cineva mi-ar fi oferit 200 de dolari să zbor până în Denver și să țin un discurs, n-aș fi avut nici o problemă să spun nu. Dar cu cât suma crește mai mult, cu atât banii par mai valoroși decât timpul, chiar dacă nu am nevoie de bani în plus. Și nici măcar nu mă aflu în topul celor cu mulți bani, unde aș pune pariu că ofertele sunt și mai greu de refuzat.
Din moment ce întotdeauna există ceva de cumpărat, niciodată nu sunt destui bani pentru cei din clasa de mijloc, iar asta înseamnă că niciodată nu muncim
destul de mult. Rezultatul este că orele noastre libere încep să provoace stres.
Timpul înseamnă bani, iar noi ne simțim vinovați atunci când îl pierdem pe lucruri neproductive și neprofitabile.
Putem vedea schimbarea în ceea ce se consideră a fi statut înalt atunci când examinăm datele referitoare la cine muncește cel mai mult. În anii 1980, gulerele albastre lucrau mai multe ore decât gulerele albe, ceea ce însemna că
un venit mai mic era echivalentul zilelor mai lungi de muncă. De atunci, lucrurile au luat o altă turnură. Acum, e de două ori mai probabil ca muncitorii care au absolvit o facultate, spre deosebire de omologii lor cu guler albastru, să lucreze mai mult de 40 de ore pe săptămână.
Între anii 1985 și 2005, oamenii fără diplomă de liceu câștigau aproape opt ore de timp liber pe săptămână. Așadar, astăzi, la modul general, cu cât câștigi mai puțin, cu atât ai mai mult timp liber. Așa că nu e chiar așa greu de înțeles cum se face că, cu cât muncești mai multe ore, cu atât oamenii te văd ca fiind mai important și mai înstărit.
Acum nu e la modă să ai timp de pierdut. „Când eram copil“, îmi spunea Graeme Maxton, „tatăl meu era într-un club de golf. Trebuia să aștepți zece ani să fii acceptat. Astăzi, poți să intri imediat, pentru că oamenii își petrec timpul la serviciu sau la cumpărături. Și hobby-urile au dispărut cam din același motiv. Oamenii nu mai au timp de golf.“⁷⁵
Un chestionar din 2015 adresat jucătorilor de golf⁷⁶ a arătat că majoritatea e de părere că pierzi prea mult timp să joci la 18 găuri. Jucătorii mai tineri de 45 de ani au spus că ar prefera să joace doar pentru aproximativ 90 de minute, iar multe terenuri de golf oferă în ziua de astăzi trasee cu nouă găuri.
Această nerăbdare se vede în tot felul de industrii: oamenii chiar ascultă
podcasturi și cărți audio la o viteză de două sau chiar de trei ori mai mare pentru a le termina mai repede.
Dar iată care este cea mai mare ironie dintre toate: ne drămuim viața personală pentru a avea mai mult timp pentru cariere, dar nu obținem returnarea investiției la care ne-am așteptat. Munca în exces este definită ca ocupând mai mult de 50 de ore pe săptămână, iar oamenii care lucrează atât de mult abia dacă fac cu șase procente mai mult decât cei care au programe rezonabile. Așa că, dacă ai un salariu mediu de 45 000 de dolari pe an, ai
primi doar vreo 2 500 de dolari în plus pentru munca excesivă pe care o depui.
La un nivel profund, cred că înțelegem care ar trebui să ne fie prioritățile.
Atunci când oamenii sunt întrebați în chestionare, de obicei spun că ar prefera să aibă timp, nu bani. Sondajele din Europa și America de Nord au arătat în mod repetat că oamenii pun mai multă valoare pe timpul liber, decât pe lucruri. Ca răspuns, corporațiile au investit sume enorme ca să ne schimbe părerea despre acest subiect. După cum spunea scriitorul J.R. Benjamin,
„Unul dintre motivele pentru care se cheltuie mai mult de un trilion de dolari în America pe marketing este încercarea de a ni se submina tendința naturală
de a ne dori timp liber“.⁷⁷
Există moduri eficiente de a contracara toată această spălare pe creier.
O soluție este să te apuci de un hobby care necesită foarte mult timp. Am început din nou să cos goblen, chiar dacă unul dintre prietenii mei m-a atenționat că nu-mi voi putea vinde niciodată proiectele pentru că oamenii nu sunt dispuși să plătească pentru toate orele de care am nevoie ca să le termin.
Nu-mi pasă. Voi continua să cos minunatele mele goblenuri care îmi mănâncă ore nesfârșite și voi refuza cu încăpățânare să le pun un preț. Mă fac fericită. De fiecare dată când mă uit la cusăturile atente și la culorile extraordinare, mă simt mândră de ceea ce am realizat. Acel sentiment este neprețuit. Cine știe? Poate chiar o să încep să fac iar casete cu povești.
