Shadow nu avea idee.
— Numele meu… N-am fost niciodată interesat de istoria familiei mele…
— S-ar putea să fie norvegian?
— N-am fost niciodată în relaţii strânse cu rudele mele, spuse el.
Apoi îşi aminti de unchiul Emerson Borson şi adăugă:
— Cu cele din partea aceea a familiei, în orice caz.
Când apăru Wednesday, Shadow lipise deja fâşii transparente de plastic la toate ferestrele, pusese un radiator în sufragerie şi unul în dormitor, iar în casă era plăcut.
— Ce-i cu rahatul ăla purpuriu pe care-l conduci? întrebă
Wednesday, în chip de salut de revedere.
— Ce să fac, dacă ai plecat cu rahatul meu alb? Apropo, unde e?
— L-am schimbat în Duluth, îi răspunse Wednesday. Nare de ce să-ţi pară rău şi să-ţi faci griji, o să primeşti partea ta când toată povestea asta se va termina.
— Ce caut eu aici? întrebă Shadow. În Lakeside, nu în lumea asta.
Wednesday îşi etală zâmbetul acela care-l făcea pe Shadow să simtă nevoia de a-i trage una peste bot.
— Vei locui aici pentru că-i ultimul loc în care te-ar căuta ei. Aici pot să fac astfel încât să nu fii văzut.
— Cine sunt „ei”? Pălăriile negre?
— Exact. Casa de pe Stâncă se află acum în afara hotarelor noastre. O să ne descurcăm, deşi e cam greu. Acum batem din picioare şi fluturăm steagurile, până când o să
înceapă activitatea – ceva mai târziu decât se aşteptau unii dintre noi. Cred că o să aşteptăm până la primăvară. N-o să
se întâmple nimic important până atunci.
— De ce?
— Pentru că, în ciuda faptului că ei pălăvrăgesc despre micromilisecunde, lumi virtuale, modele şi alte chestii de felul ăsta, locuiesc tot pe planeta asta şi sunt legaţi de ciclul anual. Astea sunt luni moarte. O victorie obţinută în lunile astea ar fi o victorie moartă.
— N-am idee despre ce vorbeşti, zise Shadow, deşi nu era adevărat, avea o oarecare idee, însă spera că se înşală.
— Vom avea o iarnă grea şi vom folosi timpul cât mai înţelept cu putinţă. Trebuie să ne strângem trupele şi să
alegem câmpul de bătălie.
— Bine, aprobă Shadow.
Ştia că Wednesday îi spune adevărul, sau o parte din adevăr. Războiul era gata să înceapă. Ba nu, războiul începuse deja, urma bătălia.
— Mad Sweeney mi-a spus că lucra pentru tine atunci când l-am întâlnit, în prima seară. Mi-a spus asta înainte să
moară.
— Ai fi vrut să angajez pe cineva care n-ar fi fost în stare să învingă nici măcar într-o situaţie jalnică, precum o încăierare într-o cârciumă? Nu-ţi fie teamă, de atunci au mai fost vreo zece situaţii în care mi-ai răsplătit încrederea pe care am avut-o în tine. Ai fost vreodată în Las Vegas?
— Las Vegas din Nevada?
— Exact.
— N-am fost.
— Ne vom duce mâine-seară acolo, vom zbura din Madison cu o cursă de noapte pentru domni, cu un avion închiriat pentru marii jucători. I-am convins să ne ia şi pe noi.
— Nu te plictiseşti să minţi? îl întrebă Shadow, din simplă
curiozitate.
— Niciun pic. Dar de data asta e adevărat. Vom juca pe mizele cele mai mari. N-o să dureze mai mult de două ore să
ajungem în Madison, drumurile sunt curate. Încuie uşa şi închide radiatoarele. Ar fi groaznic să dai foc casei în timpul absenţei noastre.
— Cu cine o să ne întâlnim în Las Vegas?
Wednesday îi spuse.
Shadow opri radiatoarele, puse nişte haine într-o geantă, apoi îi zise lui Wednesday:
— Am impresia că-s tâmpit. Abia mi-ai spus cu cine o să
