Şoferul stătea lângă Humvee. O siluetă întunecată, un chipiu cu cozoroc.

— Nu puteţi să dormiţi, domnule? întrebă el.

— Nu, îi răspunse Shadow.

— Vreţi o ţigară, domnule?

— Nu, mulţumesc.

— Vă supăraţi dacă fumez?

— Fumează.

Şoferul scoase o brichetă. Atunci, la lumina flăcării, Shadow văzu figura individului, o văzu pentru prima oară, o recunoscu şi începu să înţeleagă.

Îşi amintea figura aceea slabă. Ştia că sub şapca neagră se afla un păr portocaliu, tuns scurt. Ştia că atunci când buzele tipului zâmbeau, scoteau la iveală o reţea de cicatrice urâte.

— Arăţi bine, uriaşule, îi zise şoferul.

— Low Key! exclamă Shadow, privindu-l uimit pe fostul său coleg de celulă.

Prietenia din închisoare este un lucru bun, te ajută să treci prin locuri şi momente groaznice. Dar prietenia din închisoare încetează la porţile ei, iar un prieten din închisoare care reapare în viaţa ta îţi trezeşte, în cazul cel mai bun, sentimente amestecate.

— Doamne! Low Key Lyesmith! zise Shadow, apoi auzi ceea ce spusese şi înţelese. Loki! Loki Lie-Smith!121

— Pricepi cam greu, zise Loki, dar până la urmă te-ai prins.

Iar

buzele

sale

se

strâmbară

într-un

zâmbet

înspăimântător şi cenuşa dansă în umbra ochilor săi.

Stăteau în camera lui Shadow, din motelul abandonat, la cele două capete ale saltelei. Zgomotul din camera puştiului celui gras încetase.

— Ai avut noroc că am fost împreună în închisoare, zise Loki. N-ai fi supravieţuit în primul an fără mine.

— Nu puteai să pleci din puşcărie când aveai chef?

— E mai uşor să-ţi execuţi pedeapsa… Trebuie să înţelegi cum e chestia asta zeiască. Nu-i vorba de magie. E vorba de a fi tu însuţi, dar acel tu în care lumea crede. E vorba de a fi esenţa ta proprie mărită, concentrată. Este vorba să devii tunet, puterea unui cal care goneşte sau înţelepciune.

Strângi toată credinţa şi devii mai mare, mai grozav, mai mult decât om. Cristalizezi. Apoi, într-o zi, oamenii uită de tine, nu mai cred în tine, nu-ţi mai aduc sacrificii, nu le mai pasă de tine, apoi te trezeşti că organizezi un joc de alba-neagra la intersecţia dintre Broadway şi Strada 43.

— De ce ai stat în celulă cu mine?

— A fost o simplă coincidenţă.

— Iar acum conduci maşina pentru inamici.

— Dacă vrei să le spui aşa… Depinde de unde priveşti lucrurile. Din punctul meu de vedere, conduc maşina pentru 121 Loki Lie-Smith – Loki Făuritorul de Minciuni, zeul nordic al înşelătoriei.

tabăra învingătoare.

— Dar tu şi Wednesday… făceaţi amândoi parte din acelaşi…

— Făceam parte din panteonul nordic. Asta voiai să spui?

— Da.

— Şi ce dacă?

— Probabil că aţi fost prieteni. Cândva…

— Nu. N-am fost niciodată prieteni. Nu-mi pare rău că a murit. Ne ţinea în loc. După dispariţia lui, ceilalţi vor fi obligaţi să ia faptele în seamă: te schimbi sau mori, evoluezi sau pieri. Wednesday a murit. Războiul s-a terminat.

Shadow se uită mirat la el:

— Nu poţi fi atât de prost… Ai avut întotdeauna o minte sclipitoare. Moartea lui Wednesday nu înseamnă sfârşitul, ci-i va scoate din sărite pe cei care stăteau deoparte.

— Amesteci metaforele, Shadow.

— Nu contează. Important e că am dreptate. Moartea lui va face într-o clipă tot ce-a încercat el să facă în ultimele luni. Îi va uni pe ceilalţi. Le va da o cauză.

— Probabil, spuse Loki, ridicând din umeri. Din câte ştiu eu, opinia în tabăra asta este că dacă îl elimini pe cel care provoacă necazuri, scapi şi de necazuri. Oricum, nu-i treaba mea. Eu sunt doar un simplu şofer.

— Spune-mi, zise Shadow, de ce le pasă tuturor de mine?

Se poartă de parcă aş fi cineva important. De ce contează ce fac eu?

— Al naibii să fiu dacă ştiu. Erai important pentru noi pentru că erai important pentru Wednesday. Dar motivul…

presupun că-i unul dintre micile mistere ale vieţii…

— Sunt sătul de mistere.

— Da? Eu cred că ele dau savoare lumii. Sunt ca sarea în bucate.

— Deci eşti şoferul lor. Şofezi pentru toţi?