― Nevasta? Dar, dragă prietene, în acest moment nu am nici o nevastă.
― Ştiu, dar el nu avea de unde să ştie.
― Prin nevastă, spuse Bliss, bănuiesc că te referi la o parteneră pe termen lung.
― Ceva mai mult decât atât, Bliss, spuse Trevize. O parteneră legală, care se bucură de nişte drepturi în urma acestei asocieri.
― Bliss, nu am nici o nevastă, spuse Pelorat agitat. În trecut am avut, însă se împlineşte multă vreme de când nu mai am. Dacă doreşti să respecţi ritualul legal...
Bliss făcu o mişcare de negare:
― Pel, pentru ce să-mi doresc aşa ceva? Am nenumăraţi parteneri, care îmi sunt la fel de apropiaţi ca şi mâinile, de exemplu. Doar Izolaţii se simt atât de alienaţi încât se folosesc de convenţii artificiale ca să dea forţă unui palid înlocuitor pentru o adevărată companie.
― Dar, Bliss dragă, eu sunt Izolat.
― Cu timpul vei fi mai puţin Izolat, Pel. Poate că nu vei deveni niciodată Gaia, dar vei fi mai puţin Izolat, şi vei avea multe companii.
― Dar eu nu te vreau decât pe tine, Bliss, spuse Pel.
― Asta din cauză că încă nu ştii nimic. Vei afla.
În timpul acestui schimb de cuvinte, Trevize se concentrase asupra ecranului, cu o expresie de indulgenţă forţată. Stratul de nori era aproape şi, pentru un moment, totul deveni o ceaţă cenuşie.
Imagine prin microunde, gândi el, şi computerul comută imediat pentru detectarea ecourilor radar. Norii dispărură şi suprafaţa Comporellon-ului apăru în culori false. Limitele sectoarelor erau un pic confuze şi tremurau uşor.
― Aşa se va vedea de acum înainte? întrebă Bliss cu o oarecare stupefacţie.
― Numai până trecem sub stratul de nori. După aceea revenim la lumina soarelui.
Chiar în timp ce vorbea, strălucirea soarelui şi vizibilitatea normală reveniră.
― Aha, înţeleg, spuse Bliss.
Apoi, întorcându-se spre el:
― Dar nu înţeleg de ce îl interesează pe acel funcţionar de la staţia de intrare dacă Pel îşi înşeală sau nu nevasta.
― I-am spus acelui tip, Kendray, că dacă te-ar fi reţinut, veştile ar fi putut ajunge pe Terminus, deci la nevasta lui Pelorat. În acest caz, Pelorat ar fi avut necazuri. N-am specificat ce gen de necazuri, dar am insinuat că vor fi mari...
Trevize zâmbi:
― Între masculi există un fel de camaraderie, şi un mascul nu trădează un alt mascul. Ba chiar l-ar ajuta, dacă i s-ar cere. Justificarea, cred, este că cel care ajută va avea şi el nevoie să fie ajutat odată şi-odată. Presupun că şi între femei există o camaraderie asemănătoare; însă nefiind femeie, n-am avut niciodată ocazia să observ mai îndeaproape.
Figura lui Bliss semăna cu un nor pus pe furtună.
― Ce-i asta, o glumă? întrebă ea.
― Nu, vorbesc serios, spuse Trevize. Nu spun că tipul ăsta, Kendray, ne-a lăsat să trecem doar ca să-l scape pe Janov de furia nevesti-sii. Camaraderia masculină probabil că a dat doar un simplu şi ultim impuls, adăugându-se celorlalte argumente.
― Dar este oribil. Regulile ţin societatea unită şi îi asigură coeziunea. Este chiar atât de simplu să nesocoteşti regulile pentru nişte motive minore?
― Păi, spuse Trevize trecând imediat în defensivă, unele dintre reguli sunt stupide. În vremuri de pace şi prosperitate comercială, aşa cum avem acum datorită Fundaţiei, puţine lumi sunt pretenţioase şi scrupuloase în ceea ce priveşte intrarea şi ieşirea. Comporellon, din cine ştie ce motiv, face excepţie... probabil din cauza unei obscure probleme de politică internă. De ce să suferim noi din cauza asta?
