— Am aflat despre un obicei interesant în Ţara Apelor Blânde. Când o familie nu reuşeşte să aibă urmaşi, propune unei surori, unei verişoare, unei servitoare să i-l facă.

Discutând săptămâna trecută cu bătrânele, am descoperit că

lucrul acesta se practica şi de către popoarele nomade. Aşa e?

— Păăăi… da, a îngăimat Abram.

Sarai s-a proţăpit în faţa servitoarei:

— Agar, te preţuiesc mult şi am încredere în tine. Ce vreau să-ţi cer ţi-o va confirma: fă-i lui Abram un copil.

Bărbatul s-a ridicat uluit.

— Sarai, nici nu se pune problema să…

— Abram, îţi doreşti un moştenitor? Dumnezeul tău ţi-o cere şi el? Atunci fă unul cu Agar. Îl voi adopta şi-l voi creşte ca şi când ar fi al meu, de vreme ce va fi al tău.

— Sarai, uiţi că te iubesc?

— Şi eu, Abram, altfel de unde aş lua curajul de a renunţa?

Vreau să fii fericit. Şi nu vei fi decât întemeind o familie. Fă

un copil cu Agar.

Descumpănit, Abram s-a uita la tânăra care, panicată, nu-şi dezlipea privirea de degetele de la picioare. Atunci m-a întrebat pe mine:

— Ce părere ai, Naram-Sin?

Acum vedeam perfect capcanele întinse de Noura: una pentru Abram, denunţând o sterilitate pe care acesta trebuia să

o contrazică; una pentru Agar, pe care o cumpărase făcându-i atâtea daruri şi pe care o ştia îndrăgostită de soţul ei; una pentru mine, care nu puteam dezvălui fără a mă trăda că

Noura, după zeci şi zeci de ani, nu reuşise să rămână gravidă.

Ne manipula pe toţi.

— Ei bine? s-a încăpăţânat Abram să îmi afle părerea.

Cuvintele mele ar fi determinat deci desfăşurarea evenimentelor. Agar îmi pândea răspunsul, la fel ca Abram.

— Nimic nu e mai înălţător ca un sacrificiu făcut pentru o cauză nobilă. Ghicesc că sunt adunate aici patru persoane gata să se uite pe sine. Sarai e hotărâtă să îşi sacrifice gelozia, Agar o iubire care se naşte, eu tot aşa. Şi tu, Abram? Tu ce sacrifici?

— Fidelitatea, a şoptit lăsând ochii-n pământ61.

Nici nu avea rost să se fi spus mai multe, oricum prea mare era tulburarea care ne agita sufletele. Ne ţineam pleoapele coborâte, spre a ne adăposti gândurile şi ruşinea. Ne-am despărţit rapid.

Ieşind din cort, am îndreptat ochii către participanţii la incredibila negociere, realizând dintr-odată cât de tare mă

înşelasem pretinzând că sufeream cu toţii la fel în urma unei grele renunţări. Ce naivitate din partea mea! Dacă Abram părea copleşit, în schimb Agar îl examina încercând deja să îşi regăsească emoţiile de altădată, în timp ce Noura mă privea sfidător, triumfătoare: reuşise să mă îndepărteze de slujnică.

Trecând pe lângă ea, am mormăit printre dinţi:

— Chiar ai nevoie ca eu să fiu nefericit pentru a te face pe tine cu totul fericită?

A zâmbit.

*

Bucuria lui Sarai s-a topit repede: dacă să mă despartă de Agar o umpluse de satisfacţie, să-l arunce pe Abram în braţele unei străine o înnebunea.

Conducătorul păstorilor o făcea însă cu demnitate. Cu grija de a nu răni pe nimeni, se închidea cu Agar într-un cort ridicat deoparte de celelalte, rămânea cât se putea de puţin acolo, apoi petrecea zile şi nopţi de-a rândul lângă soţia lui, ca şi cum nimic nu s-ar fi schimbat. Faţă de Sarai şi de mine, cei care renunţasem la ceva, se arăta peste măsură de afectuos.

Nu reuşeam să aflu cum se desfăşurau lucrurile în pat, între Agar şi Abram. El dădea impresia că se achita de o obligaţie, ea nu lăsa să se înţeleagă nimic. Aşa că proiectam asupra lor amintirea îmbrăţişărilor noastre, a săruturilor, a beţiei, mi-l imaginam pe Abram excitat de gemetele ei cu aromă de fruct copt, de modul în care ea mai că leşina la cea mai neînsemnată

mângâiere, de orgasmica ei beatitudine care, din spasm în spasm, o aducea la sincopă – puternice reacţii cu care Agar îşi onora iubitul.

La începutul legăturii cu ea, îi făcusem unui păstor o mărturisire. Tânărul, un seducător redutabil, cu ochii sclipind de îndrăzneală şi de mândrie, mă întrebase:

— Ţi-ai tras-o bine cu Agar?

— Tare bine!

Nici n-am apucat s-o zic cu totul, c-am şi regretat. Cum adică „mi-am tras-o bine“? Că doar n-am fost de unul singur.

Prin ce aberaţie reuşita este atribuită doar unuia, nu şi celuilalt? La fel ca muzica, şi dragostea se face în doi. Nimeni nu excelează independent de partener. În braţele mele, Agar se dovedise o iubită împlinită, iar eu un armăsar de clasă, în braţele sale. Voi rămâne oare un miracol senzual şi în ale altora? Cu certitudine nu… Nici Agar nu şi-o trăgea bine, nici eu nu mi-o trăgeam bine, ci alcătuiam un cuplu care aşa, împreună, şi-o trăgea bine. M-am întors către tânăr pentru a-mi corecta afirmaţia, însă, înţelegând că rectificarea presupunea o demonstraţie de vanitate, m-am mărginit să adaug:

— Nimeni nu şi-o trage bine. Reuşeşti doar în doi.

Confirmase, amintindu-şi diferitele sale aventuri, şi conchisese:

— În schimb, sunt şi dăţi când nu ţi-o tragi bine!

Am izbucnit amândoi în râs: unii şi unele, într-adevăr, nu întâlnesc niciodată plăcerea, locuindu-şi din greşeală corpul.

Rănile iubirii ar fi trebuit să ne apropie pe mine şi pe Noura.

Nici vorbă, însă. Reacţionam exact invers: eu îmi arătam tristeţea, ea şi-o ascundea pe a ei sub masca unei bunăvoinţe afectate. Eroică, decisese să se poarte ca o regină, rol care o consuma. De câte ori nu mi se păruse de-a dreptul somnambulă? Acţiona ori se exprima cu un asemenea automatism, încât aproape te îndoiai că mai veghea vreo urmă

de conştiinţă în spatele minunatei ei frunţi.

Supliciul nu a ţinut mult: după o lună, Agar purta deja un bebeluş în pântece.

Bucuria a ţâşnit din toate părţile. Bărbaţi, femei, copii treceau prin faţa cortului pentru a transmite urări părinţilor.

Spectacolul friza caraghioslâcul: nomazii se apropiau de cei trei, de Abram încadrat de Sarai şi de Agar, îşi felicitau şeful, apoi adresau complimente nevestelor. Modestă, Agar primea cu timiditate laudele, cu mâinile încrucişate peste burtă. Sarai în schimb le primea cu mândrie, cu ochii sclipind, cu bărbia-n vânt. Domnea asupra lor mai mult decât oricând. Strângând mâinile, acorda fiecăruia o totală atenţie, răspundea fără

economie de vorbe, zâmbea până în ultima clipă. Serena ei maiestate trâmbiţa sus şi tare că, în pofida a orice, reuşise să