Am sacrificat destul de multe pe altarul muncii asidue și al orelor nesfârșite de lucru. Ne-am dat la schimb intimitatea, grupurile de prieteni, hobby-urile și pacea mintală pentru obiceiuri care sunt mai profitabile din punct de vedere comercial. Dar întrebarea imperativă este asta: merită? Pentru ultimele decenii, răspunsul a fost da, dar poate că e momentul să ne mai gândim o dată
la asta.
5. Munca vine acasă
Misiunea pentru atingerea vârfului productivității a ajuns acum să fie soră
cu o religie, una care aduce laolaltă Înalți Prelați (guru ai managementuluitimpului, specialiști în sfaturi de viață, antrenori de productivitate,profesioniști-vedete în management), diverse învățături (aplicații,instrumente, abordări, metode, mementouri, reproiectarea spațiului de lucru,forme de disciplină) și milioane de aspiranți dornici (primi adepți,participanți la seminare, martori, devotați). O căutare pe Google pentru
„cum să fii mai productiv“ produce, în prezent, peste 40 900 000 derezultate.
Andrew Taggart
Îți amintești imboldul din anii 1990 de a petrece „timp de calitate“ cu copiii?
Tocmai ce terminam liceul în perioada aceea și-mi aduc aminte că vedeam fraza asta aruncată prin toate revistele pentru femei și o auzeam pe la toate emisiunile de la televizor. Unul dintre profesorii mei de la facultate folosea prescurtarea „TC“ și spunea lucruri de genul: „Programul meu se termină la trei azi. Am rămas dator cu vreo două ore de TC cu copiii mei.“
Toată chestia asta a ținut relativ puțin. În 1997, Newsweek a publicat un articol numit „Mitul timpului de calitate“. Am devenit părinte la aproape un an după apariția acelui articol, atunci când timpul de calitate nu prea mai era la modă. Pentru mine, oricum fusese o idee ridicolă. Logodnicul meu era peste ocean în armată, în Bosnia, când s-a născut fiul meu. Eram un părinte singur. De nevoie, fiul meu venea cu mine peste tot, chiar și la birou, atunci când a crescut un pic mai mare. Pentru mine, nu era nici o diferență între timp
de calitate și timp normal. De câte ori aveam ocazia să-i citesc ceva sau să ne jucăm, profitam de oportunitate.
Cu toate că oamenii vorbesc doar rareori despre timpul de calitate, conceptul din spatele său a supraviețuit. Ideea că poți proiecta o oră de petrecut cu copiii tăi, care să fie atât de grozavă și de plină de impact încât să
compenseze toate nopțile în care vii târziu de la serviciu, este un principiu subînțeles în multe cămine. Această idee a pornit de la locurile de muncă, unde managerii au crezut mult timp că pot crea un mediu care să contribuie la creșterea calității muncii.
Cam pe la începutul anilor 1990, pe când familiile erau încă entuziasmate de conceptul de timp de calitate, sociologul Arlie Russel Hochschild își petrecea verile observând viețile profesionale și de familie ale angajaților din marile corporații americane. Mulți dintre ei vorbeau despre timpul de calitate, iar Hochschild spunea că intenția era de a se transfera „cultul eficienței de la birou acasă. În loc să ne petrecem nouă ore pe zi cu un copil, ne autodeclarăm capabili să obținem același rezultat cu o oră de o calitate mai intensă…
Legăturile noastre de familie sunt recalibrate pentru a obține productivitate mai mare într-un timp mai scurt.“⁷⁸
Înțeleg complet vina pe care o simte un părinte atunci când trebuie să spună
în mod repetat: „Du-te să te joci în camera ta! Eu trebuie să termin asta.“ Știu cât de dureros poate fi să intri, în sfârșit, pe ușă noaptea, nerăbdător să-ți vezi copilul, doar ca să afli că deja s-a dus la culcare. Nu e nici o surpriză că
încercăm să rezolvăm aceste probleme de-acasă folosind aceleași tehnici care par să funcționeze bine la birou.
Adevărul este că am adus acasă mult mai multe decât doar ideea timpului de calitate. Mulți dintre noi au muncit din greu la casele lor ca să le facă cât mai eficiente posibil, iar asta a provocat efecte de sine stătătoare.
Când plecăm de la birou, luăm din ce în ce mai multă muncă acasă cu noi, ne structurăm orele libere în jurul calculatorului și al telefonului și ne modelăm viețile în așa fel încât să se acomodeze mai bine cu slujbele pe care le avem.