― Nu asta este problema. Dacă nu respectăm decât acele reguli care ni se par nouă drepte şi rezonabile, atunci nici o regulă nu va fi respectată. Nu există regulă pe care unii să nu o considere nedreaptă şi nerezonabilă. Dacă nu suntem preocupaţi decât de interesul nostru personal, aşa cum este cazul de faţă, atunci întotdeauna vom găsi un motiv să credem că o anumită regulă care ne deranjează este nedreaptă şi nerezonabilă. Ceea ce începe ca o înşelăciune vicleană se va termina în anarhie şi dezastru, chiar şi pentru şarlatanul cel isteţ, pentru că nici el nu va putea supravieţui colapsului societăţii.
― Societăţile nu se prăbuşesc chiar atât de uşor, spuse Trevize. Prin tine vorbeşte Gaia, iar Gaia nu are cum să înţeleagă asocierea indivizilor liberi. Regulile, stabilite în mod corect şi justificat, pot foarte uşor să nu mai fie utile atunci când situaţia se schimbă, însă pot rămâne în vigoare datorită inerţiei. În cazul acesta, este nu numai corect dar şi bine să încalci acele reguli, ca un avertisment că au devenit inutile... sau chiar dăunătoare.
― Atunci orice hoţ şi orice ucigaş poate pretinde că serveşte omenirea.
― Exagerezi. În superorganismul Gaiei, există un consens implicit faţă de regulile societăţii, şi nimeni nu se gândeşte să le încalce. S-ar putea spune la fel de bine că Gaia vegetează sau fosilizează. În asocierea liberă a indivizilor există, recunosc, un element de dezordine, dar este un preţ care trebuie plătit pentru posibilitatea de a introduce noutatea şi schimbarea... În ansamblu, preţul este rezonabil.
Vocea lui Bliss crescu în intensitate:
― Greşeşti foarte mult dacă îţi închipui că Gaia vegetează şi fosilizează. Faptele, comportamentul, punctele noastre de vedere se află sub o permanentă auto-examinare. Ele nu persistă din inerţie, fără motiv. Gaia învaţă din experienţă şi din gândire; în consecinţă, atunci când se dovedeşte necesar, face schimbările cuvenite.
― Chiar dacă ceea ce spui tu este adevărat, auto-examinarea şi învăţarea probabil că sunt lente, pentru că pe Gaia nu există nimic altceva decât Gaia. Aici, în libertate, chiar şi atunci când aproape toată lumea este de acord, se întâmplă să fie unii care merg împotriva curentului şi, în unele cazuri, cei puţini pot avea dreptate. Şi dacă sunt destul de inteligenţi, destul de entuziaşti, dacă au suficientă dreptate, atunci în cele din urmă vor câştiga şi vor deveni eroii vremurilor viitoare... aşa, ca Hari Seldon, care a inventat psihoistoria, a înfruntat cu ideile sale întregul Imperiu Galactic, şi a câştigat.
― A câştigat numai până în acest moment, Trevize. Al Doilea Imperiu pe care l-a planificat el nu se va realiza. În locul lui se va forma Galaxia.
― Oare? spuse Trevize cu înverşunare.
― A fost decizia ta, şi oricât de mult ai pleda în favoarea Izolaţilor şi a libertăţii lor de a fi nebuni şi criminali, există ceva în ungherele ascunse ale minţii tale care te-a obligat să optezi pentru mine/noi/Gaia.
― Ceea ce se găseşte în ungherele ascunse ale minţii mele, spuse Trevize cu şi mai mare înverşunare, este chiar ceea ce caut... Ia uitaţi acolo.
Şi arătă cu degetul spre ecran, unde se zărea un mare oraş ce se întindea până la linia orizontului, un ciorchine de clădiri joase din care se ridicau din când în când unele clădiri mai înalte. Oraşul era înconjurat de câmpuri maronii acoperite de un strat subţire de chiciură.
Pelorat dădu din cap:
