție care a cimentat cu adevărat dominația mitului omului autodidact: ascensiunea miliardarului tehnologic.
Microsoft a fost fondat în 1975, Apple, la un an după. Amazon a pornit în 1994, Yahoo! – în 1995, iar Google – în 1998. Aceste companii sunt masive acum, dar majoritatea au pornit cu câțiva tipi care au muncit din greu la un nou tip de program, o muncă depusă în întuneric, până când produsele lor au devenit extrem de bine vândute.
Pe vremea când veniturile Microsoft erau de numai 1 600 de dolari pe an, Bill Gates spune că se trezea la patru dimineața în fiecare zi, că lucra 16 ore și că
uneori își petrecea nopțile la birou. Steve Jobs nu ajungea la biroul de la Apple până la nouă dimineața, a declarat el pentru Time, dar asta se întâmpla pentru că mai muncea o oră sau două acasă, înainte.
Pentru publicul care-i privea, părea că cei mai de succes oameni sunt sclavii unui computer de dimineața până seara și uneori chiar mai mult.
Antreprenorul Mark Cuban spune că nu și-a luat o vacanță timp de șapte ani când și-a pus afacerea pe picioare. Jeff Bezos și colegii săi de la Amazon spun că, pe la mijlocul anilor 1990, lucrau 12 ore pe zi, șapte zile pe săptămână, iar Marissa Mayer spune că petrecea 130 de ore pe săptămână în fața computerului când lucra la Google. Și lista poate continua.
Unul dintre cele mai comune adjective folosite pentru a descrie directorul modern este dependent de muncă. De obicei este folosit ca un compliment sau ca un simbol al respectului. „Dacă te trezești că vrei iar să apeși butonul de amânare a alarmei“, scria Max Nisen în Business Insider, „uită-te (la acești directori executivi) pentru inspirație.“ Anim Aweh, un consilier al cărui cabinet se află în Silicon Valley, în California, declara pentru New York Times: „Oricine își dorește să fie un angajat model. Mi-a spus o femeie, odată: Așteptarea nu e să lucrezi inteligent, ci să lucrezi din greu. E vorba doar despre fă, fă, fă, până când nu mai poți să mai faci nimic.“
Mare parte din această presiune vine din structurile și cultura existente în
corporații. După cum am menționat, una dintre cele mai simple măsurători disponibile pentru a evalua performanța cuiva sunt orele pe care le petrece la birou, întrucât orele în plus sunt deseori observate și recompensate. Dacă se întâmplă să treacă șeful prin birou pe la ora șase și să te vadă încruntat în fața calculatorului, tastând furios, o să creadă că, cel mai probabil, ești un angajat dedicat și loial. Biroul gol de lângă tine poate aparține cuiva care, din câte se pare, nu-și ia slujba destul de în serios.
Am internalizat aceste valori atât de mult, până în punctul în care mulți dintre noi am devenit credincioși dispuși și devotați ai acestei idei. Ne-am convertit la religia orelor peste program și avem convingerea că munca fără încetare nu este doar cel mai bun mod de a obține o promovare, ci cel mai bun mod de-a trăi. Oriunde te uiți o să găsești sfaturi despre cum să-ți „schimbi“ obiceiurile pentru a obține rezultate mai bune. Internetul este plin cu articole și sfaturi despre cum să folosești fiecare clipă în care ești treaz pentru a avansa în cariera pe care ți-ai ales-o.
Un antreprenor cunoscut drept Gary Vee (prescurtare de la Vaynerchuck) a ajuns de patru ori pe lista cu cel mai bine vândute cărți, oferind doar sfaturi despre cum să faci bani și să-ți crești influența. El le spune fanilor: „A fost ușor pentru mine să lucrez 19 ore pe zi în ultimii 20 de ani, pentru că asta este singura viteză pe care o cunosc“.⁵⁸ Dacă lucrezi cel puțin 12 ore pe zi, Vaynerchuck spune că ești pe „cel mai direct drum spre succes“.
