— De zece ani, îi răspunse omul, în aceeaşi limbă. De unde eşti?

— Din Moscat, îi răspunse Salim. Din Oman.

— Din Oman. Am fost în Oman. Cu mult timp în urmă. Ai auzit de oraşul Ubar? întrebă şoferul.

— Am auzit, îi răspunse Salim. Oraşul Dispărut al Turnurilor. L-au descoperit în deşert, acum cinci sau zece ani, nu mai ţin minte exact când. Ai făcut parte din expediţia care a săpat acolo?

— Cam aşa ceva. A fost un oraş grozav, spuse şoferul. În majoritatea nopţilor poposeau acolo trei, poate chiar patru mii de oameni. Fiecare călător se odihnea în Ubar, cânta muzica, vinul curgea ca apa, iar apa curgea şi ea, şi de aceea exista oraşul.

— Aşa am auzit şi eu, spuse Salim. Apoi oraşul a pierit.

Când? Acum o mie de ani? Acum două mii de ani?

Taximetristul nu răspunse. Maşina opri la un semafor. Se aprinse lumina verde, dar şoferul nu porni, în ciuda claxonatului ce izbucni imediat în spatele lor. Salim ezită o clipă, apoi întinse mâna prin gaura din plexiglas şi atinse umărul taximetristului. Omul tresări, apăsă pe acceleraţie, iar maşina se năpusti în intersecţie.

Şoferul începu să înjure în engleză.

— Cred că eşti foarte obosit, prietene, zise Salim.

— Conduc taxiul ăsta uitat de Allah de treizeci de ore. E

prea mult. Înainte de asta am dormit doar cinci ore şi mai înainte am şofat paisprezece ore. Ducem lipsă de oameni, înainte de Crăciun…

— Sper că ai câştigat o mulţime de bani, zise Salim.

Şoferul oftă şi-i răspunse:

— Nu prea mult. În dimineaţa asta am dus un om din Strada 51 la aeroportul din Newark. Când am ajuns, tipul a fugit în aeroport, iar eu nu l-am mai găsit. Am pierdut cincizeci de dolari, pe care am fost nevoit să-i dau din banii mei.

— Eu am pierdut ziua de azi aşteptând să mă întâlnesc cu un om care nu voia să mă vadă. Cumnatul meu mă urăşte.

Sunt în America de o săptămână şi n-am făcut altceva decât să-mi irosesc banii. N-am vândut nimic.

— Ce vinzi?

— Rahaturi. Fleacuri fără valoare, brelocuri şi bibelouri pentru turişti. Rahaturi urâte, ieftine, stupide, groaznice.

Taximetristul suci volanul spre dreapta, ocolind ceva, apoi conduse mai departe. Salim se întrebă cum de vedea să

conducă, în ciuda nopţii, a ploii şi a ochelarilor de soare.

— Ai încercat să vinzi rahat?

— Da, recunoscu Salim, îngrozit că spusese adevărul despre mostrele cumnatului său.

— Şi n-au vrut să-l cumpere?

— Nu.

— Ciudat. Te-ai uitat la magazinele de aici? Vând numai rahaturi.

Salim zâmbi, nervos.

Un camion blocă strada în faţa lor. Un poliţist roşu la faţă

stătea lângă el, dând din mâini, ţipând şi arătând către strada cea mai apropiată.

— O s-o luăm pe Eight Avenue şi o să ajungem în centru de acolo, spuse taximetristul.

Întoarse maşina în stradă, unde traficul încetase complet.

Claxoanele urlau de zor, dar maşinile nu se mişcau din loc.

Şoferul se clătina pe scaun. Bărbia îi coborî în piept – o dată, de două ori, de trei ori. Apoi începu să sforăie. Salim se întinse să-l trezească, sperând că face bine. Când îi scutură

umărul, şoferul se mişcă, iar mâna lui Salim îi atinse faţa, trântindu-i ochelarii în poală.

Taximetristul deschise ochii, se întinse şi-şi puse la loc

ochelarii negri din plastic. Dar era prea târziu. Salim îi văzuse ochii.

Maşina se târa prin ploaie. Numărul kilometrilor creştea.

— Ai să mă omori? întrebă Salim.

Taximetristul strânse din buze. Salim îi privi figura în oglinda retrovizoare.

— Nu, răspunse liniştit taximetristul.

Maşina se opri din nou. Ploaia răpăia pe caroserie.

Salim începu să vorbească:

— Bunica mea jură că a văzut un ifrit – sau poate un marid57 – într-o seară, la marginea deşertului. Noi i-am zis că

a fost o furtună de nisip, dar ea ne-a spus că-i văzuse faţa şi că avea ochii ca ai tăi, ca nişte flăcări ce ardeau.

Şoferul zâmbi, dar avea ochii ascunşi în spatele ochelarilor negri din plastic, iar Salim nu-şi dădu seama dacă în zâmbetul lui exista vreun strop de umor.

— Şi bunicile vin aici, îi spuse taximetristul.

— Sunt mulţi djinni la New York?

— Nu. Nu suntem mulţi.

— Există îngeri, există oameni, pe care Allah i-a făcut din lut, şi există făpturi din foc, djinnii, zise Salim.

— Oamenii nu ştiu nimic despre noi, cei de aici, zise şoferul. Îşi închipuie că putem îndeplini dorinţele. Dacă aş