— Mult noroc! îi ură Shadow.
În găsiră pe Harry Bluejay în sala de reuniuni, la masa de biliard, unde încerca tot felul de lovituri dificile ca să
impresioneze nişte fete. Pe dosul mâinii drepte avea tatuată o gaiţă albastră, iar în lobul urechii drepte i se vedeau mai multe găuri.
— Ho hoka, Harry Bluejay, îl salută John Chapman.
— Să te ia dracu’, fantomă albă ţicnită cu picioarele goale!
Mă apucă tremuratul când te văd.
În capătul îndepărtat al încăperii se aflau oameni mai în vârstă – unii jucau cărţi, alţii discutau. Alţii, mai tineri, de vârsta lui Harry Bluejay, îşi aşteptau rândul la masa de biliard. Era o masă mare, iar o gaură în postavul ei verde fusese cârpită cu bandă izolatoare argintie.
— Am un mesaj de la unchiul tău, zise Chapman, fără să
100 Badlands („Pământuri Rele”) – parc naţional american din statul Dakota de Sud, care cuprinde coline erodate, culmi şi vârfuri stâncoase, dar şi întinse regiuni de preerie.
se sinchisească de modul în care fusese primit. Zice să le dai maşina ta acestor doi domni.
În sală erau vreo treizeci, patruzeci de oameni, care se uitau cu toţii la cărţile lor de joc, la picioare sau la unghiile de la mâini, prefăcându-se din greu că nu ascultă.
— Individul ăla nu-i unchiul meu.
Sala era plină de fum de ţigară. Chapman zâmbi, scoţând la iveală cei mai groaznici dinţi pe care-i văzuse Shadow vreodată.
— Vrei să-i spui asta unchiului tău? Spune că tu eşti singurul motiv care-l face să stea printre lakota.
— Whiskey Jack spune o mulţime de lucruri, mormăi arţăgos Harry Bluejay.
Nu spusese „Whiskey Jack”. Sunase asemănător, dar nu chiar la fel. „Wisakedjak”101, se gândi Shadow. Asta spuneau toţi, nu „Whiskey Jack”.
— Unul dintre lucrurile pe care le-a spus a fost că o să-ţi dăm Winnebago-ul nostru pentru Buickul tău, spuse Shadow.
— Nu văd niciun Winnebago.
— O să-ţi aducă maşina, interveni John Chapman. Ştii că
o să ţi-o aducă.
Harry Bluejay încercă o lovitură dificilă şi rată. Nu avea mâna suficient de sigură.
— Nu-s nepotul vulpii bătrâne, zise el. Aş vrea să nu mai spună asta oamenilor.
— Mai bine o vulpe vie decât un lup mort, spuse Wednesday, cu o voce atât de profundă încât părea mai degrabă un mârâit. Vrei să ne vinzi maşina?
Harry Bluejay tresări, violent şi vizibil.
— Sigur. Sigur. Glumeam. Îmi place să glumesc.
Puse tacul pe masă şi luă o jachetă groasă dintr-o grămadă de jachete identice atârnate în nişte cuie de lângă
uşă.
101 Wisakedjak – divinitate a indienilor din America de Nord, care ar fi distrus lumea prin mijlocirea unui potop şi apoi ar fi recreat-o cu ajutorul magiei.
— Lăsaţi-mă mai întâi să-mi iau rahaturile din maşină.
Arunca din când în când priviri spre Wednesday, de parcă
s-ar fi temut că bătrânul este gata să explodeze.
Maşina lui Harry Bluejay era parcată la vreo sută de metri distanţă. În timp ce se îndreptau spre ea, trecură pe lângă o bisericuţă catolică, zugrăvită în alb. În pragul acesteia stătea un bărbat cu guler preoţesc, care se uita la ei. Trăgea dintr-o ţigară ca şi cum nu i-ar fi făcut nicio plăcere s-o fumeze.
— Bună ziua, părinte, îi strigă John Chapman, dar bărbatul cu guler preoţesc nu-i răspunse, ci strivi ţigara sub călcâi, luă chiştocul şi-l aruncă în coşul de gunoi de lângă
uşă, apoi intră în biserică.
Maşina lui Harry Bluejay nu avea oglinzi laterale, iar anvelopele ei erau cele mai proaste pe care le văzuse Shadow vreodată: cauciucul ajunsese neted complet. Harry Bluejay le spuse că maşina consuma mult ulei, dar dacă-i turnai ulei tot timpul avea să meargă veşnic, dacă n-avea să se oprească.
Harry Bluejay umplu un sac negru pentru gunoi cu rahaturile din maşină (aşa-zisele rahaturi includeau sticle de bere ieftină, cărora le fusese scos dopul dar care nu fuseseră
golite; un pacheţel cu răşină de canabis, înfăşurat în poleială
şi ascuns de mântuială în scrumiera maşinii; o coadă de sconcs; vreo douăzeci de casete cu muzică country-and-westem şi un exemplar jerpelit, îngălbenit din Străin în ţară
străină102).
— Regret că m-am purtat mitocăneşte, îi zise Harry Bluejay lui Wednesday, dându-i cheile maşinii. Când o să
