Nimrod s-a însufleţit din nou. Un tic îi ridica obrazul stâng.
— Alege-mi o femeie şi pentru noaptea asta. Sfaturile tale de vindecător îmi fac bine.
Am zâmbit încântat.
— Mai bine continuă cu delicioasa Nibaba.
— Prefer să nu…
— Te-a dezamăgit?
— Nici vorbă.
— O noapte nu este de ajuns amanţilor pricepuţi pentru a-şi dărui toate plăcerile. Te sfătuiesc să o mai faceţi.
Agasat, cu mâinile la spate, s-a tot învârtit prin încăpere până când s-a întors spre mine plictisit.
— Nu te-a anunţat mesagerul? Nibaba a alunecat dimineaţă
pe o dală udă. Săraca, i-a crăpat capul de o bordură. A murit pe loc.
Trăsăturile i-au îngheţat într-o expresie tristă, dar, pe sub gene, ochii lui mă pândeau: se întreba ce părere aveam.
Imprudent, impresionat de faptul că binevoitoarea şi exuberanta Nibaba îşi sfârşise scurta ei viaţă ucisă de bărbatul pe care-l adusese la beatitudine, m-am încordat ca un arc:
— Se moare prea mult în jurul tău.
Buzele i s-au strâns. Am insistat:
— Atâtea accidente…
— Zeii mă apără. Întorc către apropiaţii mei nenorocirile care mi s-ar putea întâmpla.
M-a scrutat, conştient că nu mă putea păcăli. Înfoindu-se-n propria autoritate, a schimbat tonul şi mi-a zis tăios:
— Sunt conducătorul, deci fac ce vreau.
— Eşti conducătorul, deci nu faci deloc ce vrei.
— Conducătorul e liber!
— Conducătorul e responsabil! Nu are privilegii, ci îndatoriri!
— Am dreptul să aleg ce vreau.
— Ai o misiune.
S-a ridicat dintr-odată, palid, tremurând. Şi eu mă
înfiorasem, căci mă trădasem. Inconştient, îmi pierdusem accentul, nu-mi mai modificasem timbrul, şi, mai ales, citasem exact cuvintele dintr-o ceartă pe care o avusesem amândoi cândva.
— Cine eşti? a urlat scormonindu-mă cu privirea până-n adâncul pupilelor.
M-am străduit să-mi ascund spaima care însă mă zguduia prea tare ca să reuşesc. Nu mi-era frică de Nimrod, ci de posibilitatea ca Derek să-l recunoască pe Noam. Căci astfel şi-ar fi descoperit imortalitatea. Noura mă prevenise: revelaţia s-ar fi dovedit fatală pentru noi toţi.
Privirile i-au coborât pe mâinile mele înmănuşate.
— Scoate-ţi mănuşile!
Nu am făcut nici o mişcare. A repetat apăsat, strângând din dinţi:
— Nimrod îţi porunceşte să îţi scoţi mănuşile.
— Ce încerci să afli?
— Ce încerci să ascunzi?
M-a prins de încheietura mâinii drepte, cu sabia-n mâna stângă.
— Ascultă, altfel ţi-o tai!
Mi-am scos fără frică mănuşile şi mi-am lăsat mâinile la vedere. Le-am întins spre el.
— Ei bine?
S-a dat înapoi tulburat. Îi arătam mâini normale, cu degete independente unul de altul. Când regina Kubaba îmi sugerase să-mi tai mijlociul şi inelarul, preferasem să optez pentru o altă
operaţie: cu vârful unui cui secţionasem fâşia de piele, îmi eliberasem cele două degete, cususem rănile şi curăţasem locul. De câteva zile se cicatrizaseră, fără vreo infecţie, dar îmi păstrasem mănuşile.59
