— Închin această moarte lui Odin, zise bărbatul,

ceremonios. E doar un gest, îi spuse apoi lui Shadow, întorcându-se către el. Dar gesturile înseamnă totul. Moartea unui câine simbolizează moartea tuturor câinilor. Mi-au dat nouă oameni, dar ei reprezintă toţi oamenii, tot sângele, toată

puterea. N-a fost suficient, într-o zi, sângele a încetat sa curgă.

Credinţa fără sânge ne-a dus doar până aici. Trebuie să curgă

sânge.

— Te-am văzut murind, zise Shadow.

— În treaba asta cu zeii, zise silueta – iar Shadow fu convins că era Wednesday, pentru că nimeni altcineva n-ar fi putut avea o bucurie atât de cinică –, nu contează moartea. Ci oportunitatea de a reînvia. Iar când sângele curge…

Şi bărbatul făcu un gest către animalele şi către oamenii care atârnau de copaci.

Shadow nu se decidea dacă oamenii morţi pe lângă care trecuseră erau mai îngrozitori decât animalele pentru că

oamenii ştiuseră ce soartă îi aştepta. În jurul oamenilor plutea un miros puternic de băutură, ceea ce sugera că aceştia primiseră permisiunea să se anestezieze în drum spre spânzurătoare, în timp ce animalele fuseseră linşate pur şi simplu, fuseseră spânzurate în timp ce mai erau încă vii şi îngrozite. Figurile oamenilor păreau tinere, niciunul dintre ei nu avea mai mult de douăzeci de ani.

— Cine sunt eu? întrebă Shadow.

— Tu? întrebă bărbatul. Tu eşti o oportunitate. Tu faci parte dintr-o tradiţie măreaţă. Deşi amândoi ne-am implicat suficient în povestea asta ca să murim pentru ea.

— Cine eşti tu? întrebă Shadow.

— Cea mai grea parte e să supravieţuieşti, zise bărbatul.

Rugul – iar Shadow îşi dădu seama cu oroare că în foc ardeau oase, coaste şi cranii care trosneau şi săreau în flăcări, aruncând scântei colorate în noapte, scântei verzi, galbene, albastre – ardea cu flăcări fierbinţi.

— Trei zile în copac, trei zile în lumea subterană, trei zile ca să-mi găsesc drumul înapoi.

Flăcările se înălţau prea strălucitoare pentru ca Shadow să

le poată privi. Se uită în bezna de sub copaci.

Un ciocănit în uşă, în timp ce pe fereastră intra acum lumina lunii. Shadow se trezi.

— Cina e servită, anunţă vocea Mediei.

Shadow îşi puse pantofii, se duse la uşă, ieşi pe coridor.

Cineva găsise nişte lumânări, iar sala de recepţie era luminată de o pâlpâire galbenă. Şoferul intră ducând o tavă

de carton şi un sac de hârtie. Bărbatul purta un pardesiu lung, negru şi un chipiu cu cozoroc.

— Îmi pare rău că am întârziat, zise el cu glas răguşit. Am luat acelaşi lucru pentru toată lumea: doi burgeri, o porţie mare de cartofi prăjiţi, Coca-Cola şi plăcintă cu mere. Eu mi-am mâncat porţia în maşină.

Puse mâncarea pe masă şi ieşi. Mirosul de restaurant umplu holul. Shadow luă sacul de hârtie şi scoase din el mâncarea, şerveţelele, pacheţelele de ketchup.

Mâncară în tăcere, în timp ce lumânările pâlpâiau iar ceara ardea sfârâind.

Shadow observă că Town se uita la el. Îşi întoarse scaunul un pic, astfel încât să fie cu spatele la perete. Media îşi mancă burgerul ţinând un şerveţel la buze, pentru ca firimiturile să cadă pe el.

— Grozav! Burgerii ăştia sunt aproape reci, zise puştiul cel gras, care avea încă pe nas ochelarii de soare – lucru pe care Shadow îl considera inutil şi prostesc, având în vedere întunericul din încăpere.

— Îmi cer scuze, zise Town, dar cel mai apropiat McDonald’s e în Nebraska.

Îşi terminară hamburgerii călâi şi cartofii reci. Puştiul cel gras muşcă din plăcinta cu mere, iar umplutura îi sări pe bărbie. În mod neaşteptat, umplutura era încă fierbinte.

— Oh! exclamă el, ştergându-şi bărbia cu mâna, apoi lingându-şi degetele. Chestia asta frige! Plăcintele astea sunt o bombă cu ceas!

Lui Shadow îi venea să-i ardă câteva. Îşi dorea să-l pocnească pe puştiul cel gras de când acesta îşi pusese gorilele să-l bată în limuzină, după înmormântarea Laurei. Îşi exprimă deschis gândurile:

— De ce nu luăm trupul lui Wednesday, ca să plecăm de-

aici?

— La miezul nopţii, răspunseră într-un singur glas puştiul cel gras şi domnul Nancy.

— Lucrurile astea trebuie făcute conform regulilor, spuse Cernobog.

— Mda… zise Shadow. Numai că nu-mi spune nimeni care-s regulile. Tot vorbiţi de regulile alea afurisite, dar eu nu ştiu nici măcar ce joc jucaţi.

— E ca şi cum ai încălca regulile de lansare a unui produs, zise Media. Ştii, e vorba de data când se pot vinde anumite lucruri.

— Cred că toată povestea asta e un rahat, spuse Town.

Dar dacă regulile lor îi fac fericiţi, atunci şi agenţia mea e fericită şi toată lumea e fericită, concluzionă el şi sorbi din Coca-Cola. Îi dăm drumul la miezul nopţii. Luaţi cadavrul şi plecaţi. Noi vă facem la revedere cu mâna, apoi vă vânăm ca pe nişte şobolani.

— Hei, zise puştiul cel gras către Shadow, ţi-am spus să-i zici şefului tău că-i deja istorie. I-ai zis?

— I-am zis. Ştii ce mi-a răspuns? Mi-a spus să-i zic mucosului – dacă o să-l mai văd vreodată – că viitorul de azi e trecutul de mâine.

Wednesday nu-i spusese aşa ceva, dar oamenilor ăstora se părea că le plăceau clişeele. Ochelarii cei negri reflectară

flacăra pâlpâitoare a lumânării către el, asemenea unor pupile. Puştiul cel gras zise:

— Locul ăsta e al naibii de gol. Nu recepţionezi nimic. E în afara oricărei legături radio. Vreau să zic că atunci când faci legăturile prin sârme te întorci în epoca de piatră.

Bău restul de Coca-Cola cu paiul, aruncă paharul pe masă

şi se duse pe coridor.

Shadow luă paharul de pe masă şi îl puse în sacul de hârtie.

— Mă duc să văd centrul Americii, zise el.

Se ridică şi ieşi afară, în noapte. Domnul Nancy îl urmă.