― N-am nici un titlu onorific, domnule. “Doamnă Ministru” este suficient, sau “doamnă”, dacă adresarea ţi se pare prea lungă.

― Atunci răspunsul meu la întrebarea ta este: Corect, Doamnă Ministru.

― Căpitanul navei este Golan Trevize, cetăţean al Fundaţiei şi membru al Consiliului de pe Terminus... un Consilier destul de proaspăt în funcţie. Trevize eşti dumneata. Am greşit cu ceva până acum, Domnule Consilier?

― Deloc, Doamnă Ministru. Şi din moment ce sunt cetăţean al Fundaţiei...

― N-am terminat încă, Domnule Consilier. Păstrează-ţi obiecţiile pentru mai târziu. Împreună cu dumneata se află Janov Pelorat, om de cultură, istoric, şi cetăţean al Fundaţiei. Acela eşti dumneata, nu-i aşa, Dr. Pelorat?

Pelorat nu reuşi să-şi stăpânească o uşoară tresărire, sesizând privirea intensă a Doamnei Ministru.

― Da, spuse el, aşa este, draga...

Se opri şi începu din nou:

― Da, aşa este, Doamnă Ministru.

Doamna Ministru îşi împreună mâinile, într-o strângere puternică:

― În raportul care mi-a fost înaintat nu este menţionată nici o femeie. Femeia din faţa mea face şi ea parte din echipajul navei?

― Da, Doamnă Ministru, spuse Trevize.

― În cazul acesta, am să mă adresez direct femeii. Numele tău?

― Sunt cunoscută sub numele de Bliss, spuse Bliss stând ţeapănă şi vorbind cu calm şi limpezime. Deşi numele meu întreg este mai lung, doamnă. Vreţi să vi-l spun pe tot?

― Pentru moment, mă mulţumesc cu Bliss. Eşti cetăţean al Fundaţiei, Bliss?

― Nu, doamnă.

― Din ce lume vii, Bliss?

― Nu am documente care să ateste cetăţenia mea.

― Nu ai documente, Bliss?

Doamna Ministru făcu un semn pe hârtiile din faţa sa.

― Am notat, spuse ea. Şi ce faci la bordul navei?

― Sunt pasager, doamnă.

― Ţi-a cerut Consilierul Trevize, sau Dr. Pelorat, actele pentru verificare înainte să urci la bord, Bliss?

― Nu, doamnă.

― I-ai informat că nu ai acte, Bliss?

― Nu, doamnă.

― Şi ce faci la bordul acestei nave, Bliss? Numele are vreo legătură cu ocupaţia ta?

― Sunt pasager şi nu am nici o altă funcţie, spuse Bliss cu mândrie.

― Pentru ce o baţi la cap pe această femeie, Doamnă Ministru? interveni Trevize. Ce lege a încălcat?

Ochii Doamnei Ministru Lizalor se mutară dinspre Bliss asupra lui Trevize.

― Eşti Străin, Domnule Consilier, spuse ea, şi nu ne cunoşti legile. Însă din moment ce ai ales să ne vizitezi, trebuie să te supui lor. Nu vii aici cu legile tale; cred că asta este o regulă general valabilă în Galaxie.

― Desigur, Doamnă Ministru, dar asta tot nu mă lămureşte care anume dintre legile voastre a fost încălcată.

― Domnule Consilier, în Galaxie există regula ca un vizitator ce nu face parte din dominioanele lumii pe care o vizitează să aibă asupra sa actele de identitate. Multe lumi sunt îngăduitoare în această privinţă, punând preţ pe turism, sau nesinchisindu-se prea mult de respectarea ordinii. Noi, Comporellienii, nu procedăm aşa. Noi punem legea la loc de cinste şi suntem fermi în aplicarea ei. Femeia este apatridă, şi în acest fel ne încalcă legea.

― N-a avut de ales, spuse Trevize. Eu sunt pilotul navei, şi eu am coborât-o pe Comporellon. Era obligată să ne însoţească, Doamnă Ministru. Sau vrei să spui că trebuia abandonată în spaţiu?

― Asta înseamnă că şi dumneata ai încălcat legea, Domnule Consilier.

― Nu, Doamnă Ministru. Eu nu sunt Străin. Sunt cetăţean al Fundaţiei, iar Comporellon împreună cu lumile pe care le are în stăpânire este Putere Asociată Fundaţiei. Deci pot călători aici în libertate.

― Desigur, Domnule Consilier, atâta vreme cât ai documente care să dovedească faptul că eşti într-adevăr cetăţean al Fundaţiei.

― Am aceste documente, Doamnă Ministru.

― Totuşi, chiar şi în calitate de cetăţean al Fundaţiei, nu ai dreptul să ne încalci legea aducând împreună cu dumneata o persoană apatridă.

Trevize şovăi. Sentinela de la frontieră, Kendray, nu-şi ţinuse cuvântul dat, aşa că nu mai avea nici un rost să-l protejeze.

― Nu am fost opriţi la staţia de intrare, spuse el. Am considerat aceasta ca pe o permisiune implicită, Doamnă Ministru.

― Este adevărat că nu ai fost oprit, Domnule Consilier. Este adevărat că femeia nu a fost raportată, şi i s-a permis să intre. Probabil, ofiţerii de la staţia de intrare au hotărât ― în mod foarte corect ― că era mai important ca nava ta să fie adusă pe suprafaţă. Ceea ce au făcut ei a fost, strict vorbind, o nerespectare a legilor, iar această problemă va fi rezolvată aşa cum se cuvine. Însă nu am nici o îndoială, verdictul va fi că infracţiunea a fost justificată. Suntem o lume rigidă în respectarea legii, Domnule Consilier, dar nu suntem rigizi până dincolo de argumentele raţiunii.

― În acest caz, Doamnă Ministru, interveni imediat Trevize, apelez acum la raţiune pentru a-ţi înmuia rigoarea. Dacă de la staţia de intrare nu ai primit nici o informaţie despre vreo persoană apatridă, nu ştiai că încălcaserăm legea. Şi totuşi, este evident că ai fost pregătită să ne iei în primire încă din momentul aterizării noastre. De ce, dacă nu aveai nici un motiv să crezi că a fost încălcată legea?

Doamna Ministru zâmbi:

― Îţi înţeleg nedumerirea, Domnule Consilier. Te asigur că pasagera ta nu are nimic de-a face cu aducerea voastră sub escortă. Noi am acţionat în interesul Fundaţiei, căreia, aşa cum ai arătat, îi suntem Putere asociată.

Trevize se holbă la ea:

― Dar este imposibil, Doamnă Ministru. De fapt, este chiar mai rău. Este ridicol.

Chicotitul Doamnei Ministru era ca o lină revărsare de miere:

― Aş dori să aflu motivul pentru care consideri că ridicolul este mai rău decât imposibilul, Domnule Consilier. Cu asta sunt de acord şi eu. Însă din păcate ― pentru dumneata ― nu este nici ridicol, nici imposibil. De ce ar fi?

― Pentru că eu sunt demnitar în guvernul Fundaţiei, trimis în misiune, şi este pur şi simplu de neconceput ca ei să dorească să mă aresteze, sau că măcar ar avea puterea de a face acest lucru. Am imunitate parlamentară.