Pur și simplu, erau prea multe lucruri de făcut. În loc să decidă să facă mai puține, multe mame au crezut că pot rezolva problemele de-acasă în același fel în care le rezolvau pe cele de la birou. Au fost seduse de ideea eficienței și a productivității la locul de muncă și au început să aducă aceste valori și în viața de familie. Mai multe ore vor însemna o calitate mai bună, nu-i așa?
Așa că dacă petreci mai mult timp cu copilul, asta înseamnă un copil mai fericit, mai deștept și mai plin de succes. Gata cu copiii cu cheia de gât! Între anii 1986 și 2006, numărul copiilor care erau ținuți sub supraveghere non-stop s-a dublat.
În vreme ce femeile erau angajate în număr-record, și numărul așa-numiților părinți-elicopter a început să crească peste tot prin Statele Unite. Termenul helicoptering a fost folosit pentru prima dată într-o carte scrisă în 1969 de dr.
Haim Ginott, numită Between Parent and Teenager. Era o problemă în anii 1960, dar între timp s-a agravat, pe măsură ce părinții s-au tot străduit să
dovedească faptul că slujbele lor nu stau în calea transformării lor în părinți buni. În acest moment, 30% dintre recrutori declară că au văzut părinți care depun CV-uri pentru copiii lor, în vreme ce unul din zece spune că a avut parte de părinți care au încercat să negocieze salariul sau beneficiile copilului lor adult.
În aparență, părinții-elicopter par să fie opusul eficienței. Aceștia trebuie să
investească mai mult timp și energie. De ce cineva dependent de eficiență ar petrece mai mult timp făcând ceva?
Totuși, scopul parentingului exagerat este acela de a-ți garanta că îți crești un
copil sănătos și de succes. El se bazează pe liste și cataloage de obiecte de care copilul tău „are nevoie“ pentru a avea o copilărie bună. În termeni ai productivității, copilul este produsul, iar părintele uneori exagerează în încercarea sa de a face produsul să fie cel mai bun de pe piață.
Cultul eficienței se bazează pe credința că urmarea unui program riguros de activități îți va îmbunătăți viața. În parenting, acest program riguros include deseori echipe de dezbateri și de gimnastică și lecții de pian și suc organic de mere și pantofi de alergat de ultimă generație. Mai implică și să duci tu luptele pentru copilul tău și să elimini toate obstacolele care ar putea să-l încetinească.
Doi părinți din West Virginia au dat în judecată școala fiicei lor pentru că și-a trimis tema la biologie prea târziu și a primit nota patru. Din ce în ce mai mulți profesori universitari spun că îi contactează părinții ca să întrebe de ce copiii lor au obținut o anumită notă. Unii părinți își sună copiii care sunt la facultate ca să-i trezească pentru a merge la cursuri.
O profesoară care predă la clasa a III-a a spus această poveste despre interacțiunea cu mama unuia dintre elevii săi: „(Ea) a venit la mine în birou când eram singură și a încercat să mă intimideze fizic să-i schimb nota copilului. Când i-am arătat catalogul și i-am reamintit că am încercat de multe ori să discut cu ea despre faptul că fiica ei nu performează cum ar trebui, mi-a luat catalogul, l-a pus în geantă și a luat-o la goană spre biroul directorului, cu mine pe urmele ei, ca să-mi dovedească faptul că greșesc. Din fericire, directorul m-a susținut, dar relația mea cu părintele s-a deteriorat după acest incident. Mi-a fost extrem de greu să lucrez cu fetița aceea care, chiar dacă era o simpatică, nu reușea să învețe să citească.“
Să le scrii fișele de lectură ale copiilor tăi, să te cerți în legătură cu notele și să le suni mereu profesorii necesită un volum mare de energie și de timp. Dar nu realizează, după părerea mea, ceea ce speră părinții. Parentingul exagerat poate că pare a fi o bună utilizare a timpului, dar nu asigură succesul copilului tău. În majoritatea cazurilor, face exact opusul.
Studenții raportează că se simt copleșiți. E mult mai probabil ca aceia care au părinți-elicopter să sufere de depresie și există o legătură puternică între o copilărie extrem de structurată și lipsa capacităților funcțiilor executive.
Copiii cu părinți-elicopter au deseori probleme cu dezvoltarea autonomiei și a rezilienței. Pur și simplu, au fost mult prea protejați de adversități.
Parentingul exagerat este, din punctul meu de vedere, un exemplu clasic de strategie înțeleasă prost. Se întâmplă atunci când un părinte este hotărât să-i asigure copilului un viitor în ceea ce crede că e cel mai eficient mod posibil: bifarea căsuțelor de pe lista de „copilărie fericită“. Din nefericire, aici nu e vorba doar despre timp și energie risipite. Aceasta este o energie consumată
pentru a obține ceva, doar ca să-ți dai seama că ai obținut fix opusul. Nu ai crescut un adult de succes; doar ai crescut probabilitatea ca el să nu fie pregătit pentru presiunile și responsabilitățile vieții de adult.
Această discuție devine deseori una despre gen, pentru că femeile își asumă o parte foarte mare a datoriilor de îngrijire a copiilor în aproape toate țările industrializate. Genul mai afectează și aproape orice discuție despre orele de muncă și productivitate.
Mulți oameni sunt de părere că diferența dintre veniturile bărbaților și cele ale femeilor poate fi explicată de orele mai multe la număr pe care le lucrează
bărbații. E adevărat că, cel puțin în Statele Unite, bărbații stau la serviciu cu aproape 40 de minute mai mult în fiecare săptămână decât femeile.⁹⁷ Dacă
incluzi în calculele tale doar oamenii care lucrează cu normă întreagă, bărbații lucrează aproape 8,2 ore pe zi, spre deosebire de femei, care lucrează
doar 7,8 ore, potrivit datelor obținute de Departamentul Muncii din Statele Unite. Să nu neglijăm, totuși, că bărbații își iau mai multe pauze și merg să ia prânzul.
Dacă ar fi să comparăm doar obiceiurile de muncă, am putea crede că bărbații sunt mai obsedați de eficiență și productivitate decât femeile. Am putea concluziona că bărbații au fost mai afectați decât femeile de presiunea de a se îmbunătăți constant. Dar, odată ce luăm în considerare imaginea de ansamblu, acest lucru este incorect. Femeile raportează că petrec o jumătate de oră în plus pe zi făcând treburi casnice, indiferent dacă au sau nu copii.
Dacă adaugi și timpul în plus petrecut la realizat diverse sarcini, diferența dintre genuri dispare. De fapt, potrivit Biroului de Statistică a Muncii al Statelor Unite, mamele care lucrează petrec cu 80 de minute mai mult pe zi având grijă de copii și de gospodărie, în vreme ce tații petrec cu 50 de minute
mai mult decât mamele uitându-se la televizor sau angajându-se în activități plăcute.
Dar există îmbunătățiri încurajatoare. Cercetările recente arată că bărbații depun de două ori mai mult efort acasă decât obișnuiau s-o facă, dar tot femeile sunt cele care se îngrijesc de majoritatea sarcinilor din gospodărie și de copii. Cu alte cuvinte, bărbații fac, în medie, mai mult, dar tot nu fac la fel de mult ca partenerele lor.
Prinse între muncă și casă și pentru a-și îndeplini toate sarcinile, femeile și-au dublat tehnicile eficiente despre care cred că le ajută la muncă, precum multitaskingul și programele riguroase, listele și ședințele și păstrarea unui număr cât mai mic de activități sociale pe care să le facă în timpul liber.
În mod interesant, India este terenul principal pentru multe dintre schimbările despre care vorbesc aici. Creșterea rapidă a numărului de locuri de muncă în domeniul IT combinată cu așteptarea ca centrele IT să fie deschise 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, au pus o presiune incredibilă pe toți angajații.
Numărul părinților care-și cresc copiii singuri este în creștere, iar familia, ca nucleu, dispare, în cea mai mare parte, așa că echilibrul dintre viața personală
și locul de muncă a devenit un motiv de îngrijorare.
Un studiu făcut în 2010 de doi cercetători de la Universitatea Anna din India a descoperit diferențe uriașe între genuri în gestionarea presiunii crescute de la locul de muncă. Aparent, atunci când companiile instituie politici pentru echilibrarea vieții de familie cu munca, bărbații sunt mai avantajați și se observă o scădere mai mare a nivelului de stres. După cum spune raportul,
„bărbații se simt mai satisfăcuți atunci când au mai multe realizări la serviciu, chiar dacă asta vine cu prețul ignorării familiei“.⁹⁸
Femeile nu-și imaginează presiunea în plus pusă pe umerii lor și, chiar dacă
simt, în mod natural, mai multă responsabilitate față de îngrijirea copiilor și a casei, este imposibil de zis cât de multă din această responsabilitate este înnăscută și câtă este rezultatul a secole întregi de așteptări de gen.
Rezultatul, totuși, este că femeile se chinuie cu un volum uriaș de așteptări și este mai puțin acceptabil pentru ele să-și ia pauze sau să se angajeze în hobby-uri care ar putea să mai reducă din presiune.
Un raport al New York Times despre „penalizarea mamelor“ începe cu următoarea frază dezolantă: „Una dintre cele mai proaste mișcări în carieră pe care le poate face o femeie este să aibă copii“. În medie, femeilor li se scad veniturile cu 4% după ce fac un copil, în vreme ce bărbații primesc o mărire de salariu de 6%, chiar și atunci când cercetătorii au folosit variabilele educației, ale experienței și ale numărului de ore lucrate.⁹⁹
De asemenea, e mai puțin probabil ca mamele să fie angajate sau percepute drept competente; prejudecata este inversă pentru tați. Un sociolog a condus un experiment la Cornell în care cercetătorii au trimis sute de CV-uri false unor angajatori reali. Toate CV-urile erau exact la fel, cu excepția faptului că
în unele dintre ele scria că solicitantul aparținea unei asociații a părinților, sugerând că acea persoană era părinte.
Tații aveau o probabilitate mai mare de a fi sunați decât bărbații fără copii, în vreme ce șansele ca unei mame să i se propună un interviu au scăzut cu 50%.
Un alt studiu afiliat a arătat că mamelor li se oferea cel mai mic salariu, comparativ cu alți candidați: cu 11 000 de dolari mai puțin decât femeilor fără copii și cu 13 000 de dolari mai puțin decât taților.
