Așa că pentru mine nu este nici o surpriză că femeile au ajuns să dezvolte strategii de adaptare atât la serviciu, cât și acasă, încercând cu disperare să
depășească așteptările care li s-au pus pe umeri. Femeile angajate muncesc, în medie, mai mult (și au locuri de muncă mai puțin plăcute) pentru salarii mai mici și laude mai puține. Mai mult decât atât, atunci când se plâng că sunt copleșite, li se spune că trebuie să „se acomodeze“.
Ca nu cumva să pară că vorbesc doar despre alte femei și nu și despre mine, te asigur că și eu am fost predispusă la programe excesive, asemenea oricărui alt părinte. Am fost o mamă singură mare parte din viața fiului meu și am fost constrânsă și hotărâtă să mă asigur că el va avea o copilărie frumoasă, indiferent de venit sau de statutul familial.
Mă grăbeam acasă, simțindu-mă vinovată pentru că iar stătusem până târziu la cine știe ce conferință de presă, îl luam de la creșă, apoi ne grăbeam spre bibliotecă pentru ora de povești sau la sala simfonică pentru vreun concert al copilului. Aveam un grafic unde țineam evidența tuturor comportamentelor sale și îi dădeam o steluță când era politicos toată ziua sau când își termina
temele înainte de cină.
Aveam o mulțime de lucruri de făcut acasă, scriam scenarii sau editam interviuri audio, dar așteptam până adormea cel mic. În medie, dormeam cam cinci ore pe noapte.
Într-un weekend, după ce am împachetat mâncarea pentru picnic și am urcat bicicletele în mașină, l-am întrebat pe băiatul meu unde vrea să mergem după
ce ne terminăm plimbarea prin parc. „Putem să nu mergem deloc?“, m-a întrebat el.
Am fost uimită. Toate vizitele la muzeu și la centrul de științe erau în beneficiul lui, nu al meu. Când eram epuizată, tot mai puneam un zâmbet pe față și mă târam, obosită, până la grădina zoologică, ca să fie el stimulat și să
nu stea toată ziua acasă și să nu facă nimic.
Însă când el s-a retras, am avut o revelație. Încercam să mă asigur că nu va suferi în urma orelor mele lungi de muncă, forțându-l și pe el să muncească
ore în plus.
„Pur și simplu, vreau să nu fac nimic“, a spus el. „Vreau doar să stau și să mă
joc cu roboțeii.“
Fiul meu nu-și amintește acest schimb de replici, dar eu cu siguranță mi-l amintesc. A fost un apel de trezire la realitate pentru mine, un semn sigur că
fusesem mai îngrijorată de lista mea decât de starea fiului meu. Am stat acasă
tot weekendul, ne-am uitat la filme, am mâncat floricele și am jucat jocuri de societate.
Când vine vorba despre obsesia pentru productivitate și eficiență, sunt înclinată să cred că femeile sunt mai obsedate, în general, decât bărbații. Se așteaptă de la femei să fie bune la multitasking, un obicei care crește stresul și care, ulterior, afectează abilitățile cognitive. Acasă, ele sunt deseori administratorii care țin evidența hârtiei igienice și a detergentului de rufe, care fac programări la doctor și la frizer, care fac treaba deseori neobservată a golirii mașinii de spălat vase și a împăturirii rufelor. De la femei se așteaptă
să fie îngrijitoare chiar și la muncă, chiar dacă au copii sau nu. De la femei se așteaptă în mod disproporționat să-și amintească zile de naștere, de exemplu,
și să organizeze petreceri sau să cumpere cafea pentru camera de recreere.
Din nefericire, multe dintre strategiile pe care le folosim pentru a ne bifa lunga listă de responsabilități sunt contraproductive. Poate că noi suntem de părere că ne îngrijim atunci când ne limităm numărul de activități sociale în care ne angajăm, dar dacă petreci trei ore acasă răspunzând la e-mailuri și scanând cronologiile rețelelor de socializare nu înseamnă că-ți relaxezi corpul și mintea. De fapt, aceste activități sunt destul de stresante. Dacă te duci la cafenea și stai de vorbă cu prietenii câteva ore o să te simți mai revigorată și plină de energie; timpul pe care-l petreci pe internet îți va epuiza creierul și-ți va seca resursele.
Pentru că suntem obosite, deseori exagerăm cu aceleași obiceiuri care ne-au epuizat de la bun început: trimitem e-mailuri în loc de apeluri telefonice, ne trezim devreme ca să rezolvăm lucruri înainte de muncă, cumpărăm un nou jurnal de productivitate, ascultăm podcasturi care promit să-ți „spulbere anxietatea“.
