— E frumos acolo.
Era deosebit de frumos. Shadow îşi parcă maşina la marginea oraşului şi merse de-a lungul drumului, un drum secundar ce şerpuia în jurul colinelor din estul oraşului.
Colinele erau acoperite cu arţari desfrunziţi, mesteceni albi, brazi şi pini negri.
La un moment dat, o pisicuţă începu să se ţină după el pe drum. Pisica avea culoarea prafului, dar labele îi erau albe.
Shadow se îndreptă spre ea, iar pisica nu fugi.
— Hei, pisico! îi zise Shadow, fără să-şi dea seama.
Pisica îşi lăsă capul într-o parte şi-l privi cu ochi de smarald. Apoi sâsâi – nu spre el, ci către ceva de pe marginea drumului, ceva ce Shadow nu putea să vadă.
— Potoleşte-te, îi zise Shadow, dar pisica traversă drumul şi dispăru într-un câmp de porumb vechi, nerecoltat.
După următoarea cotitură a drumului, Shadow descoperi un mic cimitir. Pietrele de mormânt erau roase de vreme, deşi pe multe dintre ele se aflau buchete de flori proaspete. În jurul cimitirului nu era niciun zid, niciun gard, doar duzi
pitici, plantaţi la marginea terenului şi încovoiaţi de gheaţă şi de vârstă. Shadow păşi peste mormanul de gheaţă şi zăpadă
strâns la marginea drumului. Doi stâlpi de poartă marcau intrarea în cimitir, deşi între ei nu exista niciun fel de poartă.
Shadow pătrunse înăuntru, trecând printre cei doi stâlpi.
Se plimbă prin cimitir, uitându-se la pietrele de mormânt.
Nu existau inscripţii după 1969. Şterse zăpada de pe un înger solid de granit şi se rezemă de el.
Scoase punga de hârtie din buzunar, apoi pateul din pungă. Îi rupse partea de deasupra şi din pateu ieşi o dâră de abur. Mirosea foarte bine, iar Shadow muşcă din el.
Ceva se mişcă în spatele său. La început crezu că-i pisica, apoi simţi parfumul şi, dincolo de parfum, duhoare de putreziciune.
— Te rog să nu te uiţi la mine, zise ea, din spatele lui.
— Bună, Laura, spuse Shadow.
Vocea ei era ezitantă, părea un pic speriată, îşi zise el. Ea îi răspunse:
— Bună, căţeluşule.
Shadow rupse o bucată de pateu şi o întrebă:
— Vrei?
Laura îi răspunse chiar din spatele lui:
— Nu. Nu mai mănânc niciun fel de hrană.
Shadow muşcă din pateu, apoi zise:
— Aş vrea să mă uit la tine.
— N-o să-ţi placă.
— Te rog.
Femeia ocoli îngerul de piatră. Shadow se uită la ea, privind-o la lumina zilei. Unele lucruri se schimbaseră şi altele rămăseseră la fel. Ochii nu se schimbaseră, nici zâmbetul ei plin de speranţă. Şi se vedea limpede că era moartă. Shadow îşi termină pateul, se ridică, scutură
firimiturile din pungă, apoi împachetă punga şi o vârî în buzunar.
Timpul petrecut în casa de pompe funebre din Cairo făcea să-i suporte mai uşor prezenţa. Nu ştia ce să-i spună.
Mâna ei rece o prinse pe a lui şi o strânse uşor. Shadow îşi simţea inima bătându-i în piept. Era speriat, îl speria
normalitatea acelui moment. Se simţea atât de bine cu ea, încât ar fi vrut să rămână acolo pentru totdeauna.
— Îţi duc dorul, recunoscu el.
— Sunt aici.
— Atunci îţi simt cel mai mult lipsa. Când eşti lângă mine.
Când nu eşti cu mine, când eşti doar o fantomă din trecut sau un vis dintr-o altă viaţă, mi-e mai uşor.
Laura îi strânse degetele.
— Cum e moartea? întrebă Shadow.
— Grea. Dar mă descurc.
