― Şi cine o să-i spună? Tu?
― Ei, haide. Doar mă cunoşti bine.
Expresia indignată a lui Gatis se topi repede, şi spuse:
― Ştii, nu cred că le-ai făcut un bine tipilor ălora, lăsându-i să treacă.
― Ştiu.
― Cei de jos îi vor descoperi destul de repede, şi chiar dacă tu vei reuşi să te descurci, ei nu vor reuşi.
― Ştiu, spuse Kendray, dar îmi pare rău pentru ei. Oricare ar fi beleaua în care vor intra din cauza femeii, va fi o nimica toată în comparaţie cu necazul pe care-l vor avea datorită navei. Căpitanul a făcut câteva remarci...
Kendray se opri şi Gatis întrebă, curios:
― Cum ar fi?
― Las-o baltă, spuse Kendray. Dacă răsuflă ceva, în capul meu se sparg toate.
― N-am să spun nimănui.
― Eu, nici atât. Dar îmi pare rău pentru indivizii ăia doi de pe Terminus.
15
Pentru acela care a fost în spaţiu şi a trăit senzaţia de monotonie, adevărata plăcere a zborului spaţial vine la aterizarea pe o planetă nouă. Pământul de sub tine rămâne repede în urmă; zăreşti, ca într-o străfulgerare, uscat şi apă, suprafeţe geometrice şi linii; câmpuri şi şosele. Conştientizezi verdele vegetaţiei, gri-ul betonului, maroniul pământului dezgolit, albul zăpezii. Şi mai presus de toate te emoţionează vederea zonelor populate; oraşe, care pe fiecare lume au propriile lor caracteristici geometrice şi stiluri arhitecturale.
O navă obişnuită ar fi avut nevoie de pistă pentru rulare şi aterizare. Cu Far Star, lucrurile stăteau altfel. Ea plutea prin aer, realizând echilibrarea precisă a rezistenţei la înaintare şi a greutăţii; în cele din urmă se opri deasupra cosmoportului. Vântul sufla în rafale, complicând procedura de aterizare. Când era reglată pentru un răspuns slab la atracţia gravitaţională, Far Star avea nu numai o greutate anormal de scăzută, dar şi o masă la fel de redusă. Dacă masa ar fi fost prea aproape de zero, vântul ar fi trimis-o repede departe, în derivă. În consecinţă, răspunsul la atracţia gravitaţională trebuia amplificat, iar jeturile de tracţiune erau folosite cu foarte mare atenţie, nu numai împotriva atracţiei gravitaţionale, ci şi împotriva forţei vântului. Fără un computer adecvat, adaptarea la variaţiile în intensitate ale vântului nu s-ar fi putut realiza aşa cum trebuie.
Mai jos, din ce în ce mai jos, cu mici devieri inevitabile într-o direcţie sau alta; nava coborî, şi în cele din urmă intră în zona repartizată.
Cerul era albastru, palid, cu pete de alb monoton. Vântul sufla în rafale chiar şi la nivelul solului. Deşi nu mai prezenta acum un pericol pentru navigaţie, aducea răcoare. Trevize se strânse în sine, zgribulit, dându-şi seama că garderoba lor nu era adaptată climei Comporelliene.
Pelorat, dimpotrivă, privi satisfăcut în jur şi inspiră adânc pe nas, savurând momentul. Îi plăcea frigul muşcător, cel puţin pentru moment. Ba chiar îşi desfăcu mantaua, pentru a simţi vântul suflându-i în piept. În scurt timp, se va încheia din nou şi îşi va pune eşarfa la gât, dar acum dorea să simtă existenţa unei atmosfere, lucru care la bord nu era niciodată posibil.
Bliss îşi strânse mantaua pe corp şi, cu mâinile înmănuşate, trase de pălărie în jos pentru a-şi acoperi urechile. Faţa îi era crispată din cauza suferinţei şi părea gata-gata să lăcrimeze.
― Lumea asta este rea, murmură ea. Ne urăşte şi ne maltratează.
― Absolut deloc, Bliss dragă, spuse Pelorat. Sunt sigur că locuitorilor le place această lume, şi că ea îi... ăăhh... place pe ei, dacă se poate spune aşa. Vom ajunge în curând la adăpost, şi acolo va fi mai cald.
Ca şi cum gândul îi venise puţin cam târziu, desfăcu o latură a mantalei şi o înfăşură pe Bliss, care se strânse la pieptul lui.
Trevize se străduia din răsputeri să ignore temperatura. Obţinu de la autorităţile portuare o cartelă magnetizată, şi o verifică cu ajutorul computerului de buzunar pentru a se asigura că îi dădea toate detaliile necesare... numărul coridorului, numărul locului de amplasare a navei, seria şi numărul motorului navei, şi aşa mai departe. Verifică încă o dată pentru a se asigura că nava era bine ancorată, şi îşi luă toate măsurile de prevedere împotriva unor acţiuni de pătrundere forţată în navă (inutile, de fapt, din moment ce Far Star trebuia să fie invulnerabilă la tehnologia Comporelliană).
Trevize găsi staţia de taxiuri acolo unde trebuia să fie. (Unele dintre facilităţile cosmoporturilor erau standardizate ca poziţie, aspect şi mod de utilizare. Explicabil, având în vedere clientela care provenea de pe o mulţime de lumi diferite.)
Făcu un apel, menţionând la tastatură doar cuvântul “oraş”.
Un taxi se îndreptă spre ei alunecând pe ski-uri diamagnetice, oscilând uşor sub presiunea rafalelor vântului; motorul nu era prea silenţios. Avea o culoare gri-închis, şi pe uşile din spate era marcat însemnul alb al taxiurilor. Şoferul purta manta neagră şi caschetă albă, îmblănită.
Pelorat îşi dădu deodată seama şi spuse:
― Decorul acestei planete pare să fie numai în alb şi negru.
― Poate că în oraşul propriu-zis vom găsi culori mai pline de viaţă, spuse Trevize.
Şoferul vorbi într-un mic microfon, poate pentru a evita deschiderea ferestrei:
― Mergeţi în oraş, băieţi?
Dialectul său Galactic avea o uşoară notă melodioasă, foarte plăcută, şi nu era greu de înţeles... ceea ce pe o planetă nouă reprezenta întotdeauna o mare uşurare.
― Exact, spuse Trevize.
Uşa din spate se deschise alunecând uşor. Prima intră Bliss, urmată de Pelorat, şi apoi de Trevize. Uşa se închise şi simţiră un curent de aer cald ascensional. Bliss îşi frecă mâinile şi oftă lung, satisfăcută. Taxiul porni uşor.
― Nava aceea, cu care aţi venit, este gravitică, nu-i aşa? întrebă şoferul.
Trevize răspunse sec:
― Având în vedere felul în care a coborât, te mai îndoieşti?
― Deci este de pe Terminus? întrebă şoferul.
― Cunoşti vreo altă lume care ar putea construi aşa ceva? replică Trevize.
Şoferul rămase pe gânduri, taxiul luând viteză.
