descoperi indienii ascunşi în imagine? Sunt zece indieni în poză, poţi să-i găseşti?” La prima vedere, zăreai doar o cascadă, stânci şi copaci, apoi îţi dădeai seama că dacă te uitai la marginea pozei, o umbră se dovedea a fi un indian…

Shadow începu să caşte.

— Culcă-te, îi sugeră Cernobog.

— Dar dacă priveai poza în totalitate… mormăi Shadow, apoi adormi şi visă indienii ascunşi.

Copacul se afla în Virginia. Era departe de orice aşezare, se găsea în spatele unei ferme vechi. Ca să ajungă la fermă, merseseră aproape o oră spre sud de Blacksburg, pe şosele care purtau nume precum „Ramura Melcului” sau „Pintenul Cocoşului”. Se rătăciră de două ori, iar domnul Nancy şi Cernobog se enervară şi se certară – şi cu Shadow, şi între ei.

Se opriră la un mic magazin, să întrebe în ce direcţie s-o ia. Prăvălia se găsea la poalele unui deal, într-un loc în care drumul se bifurca. Un bătrân veni din spatele magazinului şi se uită la ei. Era îmbrăcat doar într-o salopetă de blugi marca Oshkosh B’Gosh, fără nimic altceva, nici măcar pantofi. Cernobog cumpără un picior de porc conservat din cele aflate în borcanul imens de pe tejghea şi se duse afară, să-l mănânce pe verandă, în timp ce individul în salopetă îi

desena domnului Nancy o hartă pe un şerveţel de hârtie, atrăgându-i atenţia asupra locurilor în care trebuia să

cotească şi asupra diferitelor semne după care putea să se orienteze.

Plecară din nou la drum, de data asta cu domnul Nancy la volan. Ajunseră acolo în zece minute. Pe poartă scria ASH.

Shadow coborî din autobuz şi deschise poarta, maşina intră pe pajişte, apoi el închise poarta, merse un pic în urma autobuzului, ca să-şi dezmorţească picioarele, şi începu să

alerge când maşina se depărtă prea mult, bucurându-se de faptul că-şi pusese trupul în mişcare.

Pe drumul din Kansas până acolo pierduse noţiunea timpului. Călătoria durase două zile? Trei? Nu ştia.

Cadavrul din spatele autobuzului nu părea să fi putrezit. Îi simţea mirosul – o aromă slabă de Jack Daniel’s, amestecată

cu ceva ce părea a fi miere înăcrită. Dar mirosul nu era neplăcut. Din când în când, scotea ochiul de sticlă din buzunar şi se uita la el. Avea o spărtură adâncă, îşi imagina că de vină fusese impactul glonţului, dar în afară de aşchia ce sărise dintr-o parte a ochiului, suprafaţa acestuia rămăsese neatinsă. Shadow îl plimba în mână, îl ţinea în palmă, îl rostogolea, îl împingea cu degetele. Era un suvenir care-i provoca o durere profundă, dar care era şi ciudat de liniştitor. Şi bănuia că Wednesday s-ar fi amuzat dacă ar fi ştiut că ochiul său ajunsese în buzunarul lui Shadow.

Clădirea fermei era întunecată. Iarba de pe pajişte crescuse prea mare, ca şi cum locul ar fi fost părăsit.

Acoperişul fermei se stricase în partea din spate şi era acoperit cu folie neagră din plastic. Ocoliră colţul casei, iar Shadow văzu copacul.

Era de un cenuşiu-argintiu şi crescuse mai înalt decât ferma. Era cel mai frumos copac pe care-l văzuse vreodată

Shadow – spectral, dar teribil de real, şi de o simetrie aproape perfectă. Arborele arăta ciudat de familiar, iar Shadow se întrebă dacă-l visase, apoi îşi dădu seama că nu-l visase, ci-l văzuse de mai multe ori. Nu în realitate, ci într-o reproducere. Era copacul de pe acul de argint al cravatei lui Wednesday.

Autobuzul Volkswagen sălta pe pajişte. Se opri la vreo şapte metri de copac. Lângă arbore stăteau trei femei. În prima clipă, Shadow crezu că erau cele trei Zoria, apoi îşi dădu seama că nu le cunoştea. Femeile arătau obosite şi plictisite, ca şi cum ar fi aşteptat acolo de mult timp. Fiecare dintre ele ţinea în mână câte o scară de lemn. Cea mai înaltă

avea de asemenea un sac cafeniu. Arătau ca un set de păpuşi ruseşti: una înaltă – cam de dimensiunile lui Shadow, poate chiar mai înaltă decât el alta de înălţime medie şi alta atât de scundă, încât la început Shadow presupuse, în mod eronat, că era vorba de un copil. Cele trei semănau atât de mult între ele, încât Shadow fu convins că erau surori.

Cea mai scundă făcu o plecăciune, atunci când autobuzul se opri. Celelalte două se mulţumiră să privească, împărţeau o ţigară, pe care o fumară până la filtru înainte ca una dintre ele să o strivească de rădăcina copacului.

Cernobog deschise uşa din spate iar cea mai solidă dintre femei trecu pe lângă el, luă trupul lui Wednesday în spinare, de parcă ar fi fost un sac cu făină, şi-l cără lângă copac. Îl aşeză la vreo trei metri de trunchi. Apoi ea şi surorile ei desfăşurară cadavrul. Acesta arăta mai rău la lumina zilei decât arătase la lumina lumânărilor, în camera de hotel.

După ce aruncă o privire, Shadow preferă să se uite în altă

parte. Femeile aranjară hainele cadavrului, îi curăţară

costumul, apoi îl aşezară în colţul cearşafului şi-l înfăşurară

din nou.

După aceea, femeile veniră lângă Shadow.

— Tu eşti acela? întrebă cea mai înaltă dintre ele.

— Cel care îl va jeli pe Tatăl Tuturor? întrebă cea mijlocie.

— Tu ai vrut să-l priveghezi? întrebă cea mai scundă.

Shadow dădu din cap. După aceea, nu-şi aminti dacă le auzise cu adevărat glasurile. Poate că înţelesese ce doreau doar după înfăţişarea lor, după ochii lor…

Domnul Nancy se dusese în casă, la toaletă. Se întoarse, fumând un trabuc subţire. Părea gânditor.

— Shadow… zise el. Nu trebuie să faci asta. O să găsim pe cineva mai potrivit. Nu eşti gata pentru asta.

— O s-o fac, îi răspunse Shadow, simplu.

— Nu eşti obligat, spuse domnul Nancy. Nu ştii ce înseamnă asta.

— Nu contează, răspunse Shadow.

— Şi dacă o să mori? Dacă veghea o să te omoare?

— O să mă omoare şi gata, replică Shadow.

Domnul Nancy îşi aruncă trabucul pe pajişte, furios.

— Am zis cândva că ai rahat în loc de creier, ai şi acum rahat în loc de creier! Nu-ţi dai seama când cineva încearcă

să te ajute?

— Îmi pare rău, spuse Shadow, şi nu mai scoase o vorbă.

Domnul Nancy se întoarse în autobuz. Cernobog se duse lângă Shadow. Nu părea prea încântat.

— Trebuie să rămâi în viaţă, îi zise el. Să te întorci la mine.

Apoi îl lovi uşor cu încheietura degetului în frunte. După

care îl strânse pe Shadow de umăr, îl bătu pe braţ şi se duse lângă domnul Nancy.

Femeia cea mai înaltă, al cărei nume părea să fie Urtha sau Urdr124 – Shadow nu-l putu repeta satisfăcător –, îi făcu semn să-şi scoată hainele.

— Toate?

Femeia ridică din umeri. Shadow rămase în chiloţi şi în tricou. Femeile proptiră scările de copac. Apoi îi arătară una dintre scări, care fusese pictată cu flori şi frunze ce se încolăceau în jurul proptelelor.

Shadow urcă nouă trepte. Apoi, la îndemnul femeilor, se aşeză pe o ramură joasă a copacului.