te ajută să obții ceea ce-ți dorești. Studii nenumărate arată că timpul liber stimulează productivitatea, creativitatea și rezolvarea problemelor. Poate chiar să-ți îmbunătățească sistemul imunitar, iar astfel va fi mai puțin probabil să te îmbolnăvești și să-ți iei concediu medical. Așadar, de ce nu-și iau americanii o pauză? Pentru că am fost spălați pe creier să credem că
munca asiduă în sine este cheia către succes.
Într-un editorial care protestează față de etica nesănătoasă a muncii din Silicon Valley, Daniel Heinemeier Hansson subliniază că Charles Darwin muncea doar patru ore pe zi, iar Kobe Bryant se antrena doar șase ore pe zi în afara sezonului. Hansson, fondatorul Basecamp și autor al cărții Rework, spune: „Nu-mi zice că e ceva în mod unic solicitant în crearea unui alt nenorocit de proiect care să eclipseze realizări precum Originea speciilor sau câștigarea a cinci campionate. E o vrăjeală. O vrăjeală extractivă și contraproductivă trâmbițată de oameni care fie au nevoie de exprimare ca să-și explice propriile regrete și sacrificiile personale, fie sunt într-o poziție care le permite să transforme viețile și bunăstarea altora în carne de tun.“⁶¹
Și ca să nu crezi că astea sunt doar vorbe-n vânt, Hansson și-a pus banii pe același plan cu filosofia. Angajații lui Hansson lucrează 40 de ore pe săptămână în majoritatea anului și doar 32 de ore în timpul verii. Într-un editorial din 2017, el a scris: „Dependența de muncă este o boală. Cei care suferă de ea au nevoie de sfaturi și de strategii de adaptare, nu de încurajări pentru întreținerea ei.“ Dacă este o boală, e una dintre cele mai grele: e acel tip de boală pe care n-o să admitem că o avem și, drept urmare, pentru care nu căutăm să ne tratăm. Dependent de muncă nu ar trebui să fie un compliment sau o laudă de sine – ar trebui să fie un strigăt de ajutor.
Dacă tot mai crezi, după toate astea, că trebuie să lucrezi mai mult de 40 de ore pe săptămână, că nu e posibil să-ți termini treaba dacă muncești mai puțin
timp, lasă-mă să mai încerc încă o dată să te conving că opusul este adevărat.
Poate vei fi influențat de experiența unui loc unde s-a căutat să se descopere ce se întâmplă atunci când se renunță la orele de muncă în exces.
În 2015, administratorii unuia dintre cele mai mari spitale din Europa, Spitalul Universitar Sahlgrenska, erau îngrijorați de faptul că angajații lor sunt epuizați, așa că au decis să taie din orele de lucru de la secția de ortopedie. Mai mult de 100 de asistente medicale și doctori au început să
lucreze doar șase ore pe zi. Sunt sigură că-ți poți imagina cât de revoluționară
a fost această decizie într-o industrie celebră pentru programele sale punitive, unde se instalează paturi în camerele de recreere pentru ca asistentele și rezidenții să poată să tragă câte un pui de somn din când în când.
Pun pariu că administratorii erau destul de neliniștiți în legătură cu experimentul, dar, de când au redus turele, secția de ortopedie a devenit mai productivă și eficientă. Directorul executiv, Anders Hyltander, a declarat pentru New York Times că zilele de concediu medical s-au împuținat până
aproape de dispariție. „Ani la rând, ni s-a spus că ziua de lucru de opt ore este optimă“⁶², spunea Hyltander. „Dar dacă vrei să crești productivitatea, fii deschis la idei noi!“
Vechea cutumă e că orele peste program sunt echivalentul unui volum mai mare de muncă și al oamenilor mai capabili. Dar asta este, într-adevăr, o cutumă foarte veche. Cu toate că a fost un lucru intenționat din partea managerilor de corporații să-i convingă pe oameni că orele peste program te fac un angajat mai bun și mai înclinat către a avea succes, această deziluzie a fost rezultatul parțial neintenționat al „îmbunătățirilor“ din viața de la serviciu. De exemplu, directorii executivi au investit în mod repetat în canapele confortabile și mese de picnic și au amenajat cu atenție birourile pentru ca angajații să se simtă ca acasă. Intenția a fost, în mare parte, binevoitoare.
Angajații petreceau mult timp la serviciu, așa că managerii și-au dorit să facă
mediul să pară cât mai frumos și plăcut posibil. Ca rezultat, pentru mulți angajați care lucrează în birou nu există o diferență prea mare de confort între serviciu și acasă. Biroul se poate „simți“ ca o a doua casă pentru unii, iar managerii fac greșeala de-a spune „Suntem toți o familie“, ca să promoveze sentimentul camaraderiei.
Dar biroul nu este acasă, iar colegii nu sunt familia ta. Poți fi dat afară
oricând, ceea ce, în general, nu se aplică și în familii, iar eu sper din suflet că
locul tău de muncă nu te forțează să tolerezi niște disfuncționalități întâlnite în relațiile personale. Crearea unor medii familiare pentru locurile de muncă
ne-a făcut să fim confuzi și să credem că acestea ne pot satisface nevoia de conexiune socială și de apartenență, dar nu așa stau lucrurile.
În vreme ce este important să creezi un mediu sigur, confortabil și care sprijină gândirea creativă, mai e crucial și să existe o distincție clară între serviciu și ceea ce este în afara serviciului. „Munca a devenit mai mult decât muncă“, mi-a spus profesoara Silvia Bellezza, de la Universitatea din Columbia. „Acum, munca satisface unele dintre nevoile de socializare care înainte puteau fi satisfăcute doar cu ajutorul familiei și al prietenilor.“⁶³ Pe măsură ce viețile noastre au devenit mai singuratice și mai izolate, mulți oameni preferă să stea la serviciu, unde au măcar un oarecare nivel de contact social.
