Poate ca să ne simțim mai bine, ne aducem un pic din acasă la serviciu. Ne sărbătorim zilele de naștere și ne aducem copiii la muncă (așa cum făceam și eu), mergem la sălile de sport din clădirea de birouri, facem cumpărăturile de
Crăciun de la calculatoarele companiei.
Dar astea nu sunt doar vești proaste, desigur. Estomparea acestei linii dintre serviciu și acasă nu este neapărat un lucru rău. Există și avantaje ale acestei strategii. Poate că scrierea de acasă a unui raport înseamnă că mai poți petrece niște ore în plus cu cei dragi. Poate că tablourile colorate și plantele luxuriante și verzi de la birou te ajută să te relaxezi și sporesc creativitatea.
Poate că te cerți cu partenerul, iar biroul este un refugiu față de ostilitatea de acasă.
Dar la finalul zilei, n-ai făcut nici o brânză. Știm multe despre ce perspectivă
au oamenii asupra locurilor lor de muncă. Drumul dintre serviciu și acasă a fost unul cu sens unic. Cu alte cuvinte, în bătălia dintre birou și sufragerie, biroul a cam câștigat.
Când vine vorba despre filosofii de viață și obiceiuri personale, ultimele câteva decenii au fost martorele internalizării lucrurilor pe care le-am învățat la muncă și aplicarea lor în viața noastră personală și în relațiile intime. Poți vedea indicatori ai biroului în bucătăriile noastre, în sufragerii și chiar și-n paturi.
Bineînțeles că nu aș vrea să aducem obiceiurile personale la birou. Nu vreau ca angajații mei să aibă birourile la fel de dezordonate cum își țin bucătăriile și, cu siguranță, nu vreau să mă cheme să-mi povestească despre verișorii sau prietenii lor cei mai buni. Asta ar fi extrem de nepotrivit. Dar la fel de nepotrivit e și să îți duci viața personală ca și când ai adera la un manual al angajatului.
În vreme ce directorii generali și executivi și-au structurat afacerile în jurul conceptului de dezvoltare constantă, noi am început să facem același lucru cu viața noastră personală. Acum suntem de părere că este posibil și chiar lăudabil să ne îmbunătățim constant și să ne ajustăm și să ne schimbăm încontinuu. Nu pe termen lung, vezi tu, ci în fiecare zi. Ne facem liste pentru mese, exerciții fizice și meditație. Ne creăm mementouri digitale să scriem în jurnal sau să citim o carte.
Și nici nu suntem prea interesați de dezvoltarea ce se petrece în timp. În schimb, căutăm scurtături și cumpărăm cărți care ne promit că vom stăpâni
limba spaniolă în doar cinci ore. Mă plimbam, recent, printr-o librărie și am dat de un raft întreg de cărți dedicate învățării rapide: Psihologia în 30 de secunde, Economia în 30 de secunde, Genetica în 30 de secunde.
Vreau să fie clar, de la început, că eu cred că este o idee extraordinară să cauți mereu modalități de îmbunătățire a propriei persoane. Este un impuls minunat. Dar, la fel ca în cazul tehnologiei, problema nu este unealta, ci folosirea sa excesivă. Îmbunătățirea este sănătoasă, dar nu fiecare moment din viața ta trebuie să fie ocupat cu încercarea de a te transforma într-o persoană mai bună. Dacă stai toată ziua să cauți cea mai rapidă modalitate de a învăța să cânți la chitară pentru că mai trebuie să strecori și o oră de yoga, și niște rețete de dietă keto, și niște măști de față din cărbune, atunci nu mai ai timp să fii, pur și simplu, persoana care ești tu, de fapt. Nu mai lași loc pentru relaxare și liniște.
În 2016, industria de self-help valora aproape 10 miliarde de dolari doar în Statele Unite. Până în 2022 se așteaptă să valoreze mai mult de 13 miliarde de dolari. Mulți oameni cred că viețile, mințile și corpurile lor pot fi
„invadate“, convertite și îmbunătățite într-o căutare nesfârșită a vârfului productivității.
De ce să faci doar un tort, când poți să cauți pe Pinterest și să găsești cel mai tare tort, cu cele mai drăguțe decorațiuni? Aproape nimeni nu caută
„antrenamente sportive bune“, în schimb toată lumea caută „antrenamentul suprem“. Vrem cea mai rapidă și cea mai eficientă metodă de a ne îndeplini scopurile, garantată, sperăm noi, de cât mai multe evaluări de cinci stele posibil.
„Ceea ce am observat este că am luat virtutea burgheză a muncii asidue sau a productivității“, scrie consultantul și trainerul Andrew Taggart, „și am aplicat-o la noi înșine cu o perseverență feroce.“⁷⁹ Cuvântul feroce este foarte bine folosit aici, pentru că tot văd oameni care se epuizează în căutarea îmbunătățirii constante și a celei mai eficiente vieți posibile, bazate deseori nu pe ce își doresc ei cu adevărat, ci pe lista de lucruri pe care le fac oamenii de succes în fiecare zi.
