Din ascunzătoare am recunoscut, cocoşat din cauza spaţiului redus, corpul înalt al lui Nimrod. Tiranul s-a răstit la suverana din Kish:

— Niciodată nu mă dezamăgeşti, Kubaba! Cu tine mă aştept la tot ce poate fi mai rău şi-odată nu lipseşti de la întâlnire.

Rămâi cea mai oribilă ciumă de care-am dat vreodată.

— Nu mă flata, Nimrod. Cum să-ţi fac eu rău de-aici, din fundul găurii ăsteia?

— Unde e argatul care îţi ară pântecele?

— Poftim?

— Intendentul tău, coada aia mare de greblă care se tot înfige-n tine? Unde e?

— O fi fugit, probabil.

— Lăsându-te-n urmă? Pe tine, o creatură aşa irezistibilă?

— Totul are un sfârşit, dragul meu Nimrod, chiar şi poveştile cele mai frumoase.

— Nu ţi-a dat niciodată prin cap că s-ar putea alia cu mine?

Doar ambiţia e devoratoare, nu?

Regina a ezitat un moment. S-a încruntat şi i-a trimis o privire asasină despotului.

— Cum să critici ambiţia? Din modestie nu s-a întâmplat nimic important pe pământ. Nici tu nu ai încetat să îţi sporeşti teritoriul. Cu toate astea, chiar dacă lui Hunnuwa nu-i lipseşte ambiţia, are ceva cu care să o înfrâneze.

— Aşa? Te iubeşte?

— Nu ştiu dacă mă iubeşte. În schimb, ştiu că te urăşte.

O clipă, Nimrod a amuţit.

— Mă-nebunesc după poveştile tale sentimentale, Kubaba.

Ca-ntotdeauna, nu poţi şti dacă reprezintă adevărul sau o manevră, dar apreciez spectacolul. Presupunând că eşti sinceră, voi face în aşa fel încât să-ţi placă. Spuneai că

poveştile frumoase au un sfârşit? Ei bine, nu! Drăgăleala ta cu Hunnuwa nu se încheie. Ia te uită ce ţi-am adus.

Mâna i-a despicat aerul. Doi soldaţi au adus un coş din răchită, l-au lăsat în faţa gratiilor şi au ridicat pânza care îl acoperea, lăsând la vedere capul însângerat al lui Hunnuwa.

Suverana a ţipat. Nimrod a izbucnit în râs.

— Vai, ce bine te descurci, Kubaba! Se vede cu-adevărat groaza unei femei îndrăgostite. Totuşi, adevăratul strigăt este cel al unei regine care tocmai a eşuat.

Şi a ridicat brutal capul de păr.

— A fost prins cu tot cu tăbliţele destinate fiilor şi fiicelor tale. Nu încerca să negi, sigiliul tău e pe argilă.78 Ai ratat! Ai tăi nu îşi închipuie că zaci aici, deci iată-mă liniştit. Şi când vor descoperi, te vei fi întâlnit deja cu Hunnuwa al tău. Chiar dacă s-ar fi luptat să te elibereze, nu vor risca să mă atace fără

acest scop. Nu e ea nebună, familia reginei!

Kubaba nu mai mişca, albă la faţă, cu ochii ţintă la cadavru.

Nimrod a dat drumul capului, care a căzut în coş.

— În zori veţi fi executaţi, tu, Abraham şi cele douăsprezece ajutoare ale lui.

O tăcere grea apăsa închisoarea. Fatalitatea ne copleşea.

Un sunet înfundat de tobe a răsunat în depărtare, amestecat cu vibraţii înţepătoare de gong. Lui Nimrod i s-a ridicat colţul stâng al gurii.

— Auziţi? Am angajat muzicanţi pentru voi. Vor suna astfel de şapte ori. La cel din urmă sunet veţi părăsi lumea asta.

S-a îndepărtat vesel, uşor, încântat de el.

— De ce mâine, mă veţi întreba, şi nu imediat? Aşa o să

aveţi timp să intraţi în panică şi să vă pară rău de ce pierdeţi.

Drăguţ din partea mea, nu?

S-a întors, s-a îndepărtat, a dispărut. Întunericul şi-a recucerit domeniul.

*

Zvon de tobe şi de gonguri.

În apropierea morţii, orice om reacţionează într-un anume fel. Printre ajutoarele lui Abraham, unii gemeau, alţii înjurau, alţii rămăseseră în stare de prostraţie, cei mai mulţi săpau cu frenezie în vederea unei evadări.

La el în celulă, Abraham îngenunchease. Cu ochii închişi, cu mâinile împreunate, îşi întreba Dumnezeul. Buzele tivite murmurau fraze din care percepeam doar frânturi. La început îşi conjurase Dumnezeul să intervină, apoi, treptat, ca o maree care se retrage de pe plajă, cererea fusese ştearsă de acceptare, implorarea se convertise în consimţire. Rugăciunea îl elibera de rugi personale. Cu cât se apropia momentul fatal, cu atât Abraham iradia serenitate. Strălucea, chiar dacă lipsit de bucurie.

În fundul celulei ei, Kubaba semăna cu o fetiţă care se izolează cu jucăria ei preferată. Cu capul lui Hunnuwa lipit de pântec, nu plângea, ci îngâna o melodie, mângâia părul iubitului, degetele îi aranjau buclele, le desfăceau, le netezeau.

Delicateţea gestului părea să redea bărbatului viaţa, tandreţea estompa moartea. Din când în când îi ştergea cu marginea rochiei o urmă de sânge de pe tâmple, adresându-i un reproş

indulgent:

— Ei, dragule, eşti plin de pete.

Ultima noapte scotea la lumină adevărata natură a Kubabei: o îndrăgostită. Contrar aparenţelor, puterea nu reprezentase decât o pasiune secundară. Poate că nu guvernase decât pentru

a iubi mai bine. Bărbatul, copiii, poporul, pe Hunnuwa…

Fusese în primul rând o îndrăgostită? Mamă? Imposibil să o fi privilegiat pe una sau pe alta: era femeie din cap până-n picioare. Iubea, avea grijă de ai ei, şi pentru asta se considera răspunzătoare.

Zvon de tobe şi de gonguri. Mă străduiam să eliberez cumva condamnaţii. Gardienii nu dăduseră de mine; când îi întâlneam în vreun tunel, mă arătam discret şi evitam pivniţa luminată

unde jucau arşice, spunându-şi bancuri. Visam ca, la colţul vreunui coridor, să ucid cerberul care păstra cheile legate de braţ; numai că nu se urnea de lângă intrare.