L-au dus şi l-au întins într-o celulă izolată, i-au lăsat un vas cu apă, au blocat gratiile, şi-au frecat mâinile şi s-au întors la

partida de arşice.

M-am apropiat de bătrân.

— Teltar?!

Torţa l-a luminat. S-a uitat la mine şi i-am zărit ochiul tumefiat, pielea umflată, buzele sparte de lovituri.

— Sunt Naram-Sin, vindecătorul. Ţi-am îngrijit stăpânii.

A dat din cap.

— De ce te-au închis?

S-a gândit, a înghiţit în sec şi a zis, făcând eforturi:

— Juri ca în schimb să mă ajuţi?

— În măsura în care voi putea, îţi jur.

Teltar a aprobat de mai multe ori din bărbie. Totul abia se mişca în trupul şi în mintea lui, atât de tare fusese maltratat.

Am observat o crestătură neobişnuită la încheietura uneia dintre mâini, care nu era urmare a bătăilor primite.

— Asta ce e? am şoptit arătându-i semnul.

— Gungunum s-a sinucis de dimineaţă.

— Am văzut.

— Tocmai îmi tăiam venele, când au dat buzna gărzile lui Nimrod. M-au prins. Îl căutau pe Messilim. Degeaba. Fiindcă

mi-am ţinut gura, m-au bătut, pe urmă m-au adus aici. Mi-e frică. Mă vor tortura.

— Spune-le ce ştii.

— Degeaba.

— De ce le-ai ascunde? Ţi-a cerut-o Messilim?

— Nu.

— Deci nu-l trădezi. Chiar nu ştii unde s-a dus?

— Ştiu mai bine decât oricine.

— Spune-le.

— N-o să mă creadă. Tot mă vor pisa, chiar dacă le voi repeta de o mie de ori. Ajută-mă, te rog.

M-a cuprins mila.

— Dacă o fac, îmi spui ce le ascunzi?

— Bineînţeles! a exclamat.

— O să te ajut.

A răsuflat uşurat şi s-a relaxat. S-a sprijinit cu spatele de perete, privindu-şi fix încheietura mâinii pe jumătate tăiată.

— Am grijă de el încă de când era copil. Un băiat sclipitor, un adevărat geniu. Când a crescut, şi-a ţinut toate promisiunile. Ba chiar mai mult de-atât. Atâtea bogăţii erau strânse în el. Fără îndoială chiar prea multe.

— Despre cine vorbeşti? Despre Gungunum, sau despre Messilim?

S-a întors şi s-a uitat lung la mine.

— Nu sunt doi fraţi, ci un singur om. Era atât de dăruit, avea atâtea aspiraţii, atâtea posibilităţi, încât într-o zi a hotărât să pretindă că era vorba despre două persoane, pe de o parte Gungunum arhitectul, pe de alta Messilim astronomul. Pentru a evita orice încurcătură, a inventat povestea rivalităţii dintre gemeni, convingând pe toată lumea că nu puteau fi aduşi laolaltă. Dar, vai, înşelătoria a devenit realitate. Nu s-a mulţumit doar să se dedubleze, ci a construit o frontieră, un dezacord de netrecut. Şi cu cât trecea timpul, cu atât cele două

laturi ale personalităţii lui se îndepărtau mai tare una de alta, intrau în contradicţie: arhitectul nu avea încredere decât în pământ, astronomul nu se dedica decât cerului. Unul dorea să

deţină întreg controlul, celălalt pândea căile destinului. Unul domina, celălalt se înclina. Dar cine nu are astfel de tensiuni în el? Gungunum şi Messilim au sfârşit prin a se urî. Şi-au declarat război. S-au epuizat reciproc. Nu mai dormeau. Nici unul nu-l dovedea pe celălalt. Mai puţin în dimineaţa asta…

Aruncându-se din Turn, Gungunum a câştigat victoria. I-a suprimat în acelaşi timp şi pe Gungunum, şi pe Messilim.

Apoi, implorându-mă:

— Mă crezi?

Am confirmat, ameţit. De mai multe ori observasem contagiuni turburătoare între cei doi aşa-zişi gemeni, aceleaşi afecţiuni, aceleaşi cruste şi, în final, aceeaşi stare de confuzie şi aceleaşi tulburări de vorbire.

— Te cred, Teltar.

— Atunci, te implor: ucide-mă.

*

Zvon de tobe şi de gonguri.

A şasea chemare lugubră. La următoarea, regina Kubaba, Abraham şi cele douăsprezece ajutoare ale sale vor fi executaţi.

Într-o tăcere în care încă mai răsunau ecourile percuţiei, gardienii au descuiat gratiile şi au dat prizonierii în grija soldaţilor. Condamnaţii nu au protestat. Fără îndoială îşi doreau să ajungă din nou la aer şi la lumină, chiar dacă escala avea să dureze doar puţin.

Eram ascuns în fundul unei celule, tremurând. Fusesem supus mult prea multor dovezi de violenţă încă de ziua trecută.

Când îl gâtuisem pe Teltar, îmi depăşisem cu totul puterile: eram totuşi un vindecător, nu un asasin. Fireşte, mai ucisesem oameni, dar în luptă, când nu forţa era de partea mea.

Strângându-l de gât, degeaba mă convingeam că-i satisfăceam ultima dorinţă, că-l salvam de la tortură, că-l uşuram, tot nu mă vedeam altfel decât luând o viaţă. Am început să am nişte spasme, de parcă un demon se distra agitându-mi frenetic membrele. Epuizat, m-am trântit pe jos.