putea îndeplini dorinţele, crezi că aş mai conduce un taxi?

— Nu înţeleg.

Taximetristul părea mâhnit. Salim îi privi faţa în oglinda retrovizoare în timp ce acesta vorbea, uitându-se la buzele negre ale ifritului.

— Oamenii cred că îndeplinim dorinţele. De ce cred aşa ceva? Dorm într-o cameră împuţită din Brooklyn. Duc cu maşina orice ţicnit împuţit care are bani să plătească –

uneori şi pe cei care n-au. Îi duc acolo unde trebuie să

ajungă şi uneori îmi dau bacşiş. Uneori mă plătesc, zise el, iar buza de jos începu să-i tremure, ca şi cum ifritul ar fi 57 Conform mitologiei islamice, djinnii sunt fiinţe supranaturale create din foc, iar ei se împart în ifriţi (creaturi înaripate) şi marizi (creaturi gigantice).

ajuns la capătul puterilor. Unul dintre ei şi-a dat drumul pe bancheta din spate. A trebuit să curăţ înainte să duc maşina înapoi. Cum de-a putut să facă un asemenea lucru? A trebuit să curăţ rahatul proaspăt de pe scaun. E drept?

Salim întinse mâna şi-l bătu pe umăr. Simţi carne solidă

prin lâna puloverului. Ifritul îşi luă mâna de pe volan şi o puse pentru o clipă pe mâna lui Salim.

Salim se gândi la deşert: o furtună arunca nisipul roşu prin gândurile sale, iar mătasea stacojie a corturilor care înconjuraseră oraşul dispărut Ubar fâlfâia prin mintea sa.

Ajunseră pe Eight Avenue.

— Bătrânii credeau. Nu urinau în gropi, deoarece Profetul le spusese că djinnii locuiesc în gropi. Ştiau că îngerii aruncă

stele căzătoare în noi dacă încercăm să le ascultăm convorbirile. Dar chiar şi pentru bătrânii care au venit în ţara aceasta am rămas undeva departe, foarte departe… În patrie n-ar fi trebuit să conduc un taxi.

— Îmi pare rău, zise Salim.

— Sunt vremuri grele, spuse şoferul. Vine furtuna. Mă

sperie. Aş face orice ca să plec de-aici.

Cei doi nu mai spuseră nimic în timp ce se îndreptau spre hotel.

Când Salim coborî din taxi, îi dădu ifritului o bancnotă de douăzeci de dolari şi-i spuse să păstreze restul. Apoi, într-o izbucnire subită de curaj, îi spuse ce număr avea camera sa.

Taximetristul nu-i zise nimic. O tânără se urcă în taxi, iar maşina porni prin frig şi prin ploaie.

La ora şase seara, Salim nu scrisese încă faxul către cumnatul său. Ieşi în ploaie şi-şi cumpără chebapul pentru seara aceea şi cartofi prăjiţi. Trecuse doar o săptămână de când se afla la New York, însă simţea că devenise mai greu, mai rotund, mai încet.

Când se întoarse la hotel fu surprins să-l vadă pe taximetrist în hol, cu mâinile în buzunare. Se uita la o vitrină

cu cărţi poştale în alb şi negru. Când îl zări pe Salim, zâmbi şi-i spuse:

— Am sunat în camera ta şi n-a răspuns nimeni. M-am gândit că trebuie să te aştept.

Salim zâmbi şi el şi atinse braţul bărbatului.

— M-am întors.

Intrară amândoi în ascensorul întunecat, cu lumini verzi şi ajunseră la etajul al cincilea ţinându-se de mână. Ifritul întrebă dacă putea să se ducă la baie.

— Mă simt foarte murdar, zise el.

Salim dădu din cap. Se aşeză pe patul care ocupa cea mai mare parte a încăperii şi ascultă zgomotul duşului. Îşi scoase pantofii, şosetele şi restul hainelor.

Taximetristul ieşi din baie ud, cu un prosop înfăşurat în jurul mijlocului. Nu mai purta ochelarii de soare şi în camera întunecată ochii săi ardeau ca nişte flăcări stacojii.

Salim clipi, cu ochii plini de lacrimi.

— Îmi doresc să poţi vedea ceea ce văd eu, zise el.

— Nu îndeplinesc dorinţele, şopti ifritul, aruncându-şi prosopul şi împingându-l pe Salim încet, dar irezistibil spre pat.

Trecu o oră sau mai mult până când ifritul termină în gura lui Salim. În timpul acesta, Salim terminase de două ori.

Sămânţa djinnului avea un gust iute, ciudat, şi-i arse gâtul lui Salim.

Tânărul se duse în baie, ca să-şi spele gura. Când se întoarse în dormitor, taximetristul dormea în patul alb, sforăind liniştit. Salim se urcă şi se ghemui lângă ifrit, imaginându-şi deşertul pe pielea acestuia.

Aproape că adormise când îşi aduse aminte că nu scrisese faxul pentru Fuad. Se simţi vinovat. În adâncul său se simţea gol şi singur. Se întinse, puse mâna pe membrul ifritului şi adormi, liniştit.

Se treziră devreme, se strânseră în braţe, făcură dragoste din nou. La un moment dat, Salim îşi dădu seama că plânge şi că ifritul îi săruta lacrimile cu buze arzătoare.

— Cum te cheamă? îl întrebă Salim pe taximetrist.

— Pe permisul meu de conducere scrie un nume, dar nu-i al meu, îi răspunse ifritul.

După aceea, Salim nu-şi mai amintea când încetase sexul şi începuse visul.

Când se trezi din nou, în lumina soarelui rece care bătea

în încăperea cea albă, era singur.

Descoperi că servieta cu mostre dispăruse, cu toate sticluţele, inelele şi lanternele suvenir, toate dispăruseră, împreună cu valiza sa, cu portofelul, cu paşaportul şi cu biletul de avion pentru întoarcerea în Oman.

Găsi aruncate pe podea o pereche de blugi, un tricou şi un pulover de lână, de culoarea prafului. Lângă ele se afla un permis de conducere pe numele lui Ibrahim bin Irem, un permis de taximetrist pe acelaşi nume şi un inel cu chei, cu o adresă scrisă în engleză pe o bucată de hârtie prinsă de el.

Fotografia de pe permise nu semăna prea mult cu Salim, dar nu semăna nici cu ifritul.

Sună telefonul. Era recepţia, care anunţă că Salim anulase rezervarea camerei, iar musafirul său trebuia să plece cât mai curând, pentru ca încăperea să fie pregătită pentru un alt client.

— Nu îndeplinesc dorinţe, zise Salim, gustând modul în care cuvintele se formau în gura sa.

În timp ce se îmbrăca, se simţea ciudat de liniştit.

New Yorkul e un oraş foarte simplu: bulevardele duc de la nord la sud, străzile de la vest la est. „Cât de greu poate să

fie?” se întrebă el.