Dolores Claiborne
Stephen King
"Ce-şi doreşte o femeie?"
SIGMUND FREUD
"R-E-S-P-E-C-T, află ce înseamnă pentru mine."
ARETHA FRANKLIN
― Ce-ai întrebat, Andy Bissette? Dacă "înţeleg drepturile alea pe care mi le-ai explicat"?
Dumnezeule! Ce-i face pe unii bărbaţi să fie aşa înţepaţi! Nu, tu nu te necăji, ţine-ţi fleanca puţin şi ascultă-mă. Am io o idee, că o să mă asculţi aproape toată noaptea, aşa că ar trebui să te obişnuieşti du asta. Pen'că am înţeles ce mi-ai citit! Arăt io ca şi cum mi-aş fi pierdut capu' de când te-am văzut în piaţă? Asta era luni dup-amiază, dacă-ţi mai aduci aminte. Ţi-am spus io c-o să te ia naiba când o să vadă nevastă-ta că ai cumpărat pâinea aia veche de două zile, eşti scump la tărâţe şi ieftin la făină ― cum e zicala ― şi pun pariu c-am avut dreptate, nu?
Îmi înţeleg drepturile foarte bine, Andy; maică-mea nu creştea idioţi. Şi, Doamne-ajută, încă
îmi înţeleg şi responsabilităţile.
Orice zic poa'să fie folosit împotriva mea la tribunal, ai spus? Se mai întâmplă şi minuni! Ai putea să nu mai rânjeşti aşa, Frank Proulx. Oi fi tu acum un poliţai tare, dar nu-i mult de când te-am văzut cum te jucai cu aia în nisip având acelaşi rânjet idiot pe faţă. Îţi dau un mic sfat: când dai de-o vulpe bătrână ca mine, poţi să termini cu rânjetu' ăla, fiin'că io po' să te citesc mai uşor ca pe-o reclamă la izmene dintr-un catalog Sears.
Şi-acu', că v-aţi distrat destul, putem începe. O să vă spun o droaie de-acu' încolo şi probabil c-o să puteţi folosi o grămadă în tribunal mai târziu, dac-o să vreţi. Mişto e că aproape toţi tipii de pe insulă ştiu deja şi, oricum, mă doare-n juma' de cur ― aşa cum zicea bătrânu' Neely Robichaud când era matol. Iar asta se-ntâmpla cea mai mare parte a timpului, po' să zică toţi ăia care-l cunoşteau.
Numa' că mă interesează totuşi o chestie, de-aia am venit aici de bunăvoie. N-am omorât-o io pe târfa de Vera Donovan şi vreau să vă conving de asta, indiferent de ce credeţi acu'. N-am împins-o io pe afurisita aia de scară. Mă puteţi închide pentru ălălalt, e-n regulă, da' nu-i nici un strop de sânge de-al curvei ăleia pe mâinile mele. Io-s convinsă c-o să crezi şi tu asta după ce-o să termin, Andy. Totdeauna ai fost un băiat bun şi cinstit în felu' tău, iar acu' ai ajuns un om de treabă. Numa' să nu ţi-o iei în cap, că ai crescut ca oricare altu', cu o femeie care te spăla, îţi ştergea mucii de la nas şi te-ndruma pe calea cea bună, dacă tu o apucai pe una greşită.
Şi-ncă ceva înainte de-a începe: te ştiu pe tine, Andy, şi pe tine, Frank, da' cine e femeia asta cu casetofonu'?
O, Doamne, Andy, ştiu că e stenodactilografă! Nu tocma' v-am zis că maică-mea n-a crescut idioţi? Oi face io şaişase în noiembrie, da' încă mă mai duce bibilica. Ştiam că o femeie cu un cas şi un carneţel de notiţe e stenodactilografă. Mă uit la toate procesele televizate, chiar şi la Legea din Los Angeles, unde se pare că nimeni nu-şi poate ţine hainele pe el mai mult de-un sfert de oră.
Cum te cheamă, scumpo?
De unde te tragi?
Iar tu termină, Andy! Ce-ai vrea să faci în noaptea asta? Îţi făcuseşi planu' să te duci pe plajă să vezi dacă poţi prinde niscaiva tipi care adună scoici fără permis? Ar fi fost atât de palpitant, că ţi-ar fi cedat inima, nu? Ei?
Aşa. E mai bine acu'. Tu eşti Nancy Bannister din Kennebunk, iar io-s Dolores Claiborne, de-aici, din Little Tall Island. După cum v-am mai spus, o să-ncep imediat povestea mea, până nu ajungem să ne omorâm unii pe alţii, şi-o să vă daţi seama că n-am minţit nici măcar un pic. Să-mi spui dacă vrei să vorbesc mai tare sau mai rar. Nu tre' să fii timidă cu mine. Vreau să reţii orice cuvânt, începând cu asta: acu' douăşnouă de ani, pe vremea când Bissette, actualul şef al Poliţiei, abia se angajase şi încă îşi mai mânca de sub unghii, mi-am omorât bărbatu', pe Joe St.
George.