Programări, aplicații, planuri de mese, dispozitive scumpe… orice credem că
ne-ar putea economisi niște timp și ne-ar putea face un pic mai buni. Una
dintre prietenele mele își ține patru jurnale: unul pentru alergat, unul pentru mâncat, unul pentru sarcinile zilnice și încă unul pentru mulțumiri.
Individual, intenția acestor jurnale este una bună; luate împreună însă, este pur și simplu prea mult.
De cele mai multe ori, toate aceste mici trucuri și sfaturi nici măcar nu sunt eficiente. Gândește-te, de exemplu, la provocarea de a lua notițe. Dacă ai fost la vreun curs la o facultate recent, probabil că ai văzut un profesor care stă în fața unei încăperi pline cu laptopuri deschise. Majoritatea studenților iau notițe pe calculator și la fel fac și mulți angajați. Ne aducem laptopurile la ședințe și continuăm să tastăm în timp ce ascultăm vreo conferință telefonică.
Dacă scopul nostru e să ne specializăm la scrisul după dictare, atunci laptopul este cu siguranță extrem de eficient. Majoritatea studenților scriu atât de rapid, încât pot să înregistreze fiecare cuvânt pe care-l rostește profesorul.
Dar știm de ani buni că folosirea electronicelor pentru notițe⁸⁰ nu este cea mai bună metodă de a înțelege ce auzi sau de a reține informația.
Hai să dăm deoparte posibilitatea distragerii și a tentației de a ne verifica rapid căsuța poștală sau de a naviga puțin pe internet atunci când folosim un laptop sau o tabletă. Un studiu făcut de Princeton și UCLA a descoperit că și atunci când laptopul este folosit doar pentru notarea informațiilor tot este inferior, pe termen lung, scrisului de mână când vine vorba despre înțelegere și de asimilare. Raportul s-a intitulat „Stiloul este mai puternic decât tastatura“. Studenții care-și foloseau laptopurile se descurcau mai prost atunci când erau întrebați lucruri conceptuale, chiar dacă înregistraseră mai mult din ceea ce se spusese. Atunci când studenții scriu de mână, procesează
informația pe care o aud și o înregistrează cu propriile cuvinte. Cei care folosesc un laptop poate că sunt în stare să transcrie un curs cuvânt cu cuvânt, dar pur și simplu nu rețin la fel de mult.
Profesoara Susan Dynarski de la Universitatea din Michigan a scris un editorial pentru New York Times în 2017, în care explică de ce interzice, în clasa ei, toate electronicele. Recunoaște că această politică poate părea extremă, dar spune că „Cercetările sunt clare: laptopurile îi distrag de la învățare atât pe cei care le folosesc, cât și pe cei din jurul lor. Și nu e o așteptare exagerată să crezi că electronicele subminează învățarea și în clasele de liceu sau că afectează productivitatea în ședințele din tot soiul de locuri de
muncă.“⁸¹
În principal, acesta este pericolul care ne paște dacă facem din eficiență un scop în sine. Acela că putem deveni atât de concentrați pe a face lucrurile mai repede, încât pierdem din vedere ceea ce se realizează cu adevărat. Dacă scrii fiecare cuvânt pe care-l spune profesorul, dar înțelegi prea puțin din curs, va fi dificil să treci clasa. Așadar, care este adevăratul scop? Rapiditatea și eficiența sau meticulozitatea și înțelegerea profundă?
Acum îmi iau întotdeauna notițele de mână, dar din moment ce iubesc copacii, nu folosesc hârtie. Am găsit o tabletă pe care scriu de mână și care apoi convertește scrisul meu într-un document text. Nu reușesc niciodată să
scriu tot ce aud, doar ideile principale, dar acțiunea de a decide ce să scriu mă
ajută să-mi amintesc materialul.
Iau constant decizii despre ce este important și ce mesaj se transmite, de fapt.
Prin urmare, notițele mele sunt mai personale și mai de ajutor, pe termen lung, decât notițele complete pe care le-aș fi luat pe tabletă. Mai puțin productiv, din moment ce literalmente scriu mai puține cuvinte, dar mult mai util.
„Noi adoptăm iluzia“, spune Andrew Taggart, „că productivitatea personală
este în sine sfârșitul suferinței sau este în sine fericirea, când, de fapt, scopul productivității personale este de a-i permite societății muncitoare să
continue… Adevărul este că noi suntem uneltele ei.“⁸² Cu alte cuvinte, folosim laptopuri pentru că suntem de părere că înregistrarea a 80% din ceea ce se spune este în mod inerent mai bună decât înregistrarea a doar 50%. Ne străduim să atingem vârful productivității, dar uităm că el doar ne duce mai departe către scopul nostru suprem – învățarea.
Nu cred că dacă am fi lăsați de capul nostru am căuta, în mod natural, să
muncim mai mult și să atingem vârful productivității în tot ceea ce facem, inclusiv când spălăm rufele, ne jucăm sau citim romane. Există o mulțime de date istorice care sugerează că preferăm un echilibru între muncă și relaxare.
Dar am fost convinși cu mai mult de 200 de ani de propagandă că
