S-a lăsat liniştea. Agar s-a uitat pe furiş, încurcată, la mine.
În lumea păstorilor, o femeie nu ar fi îndrăzni să vorbească atât de aspru cu un bărbat. Sarai a continuat să îşi privească lung soţul.
— Ai trecut de patruzeci de ani. Iubeşti femeile, în orice caz îţi iubeşti femeia şi ştii să o mulţumeşti. Atunci de ce nu ai avut copii până acum?
Abram şi-a întors capul, stingherit:
— M-am ferit.
— Totuşi, un accident se poate întâmpla oricând, mai ales când ai o sămânţă viguroasă…
Abram a încercat să îşi ascundă încurcătura, apoi a întors ochii din nou spre ea.
— Sarai, poate că sunt sterp.
— Atunci, să verificăm.
Toţi trei descumpăniţi, nu reuşeam să ne imaginăm spre ce ne conducea. Sarai s-a ridicat şi a continuat mergând:
— Am aflat despre un obicei interesant în Ţara Apelor Blânde. Când o familie nu reuşeşte să aibă urmaşi, propune unei surori, unei verişoare, unei servitoare să i-l facă.
Discutând săptămâna trecută cu bătrânele, am descoperit că
lucrul acesta se practica şi de către popoarele nomade. Aşa e?
— Păăăi… da, a îngăimat Abram.
Sarai s-a proţăpit în faţa servitoarei:
— Agar, te preţuiesc mult şi am încredere în tine. Ce vreau să-ţi cer ţi-o va confirma: fă-i lui Abram un copil.
Bărbatul s-a ridicat uluit.
— Sarai, nici nu se pune problema să…
— Abram, îţi doreşti un moştenitor? Dumnezeul tău ţi-o cere şi el? Atunci fă unul cu Agar. Îl voi adopta şi-l voi creşte ca şi când ar fi al meu, de vreme ce va fi al tău.
— Sarai, uiţi că te iubesc?
— Şi eu, Abram, altfel de unde aş lua curajul de a renunţa?
Vreau să fii fericit. Şi nu vei fi decât întemeind o familie. Fă
un copil cu Agar.
Descumpănit, Abram s-a uita la tânăra care, panicată, nu-şi dezlipea privirea de degetele de la picioare. Atunci m-a întrebat pe mine:
— Ce părere ai, Naram-Sin?
Acum vedeam perfect capcanele întinse de Noura: una pentru Abram, denunţând o sterilitate pe care acesta trebuia să
o contrazică; una pentru Agar, pe care o cumpărase făcându-i atâtea daruri şi pe care o ştia îndrăgostită de soţul ei; una pentru mine, care nu puteam dezvălui fără a mă trăda că
Noura, după zeci şi zeci de ani, nu reuşise să rămână gravidă.
Ne manipula pe toţi.
— Ei bine? s-a încăpăţânat Abram să îmi afle părerea.
Cuvintele mele ar fi determinat deci desfăşurarea evenimentelor. Agar îmi pândea răspunsul, la fel ca Abram.
— Nimic nu e mai înălţător ca un sacrificiu făcut pentru o cauză nobilă. Ghicesc că sunt adunate aici patru persoane gata să se uite pe sine. Sarai e hotărâtă să îşi sacrifice gelozia, Agar o iubire care se naşte, eu tot aşa. Şi tu, Abram? Tu ce sacrifici?
— Fidelitatea, a şoptit lăsând ochii-n pământ61.
Nici nu avea rost să se fi spus mai multe, oricum prea mare era tulburarea care ne agita sufletele. Ne ţineam pleoapele coborâte, spre a ne adăposti gândurile şi ruşinea. Ne-am despărţit rapid.
Ieşind din cort, am îndreptat ochii către participanţii la incredibila negociere, realizând dintr-odată cât de tare mă
înşelasem pretinzând că sufeream cu toţii la fel în urma unei grele renunţări. Ce naivitate din partea mea! Dacă Abram părea copleşit, în schimb Agar îl examina încercând deja să îşi regăsească emoţiile de altădată, în timp ce Noura mă privea sfidător, triumfătoare: reuşise să mă îndepărteze de slujnică.
Trecând pe lângă ea, am mormăit printre dinţi:
— Chiar ai nevoie ca eu să fiu nefericit pentru a te face pe tine cu totul fericită?
A zâmbit.
*