Ce te uiţi de parcă ţi-aş fi băgat degetele-n priză, Andy? Poţi să te şi cari, numa' să-ţi închizi
pliscu'. Da' nu ştiu de ce sunteţi toţi aşa miraţi. Ştiaţi că io l-am omorât pe Joe. Toată lumea din Little Tall o ştie şi probabil şi juma' din populaţia de până-n Jonesport. Numa' că nimeni n-a putut s-o dovedească. Iar io sunt acu' aici, recunoscând asta în faţa lui Frank Proulx şi a lui Nancy Bannister din Kennebunk, numa' din cauza târfei ăleia proaste de Vera, căreia i-a mai ieşit una dintre farsele ei tâmpite.
Da' bine că n-o să mai aibă cum să le mai joace de-acu' încolo. Cel puţin e o consolare, nu?
Mută casetofonu' ăla puţin mai aproape de mine, Nancy, dragă. Dacă e s-o facem, măcar s-o facem ca lumea, pe bune. Nu-i aşa că japonezii ăia inventează cele măi şmechere chestii? Da, într-adevăr... da' presupun că amândouă ştim că ce înghite el în cutia lui dulce mă poate băga într-o închisoare de femei pentru tot restu' vieţii. Numa' că oricum n-am de ales. Jur în faţa lui Dumnezeu că întotdeauna am ştiut c-o să mor din cauza Verei Donovan, am ştiut de când am întâlnit-o prima dată. Şi uite ce-a făcut, uite ce mi-a făcut blestemata aia de târfă bătrână! De data asta chiar mi-a tras-o nasol. Dar aşa-i cu bogaţii ăştia, dacă nu te pot bate până mori, te sărută până te sufoci.
Ce?
O, drace! Dacă mă laşi puţin în pace, Andy, imediat o să continui! Tocma' încerc să mă decid dacă s-o spun de la cap la coadă sau de la coadă la cap. Se poate să-mi daţi ceva de băut?
Fi-ţi-ar cafeaua să-ţi fie! Ia-o pe toată şi toarnă-ţi-o pe mutră. Dă-mi doar un pahar cu apă, dacă eşti aşa zgârcit şi nu-mi oferi măcar o înghiţitură din băutura pe care o ai în birou. Io nu...
Cum adică de unde ştiu? Păi, Andy Bissette, cineva care te-ar cunoaşte mai puţin ar spune că ieri ai coborât din copaci. Crezi că toată insula vorbeşte numa' de faptu' că mi-am omorât bărbatu'? Păi asta-i veche. Ei, mai ai tu ceva sânge în tine.
Mulţumesc, Frank. Erai şi tu un băiat bun, numa' că nu se prea putea uita lumea la tine în biserică înainte de-a te învăţa maică-ta să nu-ţi mai faci biluţe din muci. Drace, uneori îţi băgai degetu' aşa de adânc în naş, încât era un miracol că nu-ţi scoteai şi creierii afară. Şi, mă rog, de ce naiba roşeşti ? Parcă ar fi existat vreun copil care să nu-şi pompeze din trompă puţintică
gelatină verzulie din când în când. Cel puţin tu erai atât dă dăştept să-ţi ţii mâinile afară din pantaloni măcar în biserică, fiin'că sunt o grămadă de băieţi care niciodată...
Da, Andy, bine, am s-o spun. Sfinte Sisoe, tu nu ţi-ai scos niciodată puricii din pantaloni, nu?
Să-ţi zic ceva: o să fac un compromis. În loc s-o spun de la cap la coadă sau de la coadă la cap, am de gând să-ncep de la mijloc. Şi dacă nu-ţi place, Andy Bissette, n-ai decât s-o treci pe lista ta neagră şi să i-o trimiţi duhovnicului.
Io şi Joe am avut trei copii, iar când el a murit, în vara lu' 1963, Selena avea cinşpe ani, Joe Junior treişpe şi micu' Pete doar nouă. Joe nu mi-a lăsat nici măcar o bucată de hârtie să mă
şterg la cur cu ea şi numa' cu greu o găleată unde s-o arunc.
Cred c-ar trebui să te preocupi un pic de asta, Nancy. Sunt doar o femeie bătrână cu o fire cretină şi gura spurcată, da' asta ţi se-ntâmplă mai devreme sau mai târziu, când duci o viaţă aşa idioată.
Unde rămăsesem? Încă n-am deraiat, nu?
A, da. Mulţumesc, dulceaţă.
Joe mi-a lăsat cocioaba aia amărâtă de lângă East Head şi şase acri de pământ pe care nu creştea mai nimic, numa' nişte tufe încâlcite de mure şi ceva lemn bun de aruncat. Ce altceva?
Stai să văd. Trei rable stricate: două camioane şi un motor dezmembrat în bucăţi, patru legături de lemne, o notă de plată la băcănie, alta la fierar, încă una la benzină şi încă o notă la Pompe Funebre... Şi vrei s-o ştii p-aia tare? Nu era de nici o săptămână în pământ când sacu' ăla fără
fund de Harry Doucette a venit cu o hârtie împuţită că Joe îi datora douăzăci de dolari pe un pariu de baseball!