Vreau să fie clar că nu arăt cu degetul femeile și că nu le spun „e greșit ce faci“. Dumnezeu știe, ultimul lucru de care are nevoie oricare dintre noi este să fie rușinat și blamat mai mult decât suntem deja. Când vorbesc despre femei care își umplu programul și urmăresc cu încăpățânare visul eficienței și al productivității supreme, vorbesc despre mine însămi, iar eu sunt destul de epuizată și-așa. Nu-mi trebuie să-mi mai zică altul ce trebuie să fac.
Nu e vorba că obiceiurile, strategiile și „acomodările“ noastre sunt greșite, ci că tindem să pierdem din vedere ceea ce vrem să obținem și ne concentrăm, pur și simplu, pe bifarea listei cu lucruri de făcut. Suntem mândre nu de scopurile supreme pe care le îndeplinim, ci de cât de dure suntem cu noi însene și de cât de multe sarcini putem realiza într-o singură zi. Am întrebat o prietenă cum este weekendul ei, iar ea a răspuns că a fost minunat, apoi a continuat cu o listă lungă cu lucruri pe care le-a făcut. „Mai e un singur lucru pe listă“, a mai spus ea, „și îl pot face în seara asta. Aproape am ajuns la zero cu lista.“
Cu toții, atât bărbați, cât și femei, facem obiectul unei presiuni constante de a lucra mai mult și mai bine. Suntem prinși într-un sistem care cere și mai multe îmbunătățiri și eficiență. Nu e ușor pentru nimeni; nimeni nu primește
scutire. Toți angajații își verifică e-mailul în weekend, când stau acasă, răciți, sau când sunt în vacanță.
Totuși, cred că sistemul cere și mai mult de la femei decât de la bărbați. În general, bărbații văd casa ca pe un loc de relaxare și abia așteaptă finalul zilei de lucru, dar pentru multe femei, locul de muncă este mai puțin complicat și haotic decât acasă. Un studiu din 2012 a descoperit că mamele care lucrează
sunt mai puțin stresate decât mamele casnice, mai sănătoase fizic și cu un psihic mai bun decât cele care lucrează cu jumătate de normă sau deloc. Casa nu este un refugiu pentru femei.¹⁰⁰
Așadar, sfatul meu pentru femei este acesta: fii mai blândă cu tine! Dacă
muncești mai mult, nu înseamnă că o să ai creșteri miraculoase în venituri, dar asta va avea efecte asupra bunăstării tale. Răspunsul la e-mailuri în orele libere are un impact mai dăunător asupra vieții tale față de cât îți dai seama, iar o brioșă care nu are crema perfectă are, de obicei, același gust ca aceea decorată cu grijă după un tutorial de pe YouTube.
Disparitățile existente în venituri și promovări nu apar din cauza lipsei muncii din partea femeilor; ele sunt rezultatul secolelor de discriminare și de prejudecăți. Tații sunt mai respectați, mamele mai puțin. Nu vei schimba asta muncind 50 de ore pe săptămână sau ținând jurnale de productivitate; adevărata schimbare necesită politici și proceduri noi.
Atât bărbații, cât și femeile trebuie să se dea jos de pe banda de alergat care nu ne duce nicăieri, dar, în ceea ce privește femeile, urgența este și mai mare.
Feriți-vă de acomodare, doamnelor!
7. Trăim ca să muncim?
Când John Kennedy candida la președinție, a stat într-o zi la intrarea uneimine de cărbune din West Virginia și a dat mâna cu toți minerii care ieșeaucu fețele înnegrite de tăciune.
Un miner s-a oprit și i-a spus lui Kennedy: „Înțeleg că n-a trebuit să muncițio zi în viața dum-neavoastră“. Kennedy a recunoscut că era adevărat.
„N-ați pierdut nimic!“, a venit, sec, răspunsul.
Jack Graham, A Man of God: Essential Priorities for Every Man’s Life, 2007
Într-o seară, la un grătar coreean, i-am explicat unei prietene că scriu o carte ce încurajează oamenii să fie inactivi. „Vai, Doamne, urăsc oamenii leneși!“, a răspuns ea.
Nu, nu, am răspuns eu repede, lenea nu e același lucru cu inactivitatea! Pur și simplu, am devenit prea atașați de muncă, i-am explicat, prea dependenți de a munci și avem nevoie să ne echilibrăm viețile cu activitate „inactivă“, cum ar fi să stăm pe terase și să vorbim cu vecinii.
