Dacă prea multă muncă face rău, asta înseamnă, probabil, că o cantitate rezonabilă de inactivitate este sănătoasă și că bunăstarea necesită un echilibru între muncă și relaxare. Acesta este un rezumat corect al Teoriei Inactivității.
Teoria Inactivității postulează că ne slăbim singuri muncind prea mult și că
ființele mai leneșe au un avantaj evolutiv.
Desigur că fiecare ființă vie trebuie să muncească măcar puțin pentru a rămâne în viață. Conform Teoriei Inactivității, entitățile care-și ating nevoile de supraviețuire cu cel mai mic volum de muncă sunt cele care au probabilitatea cea mai mare de supraviețuire. Chris Davis, unul dintre susținătorii originali ai acestei teorii, o numește „supraviețuirea celui mai inactiv“.
Aceasta are ecouri într-un citat deseori pus în mod greșit pe seama lui Bill Gates, care sugerează că atunci când există o muncă grea de făcut, cel mai bine e să îi cauți pe cei mai leneși dintre angajați, pentru că ei vor descoperi
cea mai ușoară cale de a o face. Pare că acest punct de vedere a fost exprimat pentru prima dată de un director de la Chrysler, pe nume Clarence Bleicher.
El a mărturisit în fața comisiei Senatului, în 1947: „Leneșul va descoperi o cale mult mai ușoară de a o face. Poate că nu va face el prea multe, dar sigur va găsi o cale ușoară… Asta a fost experiența mea.“
Acest comentariu a sunat atât de real, încât a supraviețuit o jumătate de secol și a fost atribuit unui număr de oameni de afaceri, nu doar lui Bill Gates.
Teoria Inactivității sugerează că investirea lenei cu valoare nu este doar o strategie corporatistă bună, ci este și una solidă din punct de vedere evoluționist. Și mai sunt chiar și oameni care spun că lenea este motivația fundamentală a multor inovații. „Prima persoană care s-a gândit să pună
pânze la barcă a vrut să scape de vâslit. Cine-o fi prins un jug de un bou a căutat o cale de-a scăpa de săpat. Oricine s-a folosit de-o cascadă ca să
macine grâul ura să-l macine cu pietre“¹¹⁵, scria Fred Gratzon în cartea sa din 2003, The Lazy Way to Success. Ai putea să spui chiar că Revoluția industrială a început când un scoțian și-a dat seama că poate să conecteze un gherghef la un motor și așa poate evita să mai plimbe caii în cerc toată ziua.
Darwin era de părere că existența este un război și că cei mai puternici biruie.
Dar dacă te încrezi în Teoria Inactivității, existența este, de fapt, o luptă
pentru inactivitate, iar cei mai plini de succes, cum sunt leii, echilibrează
perioade intense de activitate cu ore nesfârșite petrecute în soarele fierbinte al Africii subsahariene.
Trândăvia, din această perspectivă, nu este lipsa completă a activității. Nu este despre a sta ca o momâie și a nu face nimic. De exemplu, pescarii sunt deseori inactivi atunci când muncesc, la fel ca bucătarii sau agenții de pază.
Ei sunt inactivi la muncă și activi în timpul orelor libere. De aceea este greșit să folosești inactivitatea ca sinonim pentru lene.
Trândăvia este perioada de timp în care o persoană nu urmărește în mod activ un scop profitabil. Înseamnă că ești în timpul liber. Există cercetări științifice considerabile care demonstrează că trândăvia este bună pentru tine.¹¹⁶ Există
chiar o mulțime de studii clinice care sugerează că trândăvia este asociată cu inteligența ridicată. Un studiu de la Universitatea Florida Gulf Coast a descoperit o legătură între lipsa activității și gânditorii profunzi¹¹⁷, cu toate că
eșantionul a fost incredibil de mic (doar 60 de studenți).
