— Probabil.

Discutau fără cuvinte, fără gură, fără sunete. Shadow se întrebă dacă ceilalţi doi oameni din încăpere rămăseseră

nemişcaţi o clipită sau o fracţiune de clipită.

— Când o să-ţi găseşti tribul, să vii să mă vezi, zise Whiskey Jack. Pot să te ajut.

— O să vin.

Whiskey Jack îşi lăsă mâna jos, apoi se întoarse către Wednesday.

— Îl iei şi pe ho chunk?

— Pe cine?

— Pe ho chunk. Aşa îşi spun indienii winnebago.

Wednesday clătină din cap.

— Riscul e prea mare. Am putea avea probleme. Indivizii caută maşina.

— E furată?

Wednesday păru jignit.

— Nici vorbă! Hârtiile sunt la bord.

— Şi cheile?

— Sunt la mine, răspunse Shadow.

— Nepotul meu Harry Bluejay99 are un Buick din ’81. De ce nu-mi daţi cheile maşinii voastre? Puteţi s-o luaţi pe a lui.

Wednesday se enervă:

— Ce fel de schimb e ăsta?

Whiskey Jack ridică din umeri.

— Ştii cât de greu e să aducem automobilul tău din locul în care l-ai abandonat? Îţi fac o favoare. Poţi să accepţi sau să nu accepţi. Mie nu-mi pasă.

Apoi îşi închise gura ca o despicătură de cuţit.

Wednesday părea furios, însă furia i se transformă în mâhnire şi zise:

— Shadow, dă-i cheile de la Winnebago!

Iar Shadow îi întinse cheile lui Whiskey Jack.

— Johnny, zise acesta, vrei să-i conduci pe oamenii ăştia până la Harry Bluejay? Spune-i că am zis să le dea maşina.

— Cu plăcere, răspunse John Chapman.

Se ridică şi se duse la uşă, luă un săculeţ, deschise uşa şi ieşi afară. Shadow şi Wednesday îl urmară. Whiskey Jack îi aştepta în uşă şi-i zise lui Wednesday:

— Să nu te întorci aici. Nu eşti binevenit.

Wednesday îşi îndreptă degetul spre cer şi-i zise, amabil:

— Învârti-te-ai pe degetul ăsta!

Coborâră panta prin zăpadă, croindu-şi drum prin troieni.

Chapman mergea în frunte, păşind cu picioarele goale, roşii, pe zăpada acoperită de o crustă tare.

— Nu ţi-e frig? îl întrebă Shadow.

— Nevasta mea era choctaw, îi răspunse Chapman.

— Şi te-a învăţat metode mistice ca să te fereşti de frig?

— Nu. Credea că-s nebun. Mă întreba „Johnny, de ce nu-ţi pui cizmele?”

Panta dealului deveni mai abruptă, iar cei trei încetară să

mai discute. Se împleticeau şi alunecau prin zăpadă, ţinându-se de trunchiurile mestecenilor ce creşteau pe deal, 99 Bluejay – „gaiţă albastră”, în limba engleză.

ca să nu cadă. Când terenul deveni ceva mai neted, Chapman zise:

— Bineînţeles, nevastă-mea a murit. Când a murit, m-am ţicnit. Se poate întâmpla oricui. Ţi se poate întâmpla şi ţie, îi zise el lui Shadow, bătându-l pe umăr. Pe Iisus şi pe Iosafat, da’ înalt mai eşti!

— Aşa zice lumea, confirmă Shadow.

Se chinuiră să coboare dealul vreo jumătate de oră, până

când ajunseră la drumul de pietriş de la baza acestuia. Cei trei începură să meargă pe drum, îndreptându-se spre grupul de clădiri pe care-l zăriseră din vârful dealului.

O maşină încetini şi se opri. Femeia de la volan se întinse, lăsă în jos geamul din dreapta şi întrebă:

— Hei, clovnilor, vreţi să vă duc cu maşina?

— Sunteţi foarte amabilă, doamnă, zise Wednesday. Îl căutăm pe domnul Harry Bluejay.

— Cred că-i în sala de întruniri, spuse femeia, care părea să aibă vreo patruzeci de ani. Urcaţi!

Urcară. Wednesday se aşeză pe scaunul din faţă, de lângă

şofer, John Chapman şi Shadow pe bancheta din spate.