Un alt efort nechibzuit a fost crearea planurilor de birou deschis.⁶⁴ În acest caz, motivul a fost unul nobil și pozitiv: executivii au căutat să creeze echipe mai închegate și să încurajeze interacțiunea socială. În final, efectul a fost exact opusul. Anii de cercetări arată că birourile deschise îi fac pe oameni să
vrea să vorbească mai puțin unii cu alții. Lipsa intimității provoacă stres și, prin urmare, descurajează gândirea creativă. I-am expus pe oameni, iar ei s-au retras. Poți să-i blamezi? Mulți experți au prezis că birourile deschise vor produce un salt al productivității, dar, din nou, rezultatele au fost complet diferite de așteptări. Unii manageri au considerat că le pot induce angajaților concentrarea dacă le e dificil să ascundă ceea ce fac. Dar Ethan Bernstein, profesor de comportament organizațional la Harvard, a descoperit că atunci când pereții birourilor au căzut, angajații au început să depună și mai mult efort să-și ascundă activitățile. Au găsit motive noi să plece din birou sau să
piardă vremea în camera de recreere; unii și-au creat chiar coduri secrete, încât să poată comunica cu colegii fără să-i înțeleagă nimeni. Angajații au început să folosească sălile de conferință ca să poată închide ușa sau au început să vină mai devreme ca să poată lucra singuri. Bernstein a sugerat că
„instalarea unor zone private ar putea, în anumite circumstanțe, să crească
performanța“.
Înțeleg că de multe ori e greu să prevezi impacturile negative pe care le-ar putea avea alegerile tale, în special atunci când intenția este de-a le face altora viața mai ușoară. Tot aici, hai să ne uităm la o diferență fundamentală între Europa și Statele Unite. Pentru o bună perioadă de timp, magazinele din Europa erau închise în weekend. Până foarte recent, exista o interdicție la cumpărături duminica în țări precum Germania, Danemarca, Ungaria, Spania și Marea Britanie. Încă există o astfel de interdicție în Polonia.
Mulți dintre noi ar putea să considere că astfel de politici provoacă
inconveniente. Cu siguranță, este mult mai avantajos să poți cumpăra haine și alte lucruri în orice zi din săptămână. Dar Silvia Bellezza spune că americanii au plătit un preț pentru cumpărăturile de weekend. „Oamenii din Europa trebuie să-și rezolve treburile în timpul săptămânii“, spune ea. „Așa că pleacă
de la serviciu la timp. În Statele Unite, poți să-ți faci cumpărăturile oricând.
Unele magazine sunt deschise 24 de ore pe zi.“ Asta înseamnă că oamenii sunt dispuși să rămână la birou pentru că știu că asta nu le va afecta abilitatea de a rezolva lucruri acasă.
Poate cea mai dezastruoasă consecință neintenționată a unei intenții pozitive datează încă de pe vremea lui Henry Ford, la începutul secolului XX. Pe 1
mai 1926, Ford Motor Company a devenit una dintre primele firme care au instituit săptămâna de lucru de 40 de ore pentru angajații săi. Ford deja crease ziua de cinci dolari în 1914, o decizie care a avut un impact profund asupra muncitorilor de pretutindeni și care a ajutat la crearea unei noi clase de consumatori: angajații cu destule venituri „dispensabile“, capabili să-și permită să achiziționeze chiar vehiculele pe care le construiau. Lui Ford i se atribuie deseori meritul că a ajutat la crearea clasei de mijloc în Statele Unite.
În timp ce limitarea timpului de lucru la 40 de ore pe săptămână a fost importantă pentru echilibrarea vieții de familie cu cea profesională, Ford le-a spus reporterilor că a fost motivat mai mult de capitalism decât de filantropie.
„Relaxarea“, a declarat Ford pentru revista World’s Work, „este un ingredient indispensabil pentru o piață de consum aflată în creștere, pentru că muncitorii au nevoie de destul timp liber încât să găsească folosință pentru produsele pe care le consumă, inclusiv pentru automobile.“⁶⁵
Cu alte cuvinte, Ford le-a crescut salariile angajaților pentru ca aceștia să-i poată cumpăra produsele și le-a limitat orele de lucru ca să poată avea timp să
meargă la cumpărături. Multe corporații au urmat exemplul lui Ford. Să fii un client loial a devenit marca unui angajat bun în majoritatea companiilor și, într-un final, politicienii au prins și ei această chemare la luptă și i-au încurajat pe cetățeni să cumpere, ca să-și demonstreze dragostea pentru națiune. De exemplu, la două săptămâni după evenimentele din 11 septembrie, președintele George W. Bush le-a spus cetățenilor: „Faceți-vă
treaba în țară… Duceți-vă în Florida, la Disneyland. Luați-vă familiile și bucurați-vă de viață!“
Ideea conform căreia consumul este bun pentru sănătatea unei națiuni este una foarte recentă. Nu cu mult timp în urmă, cheltuielile excesive erau considerate imorale, iar datoriile erau văzute ca un defect de caracter. În anii 1800, multe guverne europene au creat conturi de economii la oficiile poștale locale și chiar la unele școli, ca să-i încurajeze pe tineri să pună bani deoparte.
„Toate aceste culturi încurajate ale economisirii rezistă astăzi în multe economii avansate“, scrie Sheldon Garon, autor al Beyond Our Means: Why America Spends While the World Saves.⁶⁶ Nu trebuie să mai reamintesc faptul că anii 1800 au fost apogeul Revoluției industriale, așa că această
trecere de la economisire la cheltuială a fost doar o altă schimbare ce a venit odată cu mecanizarea.