Cu toate astea, se poate să nu fi fost o descoperire aberantă. Un alt studiu a arătat că oamenii care lucrau aproximativ 45 ore pe săptămână au obținut scoruri mai mici la testele cognitive decât cei care lucrau 40. Decenii de cercetări demonstrează că suntem mai creativi, mai intuitivi și, în general, mai ageri atunci când ne permitem o cantitate semnificativă de timp liber. Și are și sens, când te gândești la perioadele din viața ta în care munceai mult peste program. Crezi că erai într-o stare mentală potrivită ca să gândești creativ sau cu grijă?
Cred că tot volumul de opinii științifice arată că e necesară o anumită
cantitate de trândăvie, astfel încât creierul uman să funcționeze la capacitate maximă. Cu toate că ne gândim la oamenii importanți ca muncind din greu, mulți dintre ei își programau timpul liber la fel de riguros cum o făceau cu lucrurile pe care le aveau de făcut. După cum scrie Alex Soojung-Kim Pang, autorul cărții Rest: Why You Get More Done When You Work Less:
„Darwin și Lubbock, și multe alte figuri creative și productive, nu au ajuns oameni realizați în ciuda timpului lor liber; au ajuns oameni realizați datorită
lui“.
Una dintre consecințele tragice ale utilizării intense a telefoanelor este moartea plictiselii. În orele noastre de relaxare, obișnuiam să experimentăm un oarecare plictis, din când în când, dar, în prezent, rareori mai suntem plictisiți, iar generația mai tânără aproape că nici nu știe sensul cuvântului.
Aceasta nu este o evoluție pozitivă, pentru că plictiseala este o stare mentală
inerent fertilă.
E adevărat că nu ne place plictiseala. Însă asta e ceea ce o face să fie valoroasă, pentru că atunci când ne simțim plictisiți, creierele noastre sunt extrem de motivate să-și găsească o ocupație cu sens. Gândurile nu sunt direcționate sau controlate și, prin urmare, sunt libere să călătorească în orice direcție neașteptată. „Odată ce începi să visezi cu ochii deschiși și să-i permiți minții tale să cutreiere“¹¹⁸, spune psihologul Sandi Mann, autoare a The Upside of Downtime: Why Boredom is Good, „începi să gândești dincolo de conștient și intri în subconștient.“
Când îi permitem minții să se relaxeze și să se odihnească, ea ne dă înapoi așa-numita „rețea prestabilită“. Aceasta este partea din creier care sortează
toate informațiile noi pe care le-am primit recent și încearcă să le pună în
contextul lucrurilor pe care le știm deja. Rețeaua prestabilită este parte integrantă a învățării, a intuiției și a imaginației. Dacă mintea nu apucă
niciodată să se odihnească, nu va avea niciodată ocazia de a rătăci în direcții noi.
Din nou, nu confunda odihna cu inactivitatea. Atunci când mintea se relaxează, ea este în continuare activă. De fapt, folosește cu 5% mai puțină
energie decât o face când se concentrează pe o sarcină. Concentrarea este necesară pentru munca direcționată, dar trândăvia este necesară pentru reflecție.
Din moment ce gândirea reflectivă este una dintre activitățile pur umane în care ne angajăm, una dintre abilitățile care ne separă de verii noștri maimuțe, nu e prea exagerat dacă spunem că trândăvia ne face mai oameni. De fapt, neurobiologul Jonathan Smallwood crede că visatul cu ochii deschiși „poate fi esența diferenței dintre oameni și animalele mai puțin complicate“.
Acum începi să vezi, sper, cât de periculoasă este ideea că trebuie să ne angajăm în munca productivă cât e ziua de lungă. Este posibil ca prea multă
muncă să ne îndepărteze de propria umanitate. Atunci când mințile noastre se odihnesc, ne permitem să ne reconectăm la creativitatea noastră și să ne reangajăm în gândirea reflectivă – două activități esențiale progresului.
De aceea, în ciuda beneficiilor unui loc de muncă bun, eu tot nu cred că
munca este o nevoie fundamentală. Dacă ni s-ar oferi tot ce-am avea nevoie ca să supraviețuim, dar nu ni s-ar cere să muncim, ne-am descurca bine. Am putea să stăm lângă propria versiune de Walden Pond și ne-am gândi profund la lumea naturală, dar nu ne-am îmbolnăvi și n-am muri.
