— Poate.

— Când pornim din nou, zise Shadow, poţi conduce tu.

Trebuie să dorm.

Determinarea centrului exact al unui lucru anume poate fi cel puţin problematică. La oameni sau continente, de exemplu, problema pare irealizabilă. Care-i centrul unui om?

Care-i centrul unui vis? Şi, dacă luăm cazul Statelor Unite, trebuie să ţinem seama de Alaska în încercarea de a găsi centrul? Sau de Hawaii?

La începutul secolului douăzeci, s-a realizat un model uriaş al Statelor Unite, din carton – al celor patruzeci şi opt de state învecinate –, şi ca să găsească centrul, s-a plimbat modelul pe un ac cu gămălie, până când în sfârşit a rămas în echilibru.

Aşa cum îşi poate închipui oricine, centrul exact al Statelor Unite continentale se află la câţiva kilometri de Lebanon, Kansas, în ferma de porci a lui Johnny Grib. Prin 1930

oamenii din Lebanon erau gata să ridice un monument în mijlocul fermei de porci, dar Johnny Grib le-a spus că nu vrea să vină milioane de turişti care să tropăie şi să-i deranjeze porcii, aşa că oamenii au plasat monumentul centrului geografic al Statelor Unite la trei kilometri de oraş.

Au construit un parc, apoi un monument din piatră, potrivit cu parcul, şi au prins pe monument o placă de bronz. Au asfaltat drumul dinspre oraş şi, fiind convinşi de năvala turiştilor dornici să vină, au construit şi un motel lângă

monument. Apoi au aşteptat.

Turiştii n-au venit. N-a venit nimeni.

Acum acolo e un părculeţ trist, cu o capelă mobilă în care nu s-ar putea ţine nici măcar o slujbă funerară măruntă şi un motel cu ferestre care arată ca nişte ochi morţi.

— De aceea, concluzionă domnul Nancy, în timp ce intrau în Humansville, Missouri (1084 locuitori), centrul exact al Americii constă într-un părculeţ, o biserică goală, o grămadă

de pietre şi un motel părăginit.

— O fermă de porci, interveni Cernobog. Tocmai ai spus că

adevăratul centru al Americii e într-o fermă de porci.

— Nu contează unde este, ci unde cred oamenii că este.

Oricum, e ceva imaginar. De aceea e important. Oamenii se ceartă numai pentru lucruri imaginare.

— Felul meu de oameni sau felul vostru de oameni?

întrebă Shadow.

Nancy nu-i răspunse. Cernobog scoase un sunet care putea fi un chicotit sau un mârâit dispreţuitor.

Shadow încercă să-şi găsească un loc confortabil în partea din spate a autobuzului. Dormise prea puţin. Simţea un nod în stomac, pentru că avea presimţiri rele. Mai rele decât cele pe care le avusese în închisoare, mai rele decât cele pe care le avusese atunci când Laura venise la el şi-i povestise despre jaf. De data asta era mai rău. Se simţea bolnav, îl durea ceafa şi de câteva ori fu cuprins de valuri de teamă.

Domnul Nancy opri în Humansville şi parcă lângă un

supermarket, apoi intră înăuntru, urmat de Shadow.

Cernobog aşteptă în parcare, fumându-şi ţigara.

În supermarket se afla un tânăr blond, un băiat mai degrabă, care aranja cutiile cu cereale pentru micul dejun.

— Salut, îi zise domnul Nancy.

— Salut, răspunse tânărul. E adevărat? L-au ucis?

— Da, îi răspunse domnul Nancy. L-au ucis.

Tânărul trânti nişte cutii pe raft.

— Cred că ne pot strivi ca pe nişte gândaci! zise el.

Avea o acnee întinsă peste un obraz şi peste frunte. Purta o brăţară veche de argint la încheietura mâinii.

— Numai că nu ne lăsăm zdrobiţi chiar atât de uşor, nu-i aşa?

— Nu ne lăsăm, îi zise domnul Nancy.

— Eu voi fi acolo, domnule, zise tânărul, iar ochii lui albaştri străluciră.

— Ştiu că o să fii, Gwydion, zise domnul Nancy.

Domnul Nancy cumpără mai multe sticle de cola, un pachet cu şase role de hârtie igienică, un pachet de ţigări groase, care arătau urât, un mănunchi de banane şi un pachet de gumă de mestecat mentolată. Apoi zise:

— E un băiat bun. A apărut în secolul al şaptelea. E din Ţara Galilor.

Autobuzul o luă mai întâi spre vest, apoi spre nord.

Primăvara se strecura printre rămăşiţele iernii. Kansasul avea cenuşiul lipsit de veselie al norilor singuratici, al ferestrelor goale şi al inimilor pierdute. Shadow devenise adept al căutării posturilor de radio şi negociator între domnul Nancy, căruia îi plăceau talk-show-urile şi muzica dance, şi Cernobog, căruia îi plăcea muzica clasică, de preferat cât mai sumbră, combinată cu programele religioase cele mai extremiste. Cât despre Shadow, acestuia îi plăcea muzica uşoară veche.

Către sfârşitul după-amiezii se opriră, la cererea lui Cernobog, la marginea oraşului Cherryvale, Kansas (2464

locuitori). Cernobog îi conduse către o pajişte. La umbra copacilor mai rămăsese zăpadă, iar iarba avea culoarea prafului.

— Aşteptaţi acolo, zise Cernobog.

Se duse singur spre centrul pajiştii şi rămase acolo un timp, în bătaia vântului de februarie. La început lăsă capul în jos, apoi începu să gesticuleze.

— Pare că discută cu cineva, zise Shadow.

— Fantome, spuse domnul Nancy. Acum o sută de ani îl venerau aici. Îi aduceau sacrificii de sânge, cu ciocanul.

După un timp, orăşenii au început să-şi dea seama de ce mulţi dintre străinii care treceau prin oraş nu se mai întorceau niciodată înapoi. În locul ăsta ascunseseră o parte dintre cadavre.

Cernobog se întoarse din mijlocul câmpului. Mustaţa lui părea mai neagră, în părul lui cărunt apăruseră fire negre.

Zâmbea, arătându-şi dinţii de oţel.

— Acum mă simt bine. Aaah! Unele lucruri durează, iar sângele durează cel mai mult.