— Unde ducem cadavrul? întrebă Shadow.

— În Virginia. Acolo-i un copac, îi răspunse Nancy.

— Un copac al lumii, zise Cernobog, cu o satisfacţie sumbră. Aveam unul şi în partea mea de lume. Dar al nostru creştea sub lume, nu deasupra ei.

— O să-l aşezăm la poalele copacului, zise Nancy. O să-l lăsăm acolo. Tu o să pleci. Noi o să ne ducem spre sud. Acolo o să aibă loc bătălia. O să curgă sânge. O să moară multă

lume. Lumea o să se schimbe un pic…

— Nu vreţi să iau parte la luptă? Sunt destul de solid. Ştiu să mă bat.

Nancy întoarse capul spre Shadow şi zâmbi – primul zâmbet adevărat pe care-l văzuse Shadow pe figura lui Nancy de când îl luase pe Shadow din închisoarea comitatului Lumber –, apoi spuse:

— Cea mai mare parte a bătăliei va avea loc într-un loc în care tu nu poţi să te duci, un loc în care nu poţi să ajungi.

— În sufletul şi-n mintea oamenilor, spuse Cernobog. Ca la roata cea mare.

— Poftim?

— La carusel, îi explică domnul Nancy.

— Da. În spatele scenei. Am înţeles, zise Shadow. Ca în deşertul plin cu oase.

Domnul Nancy îşi ridică privirea şi zise:

— De fiecare dată când sunt convins că n-ai pic de minte, spui ceva care mă surprinde. Da, acolo va avea loc bătălia cea adevărată. Restul va fi doar tunete şi fulgere.

— Spuneţi-mi ce-i cu priveghiul.

— Cineva trebuie să rămână cu cadavrul. Asta-i tradiţia. O

să găsim pe cineva.

— El voia să fac eu asta…

— Nu, zise Cernobog. O să mori. E o idee foarte, foarte greşită.

— Nu vreau aşa ceva la înmormântarea mea, zise domnul Nancy. Când o să mor, vreau să mă pună într-un loc călduros. Iar când femeile frumoase o să calce pe mormântul meu, o să le apuc de picioare, ca în filmul ăla…

— N-am văzut niciodată un asemenea film, zise Cernobog.

— Ba l-ai văzut. Scena e chiar la sfârşit. E un film despre liceu. Cu toţi elevii care merg la bal…

— Domnule Cernobog, filmul se numeşte Carrie 123 , îi explică Shadow. Bine, unul dintre voi să mă lămurească ce-i cu priveghiul.

— Spune-i tu. Eu conduc maşina, zise Nancy.

— N-am auzit de un film numit Carrie. Spune-i tu.

— Persoana care priveghează trebuie să fie legată de copac, îi zise Nancy. Aşa cum a fost Wednesday. Şi va atârna acolo timp de nouă zile şi nouă nopţi. Fără mâncare, fără apă.

Complet singură. La sfârşit, persoana e dată jos şi dacă

trăieşte… da, se poate întâmpla şi asta… ei bine, Wednesday va fi fost privegheat.

— Poate că Alviss ne va trimite unul dintre oamenii săi, spuse Cernobog. Un pitic poate supravieţui…

— O să-l priveghez eu, zise Shadow.

— Nici vorbă, spuse domnul Nancy.

— Ba da, zise Shadow.

Cei doi bătrâni rămaseră tăcuţi, apoi Nancy întrebă:

— De ce?

— Pentru că asta ar face un om viu, răspunse Shadow.

— Eşti nebun, zise Cernobog.

— Tot ce se poate. Dar am să-l priveghez pe Wednesday.

Când se opriră să ia benzină, Cernobog le spuse că-i era rău şi că vrea să stea în partea din faţă a maşinii. Shadow nu avu nimic împotrivă să se mute în spatele autobuzului. Putea să stea întins şi să doarmă.

Mergeau în tăcere. Shadow îşi dădea seama că luase o decizie – o decizie importantă şi ciudată.

— Cernobog, zise domnul Nancy, după un timp, l-ai văzut la motel pe puştiul cu tehnica? Nu era prea fericit. Încerca să

i-o tragă cuiva care-i răspundea în acelaşi fel. Asta-i problema cu puştii ăştia: îşi închipuie că ştiu tot şi nu învaţă

decât dându-se cu capul de pragul de sus…

— Aşa e, spuse Cernobog.

123 Carrie - film regizat în 1976, ecranizare după romanul cu acelaşi titlu al lui Stephen King.

Shadow se întinsese pe banchetă. Se simţea ca şi cum în el ar fi fost doi oameni sau chiar mai mulţi. O parte din el se simţea fericit – făcuse ceva, făcuse o mişcare. N-ar fi contat dacă n-ar fi vrut să trăiască, dar el voia să trăiască, şi tocmai asta conta. Spera să supravieţuiască, dar era dornic să

moară, dacă asta însemna să trăieşti. Pentru o clipă îşi zise că toată povestea era amuzantă, că era cel mai amuzant lucru din lume. Se întrebă dacă Laurei i-ar fi plăcut poanta.

Dar o altă parte din el – probabil Mike Ainsel, cel care dispăruse în urma apăsării unui buton în sediul poliţiei din Lakeside – încerca să-şi imagineze despre ce-i vorba, încerca să vadă o imagine completă a întregii poveşti.

— Indienii ascunşi, zise el cu voce tare.

— Ce-ai zis? cârâi Cernobog, enervat, de pe scaunul din faţă.

— Pozele pe care le coloram când eram copil. „Poţi să