— Păi… s-a bâlbâit aceasta, ascunzându-şi greu disperarea.

— Vei purta în pântec copilul nostru, prinţesa mea. Naram-Sin ne va ajuta.

O tăcere grea s-a lăsat peste noi. Sarai şi cu mine eram atenţi la ce urma să spună Abram.

— Dumnezeu e cel ce te-a scos în calea mea, Naram-Sin.

Adună ierburi din cele ce fac o femeie să rămână însărcinată.

Cu ajutorul Dumnezeului meu şi al vindecătorului, draga mea soţie, vom pune bazele dinastiei noastre.

— Şi Ismael?

Abram a înlăturat obiecţia:

— Vom hotărî ce loc va ocupa după ce ni se va naşte fiul.

Dumnezeu nu mi-a spus nimic despre Ismael.

Am schimbat cu Noura o privire îngrijorată: să fi avut oare Abram îndoieli că băiatul era al lui?

Târâş-grăpiş, viaţa a continuat.

Abram se dedublase: pe de o parte se purta ca un soţ

înflăcărat, senzual, grăbit, pe de alta guverna cu mână de fier, ştiind ce face. Trimitea păstori care vorbeau sumeriana şi akkadiana să adune informaţii despre bătălii, tratate, schimbări politice. Informaţii care ne convingeau că situaţia era tot mai rea. Zonele paşnice se restrângeau tot mai mult în Ţara Apelor Blânde. Ameninţările cangrenau totul, iar pericolul se apropia cu paşi mari şi dinspre nord, şi dinspre sud. Totuşi, o regiune scăpase deocamdată haosului: regatul din Kish. Fără a recurge la armată, folosindu-se de o reţea deasă de alianţe şi de compromisuri, Kubaba reuşise să evite invaziile. Se bucura acum de beneficiile procedeului pe care-l inventase, diplomaţia matrimonială. Faptul că îşi căsătorise cei zece copii cu cei mai importanţi suverani şi suverane îi asigura pacea, cu atât mai mult cu cât fiii şi fiicele sale îi reproduseseră strategia prin progeniturile lor. Dacă Nimrod apărea drept regele regilor, Kubaba chiar era mama regilor şi a reginelor. Un fir de protecţie afectivă îi înconjura cetatea, mai bun decât cele mai înalte metereze. Nimrod era încurcat de lucrările lui la ridicarea Turnului, dar mă miram că încă reuşea să-l ţină la distanţă…

— Să o luăm spre Kish, a decis Abram. Acolo se găseşte singurul refugiu.

S-au desfăcut corturile, s-a împachetat, s-au legat animalele, şi enormul convoide păstori şi de turme s-a urnit din loc.

Gândul de a-i revedea pe Gawan şi pe Mael îmi dădea aripi.

*

— Nici nu se pune problema!

Se ghemuise în penumbră. O masă de materie lăsată pe tron.

S-ar fi putut crede că nimeni nu locuia acea carapace voluminoasă, imobilă, acoperită de solzi brodaţi, dacă cele două mici pietre preţioase ale ochilor nu ar fi sclipit în adâncul penumbrei. A continuat cu glas nazal, gâtuit de indignare:

— Nu am menirea de a primi aici toată mizeria lumii!

— Kubaba! am protestat pentru a o face să analizeze lucrurile calm.

— Ia mai taci, dragule. Sunt regina Kishului, nu a universului. Când m-am măritat cu răposatul meu soţ, Zababa să-l ierte, am făcut-o cu monarhul unei cetăţi simpatice, cochete, de mică anvergură. Altfel, nici nu mi-ar fi dat prin cap acea căsătorie şi-ar fi fost păcat, căci tandrul meu bărbăţel m-a satisfăcut din plin mai ales pe-acolo pe unde-ţi închipui – zece maimuţici de ţânci, ca să nu mai pun la socoteală ciornele…

Of, Naram-Sin, din cauza mutrişoarei tale drăgălaşe simt că

rătăcesc drumul. Mă bucur că ţi s-au refăcut părul şi barba, îţi stă bine. Deloc nu-mi plăceai spân. Cui îi place să se frece de-un bolovan? Păi nu, Hunnuwa?… Deci ce ziceam? A, da, un regat întins… Nu! Teribil. Nu, eu mă mulţumesc cu Kishul.

Nu e ea nebună, regina.

Abram a făcut un pas spre ea. Mărginită de două torţe şi trei biete lampioane, sala de recepţii rămânea în întuneric pentru a da de înţeles delegaţiei noastre – compuse din mine, Abram, Sarai, Agar şi cele douăsprezece ajutoare ale conducătorului –

că nu contam şi că trebuia să plecăm cât mai repede.

— Maiestate, te rog să te mai gândeşti la oferta mea.

— Ce ofertă? Să-mi dublez populaţia şi aşa să mă arăt şi mai îmbietoare pentru monstru?

— Monstru?

— Monstrul care conduce Babelul.

După obicei, nu pronunţa numele lui Nimrod.

— Bietul Babel… Merge rău şi va sfârşi groaznic.

Abram a mai înaintat un pas spre Kubaba.

— Maiestate, te rog să fii puţin atentă la ce spun, a insistat el.

— Dragule, eşti formidabil, nu-ţi lipseşte prestanţa, într-adevăr încarnezi ideea de conducător, vizibil, aspru, viguros, în altă viaţă m-aş fi înnebunit după tine, dar acum, ca regină a Kishului, îţi ordon să speli putina!

Abram a lăsat ochii-n pământ, jignit. Kubaba nu s-a oprit la jumătatea drumului:

— Tu ai ales să te mişti, eu am preferat opţiunea contrară.

Curul mi s-a lipit de tronul ăsta şi, dacă totul merge bine, pe el o să şi mor. Fiecare cu soarta lui! Doar asupra unui punct suntem de acord, încântătorul meu fruct copt: ne considerăm răspunzători de un popor. Prin urmare, acţionez ca garant al supuşilor mei: îţi interzic să te aşezi pe teritoriul meu. Fiindcă

îl vei umple de mult mai multe ispite: dacă adaugi oamenii tăi oamenilor mei, monstrul din Babel va avea şi mai mult interes să mă invadeze, pentru a obţine dintr-o lovitură numărul de sclavi de care are nevoie pentru şantier.

Gânditoare, l-a mângâiat din priviri pe marele intendent care stătea în dreapta tronului, băţos, mândru, impasibil, cu favoriţii şi cocul unse.

— E ciudată totuşi obsesia asta a unui turn imens, ridicat în faţa tuturor, vizibil de pe întreg pământul… O gigantică

erecţie! Nu mă pot împiedica să nu-mi spun că trebuie să aibă

o legătură cu turnul personal, cel pe care şi-l plimbă-ntre picioare. Pe-ăsta, conform spionilor mei, puţină lume l-a zărit, şi nu-ntr-o stare glorioasă. De te-ntrebi dacă nu cumva, cu turnul ăsta al lui uriaş, nu îşi ia revanşa…

După care mi s-a adresat brusc:

— Tu ce crezi, dragule?

— De ce eu?

— Pentru că tu ştii mai multe decât oricine de aici. Şi pentru că, afurisit cum eşti, păstrezi secretele fără a-i mărturisi nimic drăgălaşei Kubaba, care totuşi ţi-a făcut atâtea servicii.