grea. Dar e un oraş bun, iar munca făcută de oamenii de aici merită osteneala. Asta nu înseamnă ca familia mea nu era săracă pe când eram copil. Întreabă-mă cât de săracă era familia mea pe când eram copil!
Shadow se sili să rămână serios şi întrebă:
— Domnule Hinzelmann, cât de săraci eraţi pe când eraţi copil?
— Mike, spune-mi doar Hinzelmann. Eram atât de săraci, că nu ne puteam permite să aprindem focul. De Revelion, tata sugea o bomboană cu mentă şi noi, copiii, stăteam în jurul lui, cu mâinile întinse, încălzindu-ne la văpaia bucuriei sale.
77 Wisconsin Dells – oraş în apropierea formaţiunilor glaciare de pe valea râului Wisconsin şi centru turistic cu unele dintre cele mai mari parcuri acvatice din lume.
Shadow începu să chicotească. Hinzelmann îşi puse masca de schi şi haina cadrilată uriaşă, îşi scoase cheile de la maşină din buzunar şi, la sfârşit, îşi puse mănuşile imense.
— Dacă te plictiseşti, vino la magazin şi întreabă de mine.
O să-ţi arăt colecţia mea de muşte de pescuit, făcute manual.
O să te plictiseşti atât de tare, încât vei fi bucuros să te întorci acasă.
Vocea lui se auzea clar, deşi sunetul era amortizat de mască.
— Aşa o să fac, făgădui Shadow. Tessie cum e?
— Hibernează. O să iasă la plimbare abia la primăvară. Ai grijă de tine, domnule Ainsel, zise bătrânul, apoi plecă şi închise uşa în urma sa.
În apartament se făcu şi mai frig.
Shadow îşi puse haina şi mănuşile. Apoi îşi puse cizmele.
Abia dacă mai vedea ceva pe fereastră, pentru că gheaţa din interiorul geamului transformase imaginea lacului într-o imagine abstractă.
Respiraţia lui genera nori în aer.
Ieşi din apartament, înaintă pe terasa de lemn până la uşa învecinată şi ciocăni în ea. Auzi vocea unei femei care ţipa la cineva să tacă din gură şi să dea mai încet televizorul – la un copil, îşi zise el, adulţii nu ţipă aşa unii la alţii. Uşa se deschise şi o femeie obosită, cu păr negru foarte lung se uită
la el, bănuitoare.
— Da?
— Bună ziua, doamnă. Sunt Mike Ainsel, vecinul dumneavoastră din apartamentul alăturat.
Expresia femeii nu se schimbă niciun pic.
— Da?
— Doamnă, îngheţ în apartament. Din calorifer iese un pic de căldură, dar nu încălzeşte deloc locuinţa…
Femeia îl privi de sus până jos, apoi la colţurile buzelor ei se ivi o urmă de surâs.
— Veniţi înăuntru. Dar nici aici nu-i căldură.
Shadow intră în apartament. Pe podea erau împrăştiate jucării multicolore de plastic. Lângă perete se vedeau grămăjoare de hârtie de ambalaj de la cadourile de Crăciun.
Un băieţel stătea la câţiva centimetri de televizor şi urmărea o înregistrare a filmului Disney Hercules; un satir animat ţopăia şi ţipa pe ecran. Shadow se întoarse cu spatele spre televizor.
— Bun, zise femeia. Iată ce trebuie să faceţi. Mai întâi izolaţi ferestrele, puteţi să cumpăraţi tot ce vă trebuie la Henning’s, e vorba de un fel de bandă adezivă, dar pentru ferestre. Lipiţi-o la ferestre, apoi, dacă vreţi să vă fie bine, daţi cu uscătorul de păr pe deasupra ei, o să vă ţină toată
iarna. Asta o să împiedice căldura să iasă pe fereastră. Apoi cumpăraţi un radiator – sau două. Cazanul clădirii e vechi, nu face faţă frigului adevărat. Am avut în ultimul timp doar ierni blânde, cred că ar trebui să fim recunoscători pentru asta… Marguerite Olsen, se recomandă ea, întinzând mâna.
— Îmi face plăcere să vă cunosc, zise Shadow, apoi îşi scoase mănuşa şi-i strânse mâna. Ştiţi, doamnă, am crezut că o Olsen trebuie să fie blondă…
— Fostul meu soţ era blond. Roz şi blond. Nu se bronza nici dacă-l omorai.
— Missy Gunther mi-a spus că lucraţi la ziarul local.
— Missy Gunther spune totul tuturor. Nu văd de ce am avea nevoie de un ziar local, din moment ce o avem pe Missy Gunther. Da, scriu câte o ştire din când în când, dar majoritatea articolelor sunt scrise de redactorul nostru. Eu scriu rubrica despre natură, cea despre grădinărit, un articol cu opinii în fiecare duminică şi rubrica „Noutăţi din comunitatea noastră”, care relatează, cu amănunte plictisitoare, cine s-a dus la restaurant să cineze cu cine, pe o rază de treizeci de kilometri.
Femeia îl privi cu ochii ei negri, iar Shadow avu un sentiment de deja vu. „Am mai fost aici”, îşi zise el.
„Ba nu, femeia asta îmi aminteşte de cineva.”
— Oricum, v-am spus cum să vă încălziţi apartamentul.
— Mulţumesc. Vă invit să mă vizitaţi, împreună cu micuţul, când va fi cald.
— Îl cheamă Leon, zise femeia. Mă bucur că v-am cunoscut, domnule… regret…
— Ainsel, zise Shadow. Mike Ainsel.
— Ce fel de nume e Ainsel? întrebă ea.
