— Şi-atunci de ce capturează soldaţii tăi cele mai frumoase femei din lume?
— Caut singura persoană lângă care mă simt bine. Singura care ştie totul despre mine. Sora mea.
— Sora ta?
— Noura…
Corpul mi-a încremenit, a-ngheţat. A continuat, satisfăcut că
se poate destăinui:
— Ne-am certat dintr-un motiv pe care nu-l mai ţin minte, acum… câţiva ani. De atunci, îmi trimit peste tot emisarii.
S-a scurs o clipă. Mi-am regăsit controlul asupra mea, al membrelor, al buzelor. Turnând elixirul în cupă, l-am îndemnat:
— Bea, Nimrod. Cu ajutorul poţiunii acesteia îţi vei visa sora şi vei avea puterea să aştepţi.
— Vai, mulţumesc… mulţumesc, mulţumesc!
Nimrod a izbucnit într-un plâns greu de suportat. Am rămas totuşi acolo timpul necesar pentru a-l vedea terminând de băut cupa şi produs efectul amestecului. Apoi l-am ajutat să
părăsească terasa şi să se urce în pat. Nici nu l-am lăsat bine în aşternut, că a şi adormit.
Am mers prin palat sigur pe mine şi, după ce am trecut de santinele, am luat-o la fugă pe ulicioare. Nu era nici o clipă de pierdut. Mă pândea un pericol de moarte: ştiam ceea ce nimeni nu trebuia să ştie. Când, la trezire, îşi va aminti cele mărturisite în legătură cu Noura şi adevăratele motive privitoare la pavilionul femeilor, Nimrod mă va trata ca pe toţi cei care-i ghiceau secretele: mă va executa. Deci, repede, să-l iau pe Roko, bagajele şi s-o şterg!
Din fericire, puternica doză de somnifer pe care i-o administrasem îmi lăsa puţin avans.
*
Abram plecase cu mine fără nici o ezitare.
Părăsisem Babelul în miez de noapte; abil, evitase drumul obişnuit, luând-o pe o încrengătură de poteci care duceau la fluviu. Acolo a trezit un luntraş pe care-l cunoştea şi l-a convins să iasă pe apă înainte de ivirea zorilor.
Barca înainta, grăbită de curentul rapid, zguduită din când în când de vâltori şi de vârtejuri. Înspăimântat, Roko gemea lipit de fundul ambarcaţiunii. Când a încercat să îşi sape o gaură în care să se simtă apărat, în răchita acoperită cu piei, am fost obligat să-l ţin nemişcat, căci ghearele ar fi putut deteriora luntrea. Ghemuit între picioarele mele, îmi arunca din timp în timp o privire înfricoşată, pândind clipa în care l-aş fi anunţat că vom ieşi din vehiculul acela groaznic.
Mael rămăsese în Babel. Când dădusem buzna, agitat, în
Grădina lui Ki, Gawan, care caligrafia alături de copil, propusese imediat să-l ţină la el, convins că, dacă rămânea la pensiune, risca să ajungă ostaticul unui Nimrod înfuriat.
Cerul se îngălbenea, făcând să dispară ultimele stele, pe când fluviul devenea cenuşiu. Zorii se instalau nepăsători. Pe lângă barcă, spinări de peşti atingeau suprafaţa undelor, dând de ştire că viaţa renăştea. Malurile ofereau privirilor şirurile lor de iarbă ori de stuf, care ne odihneau ochii.
Abram se străduia să mă convingă să îmi schimb planul.
Deşi mă ajuta, nu era de acord cu hotărârea pe care o luasem.
— Nu te refugia la Kish. E primul loc în care Nimrod îşi va trimite zbirii să te ucidă.
— Trebuie să trec prin Kish.
— Vino cu mine, la ai mei. Oricum ne deplasăm neîncetat.
Lui Nimrod nu-i va da prin cap şi nici nu va avea răbdare să te caute printre noi.
— Mulţumesc, Abram, dar nu am decât o soluţie: să îi cer sfatul reginei Kubaba, care o să-mi spună unde să mă duc.
— Cum aşa? Eşti de acord ca o regină să îţi decidă soarta?
Să nu mai faci ce crezi, ci să asculţi de…
— Mă judeci greşit, Abram. Nu am nevoie de poruncile Kubabei, ci de o informaţie. În funcţie de ce-mi va spune, voi merge în cutare ori în cutare loc.
Abram a priceput că mai multe nu aveam să-i spun. Nu-i vorbisem niciodată despre Noura, iar Gawan, care nu-l plăcea deloc, nu-i povestise nimic despre mine.
Am coborât iar pe mal peste două zile. Imediat ce am părăsit barca, Roko a luat-o la fugă cu botul ca lipit de pământ, cu coada în aer, asigurându-se că ne-a luat-o destul înainte pentru a descuraja orice întoarcere pe apă.
Odată intraţi în Kish, i-am trimis un mesaj marelui intendent.
Un angajat al palatului a apărut la uşa minusculei noastre pensiuni, mi-a cerut să mă ascund sub mantia cu glugă pe care mi-o adusese pentru a circula neobservat şi, luând-o pe străzile pe care soarele apunând le făcea să pară cuprinse de o ceaţă
albăstruie, am urcat până la Palatul Parfumurilor.
Kubaba stătea pe tron cu Hunnuwa încremenit lângă ea ca un sfeşnic uriaş. Regăseam cu plăcerea suverana cu faţa ei devorată de riduri, cu privirea minerală şi răutăcioasă, cu îmbrăcămintea stranie, alcătuită din stofe groase, brodate, apretate, rigide, mai aproape de o carapace de solzi decât de o mantie princiară. M-a întâmpinat surâzând larg, arătându-şi dinţişorii tociţi.
— Ce ţi s-a întâmplat, dragule? Nu mă gândeam c-o să te revăd atât de repede. Ţi-ai încheiat misiunea în Babel?
— Kubaba, m-ai pedepsit cu o misiune fără sfârşit. Fiindcă
neîncetat vor exista sclavi de tratat, atâta vreme cât Turnul va fi în construcţie.
