renunţe.

— Să fac ceva anume?

— Încă nu. O să-i ameninţ pe unii, o să-i flatez pe alţii…

Cunoşti procedura.

— Da, domnule.

— Ai grijă, Town.

Conexiunea se întrerupse.

Town îşi spuse că ar fi trebuit să dispună de o echipă

S.W.A.T. Ca să captureze nenorocitul ăla de Winnebago, sau de mine pe şosea, sau de o bombă nucleară tactică, ca să le arate jigodiilor ălora cum se face treaba. Domnul World îi spusese odată: „Noi scriem viitorul cu litere de foc”. Apoi domnul Town îşi zise că dacă nu se uşurează imediat o să-şi piardă unul dintre rinichi, amândoi îl ardeau, şi-şi aduse aminte ce spusese tăticul lui într-o călătorie lungă, pe când Town era copil şi se aflau pe autostrada interstatală, tăticul lui spusese „Dinţii mei din spate plutesc”, iar domnul Town îi auzea şi acum glasul cu accent puternic yankeu spunând

„Trebuie să mă uşurez curând. Dinţii mei din spate plutesc”…

…şi atunci Shadow simţi o mână deschizându-i palma, trăgându-i de fiecare deget în parte, desprinzându-le de femur. Nu mai simţea nevoia să urineze, asta i se întâmpla altcuiva. El stătea sub stele, pe o câmpie stâncoasă, sticloasă, iar osul acela căzuse pe pământ lângă celelalte oase.

Wednesday îi făcu din nou semn să tacă. Apoi începu să

meargă, iar Shadow se luă după el.

În păianjenul mecanic se auzi un scârţâit, iar Wednesday încremeni. Shadow se opri şi aşteptă. Ciorchini de luminiţe verzi pâlpâiau şi alunecau de-a lungul păianjenului. Shadow încercă să nu respire prea puternic.

Se gândi la cele întâmplate. Fusese ca şi cum s-ar fi uitat printr-o fereastră în mintea altcuiva. Apoi îşi zise: „Domnul World. Mie mi se păruse familiară vocea lui. Aceasta fusese gândul meu, nu al lui Town. De aceea era atât de ciudat”.

Încercă să identifice vocea aceea, s-o plaseze în categoria de care aparţinea, însă nu reuşi.

„O să-mi amintesc”, îşi zise Shadow. „Mai devreme sau mai târziu o să-mi amintesc.”

Luminiţele verzi deveniră albastre, apoi roşii, apoi ajunseră

de roşu mohorât, iar păianjenul se lăsă pe picioarele metalice din spate. Wednesday începu să meargă, o siluetă

singuratică sub stele, cu pălăria cu boruri largi, cu pelerina de culoare închisă agitându-se la întâmplare în bătaia vântului de nicăieri, bocănind cu bastonul în podeaua de stâncă sticloasă.

Când păianjenul metalic rămase doar o sclipire îndepărtată, undeva pe câmpie, Wednesday zise:

— Acum putem vorbi.

— Unde suntem?

— Dincolo de scenă, îi răspunse Wednesday.

— Poftim?

— Gândeşte-te la locul ăsta ca şi cum ar fi în spatele scenei. Ca într-un teatru. Ne-am retras din faţa publicului şi acum ne îndreptăm spre culise. Asta-i o scurtătură.

— Când am atins osul acela, am intrat în mintea unui tip numit Town. Face parte din gaşca de gangsteri. Ne urăşte.

— Da.

— Are un şef care se numeşte domnul World. Tipul îmi aminteşte de cineva, dar nu ştiu de cine. Am privit în mintea lui Town – sau am fost în mintea lui, nu-s sigur.

— Ei ştiu încotro ne îndreptăm?

— Cred că au încetat să ne vâneze. Nu vor să ne

urmărească în rezervaţie. Mergem într-o rezervaţie?

— S-ar putea, răspunse Wednesday, şi se sprijini un moment în baston, apoi merse mai departe.

— Ce-i cu păianjenul ăla?

— E manifestarea unui şablon. Al unui dispozitiv de căutare.

— E periculos?

— Poţi să ajungi la vârsta mea doar dacă-ţi iei toate precauţiile posibile.

Shadow zâmbi, apoi întrebă:

— Şi cât de bătrân înseamnă asta?

— Bătrân cât limba mea, îi răspunse Wednesday. Şi cu câteva luni mai bătrân decât dinţii mei.

— Îţi joci cărţile ţinându-le atât de aproape de piept, încât nu-s convins că sunt cu adevărat cărţi de joc.

Wednesday se mulţumi să mormăie ceva.

Fiecare deal era mai greu de urcat decât cel dinainte.

Pe Shadow începu să-l doară capul. Lumina stelelor vibra, avea ceva care rezona cu pulsul din tâmplele şi din pieptul său. Shadow se opri la poalele următorului deal, deschise gura să spună ceva şi, fără niciun avertisment, vomită.

Wednesday căută într-un buzunar interior şi scoase o mică

ploscă.

— Trage o duşcă, îi spuse el. Dar numai o duşcă.

Lichidul era acru şi se evapora în gură ca un coniac bun, deşi nu avea gust de alcool. Wednesday îşi luă plosca şi o vârî în buzunar.

— Nu-i bine pentru spectatori să se pomenească

îndreptându-se spre culise. De aceea ţi s-a făcut rău. Să ne grăbim să te scoatem de-aici.