Desigur, greșește. Studiu după studiu ne arată că orele peste program sunt contraproductive și duc la un randament scăzut de-a lungul timpului. Dar mulți dintre noi simțim intuitiv că, dacă muncim mai mult, înseamnă că vom reuși să avansăm. Timpul înseamnă bani, așa că mai mult timp înseamnă mai mulți bani, nu? „Dacă vrei țărțămuri, dacă vrei să-ți cumperi avioane?“, spunea Vaynerchuck unui public format din fanii lui. „Muncește! Așa poți să
le obții.“
Iar noi înghițim gogoașa asta. Sună adevărat, pare să fi funcționat pentru Gary Vee și pentru Bill Gates, iar de-asta mulți dintre noi nici nu ne-am mai luat vacanța pe care o meritam: ne e teamă că vom pierde teren. Sunt mulți angajați care nu primesc concediu plătit, iar cei care-l primesc aleg să nu profite de el.
Jared Yates Sexton, de la Georgia Southern University, mi-a spus despre o conversație pe care a auzit-o după o ședință a profesorilor: „Unul dintre colegii mei i-a spus altuia: «Ea își ia multe vacanțe!» Asta a fost o insultă.
Implicația era că lenevește, nemuncind pe tot parcursul verii.“⁵⁹
Regulamentul intern nu specifică dacă să lucrezi toată vara sau să te relaxezi undeva, pe-o plajă. Politicile care nu sunt scrise în mod explicit în regulamentul intern sunt puse în aplicare deseori prin rușinarea angajaților.
Aceasta este o problemă serioasă în America. Statele Unite este singura națiune din OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) care nu-i obligă pe angajatori să le ofere angajaților concediu plătit. În Uniunea Europeană, angajații au un minimum de 20 de zile libere plătite garantate, iar europenii profită, în general, de ele.
Dar iată care este ironia: faptul de a sta mult la birou poate chiar să te împiedice să avansezi în carieră. Realizează chiar opusul. Chiar dacă
americanii spun că le e teamă să-și ia liber pentru că ar putea fi pedepsiți, cercetările arată că e mai probabil ca oamenii care își iau cel puțin 11 zile de concediu să primească o mărire de salariu decât cei care-și iau doar zece zile de concediu sau mai puțin.
Am descoperit pe pielea mea că acest lucru este adevărat. Cu cât refuz mai multe invitații de a vorbi în public și cu cât îmi protejez mai abitir zilele libere, cu atât mai multe invitații primesc și cu atât sunt mai mari tarifele propuse. Începând cu 2014 am tăiat mult din orele de lucru, dar veniturile mele s-au mărit de patru ori. Nu spun că reducerea orelor a dus la mai mulți bani, dar faptul că am muncit mai puțin cu siguranță că nu m-a costat nici bani, nici statut profesional.
Recent, am fost îngrozită să citesc un articol din Harvard Business Review scris de strategul în marketing Dorie Clark. Clark avertizează că, dacă-ți iei zile libere, o să rămâi în urmă și subliniază importanța de a folosi fiecare moment pentru a-ți face relații. „E ușor și îmbietor să-ți spui să iei o vacanță
pentru că o meriți“⁶⁰, scrie Clark. „Dar o întrebare mai bună este dacă ești pregătit să profiți profesional de vacanță – să dedici, cu adevărat, timpul și efortul necesare pentru a deveni acea persoană, acel tip de profesionist care-ți dorești să fii.“
Te rog să nu „profiți profesional de vacanță“! De fapt, dacă îți petreci concediul cu adevărat departe de stresul de la serviciu, cercetările arată că e mai probabil să te întorci la muncă mai odihnit și, într-un final, să performezi mai bine. „Profitatul profesional de vacanță“ te poate face să greșești mai mult și să iei mai multe decizii proaste la birou. Probabil că se va întoarce împotriva ta.
Zeci de ani de cercetări neagă această teorie conform căreia „lupta“ constantă
