— Întreabă-l. O să-ţi răspundă ca mine. Nu suntem fraţi.
Ăsta e singurul lucru asupra căruia suntem de acord.
Puterile l-au părăsit din nou.
— Sunt obosit.
Susţinându-l să ajungă până la pat, i-am dat ultimele sfaturi: să folosească ovăzul în două feluri, în primul rând continuând cu băile timp de o săptămână, şi-apoi să nu mănânce decât ovăz timp de trei zile fără întrerupere pentru a-şi purifica măruntaiele.
— Gungunum, dacă tot sunt aici, mai are cineva nevoie de îngrijiri? Printre scribi? Printre femei? Clădirea lor se învecinează cu asta, nu?
Gungunum s-a întors cu faţa la perete.
Servitorul m-a bătut pe umăr, semn că trebuia să plec, m-a condus până la uşă şi m-a încredinţat soldaţilor.
Îndepărtându-mă, deşi încadrat de bărbaţii de arme, m-am întors preţ de o clipă. De unde mă găseam nu am putut nici măcar zări clădirea femeilor. Această incursiune nu avea să-mi modifice planul.
În pavilionul arhitectului, la parter, luminile se stingeau, în timp ce etajul se lumina; indiferent la martiriul lui Gungunum, Messilim lucra. Cumplită situaţie… Două persoane care se urau de moarte trăiau alături, supuşi ai unui conducător tiranic.
Normal că Gungunum se umplea de bube! După cum îmi spunea Tibor, boala de plută apărea adesea ca urmare a nemulţumirilor şi exceselor de furie.
*
Operaţiunea s-a arătat complicată.
În camera mea de la Grădina lui Ki, mă luptam cu mine, pe când câinele, chircit la picioarele mele, se odihnea.
Chiar dacă ştiam să folosesc bine penseta, dacă-mi aranjam dintotdeauna barba, chiar dacă am tuns-o de mii de ori, nu o răsesem niciodată: nu ne stătea în obicei. Zeii şi spiritele i-au vrut pe bărbaţi păroşi, băieţii se bucurau de îndată ce tuleiele le umbreau buza superioară, femeile găseau că barba sau mustaţa sunt semne de virilitate. Ni se părea împotriva naturii să ne radem. Tot aşa cum îi deplângeam pe adolescenţi cu al lor puf în loc de păr şi pe bătrânii spâni, tot aşa ne mândream să avem pilozitate bogată şi zdravănă; ne pieptănam şi ne aranjam ca să arătăm bine.
Aplecat deasupra unui vas cu apă, care-mi reflecta chipul acoperit cu spumă de săpun, îmi dezgoleam încet-încet faţa cu ajutorul instrumentelor ascuţite de vindecător. De unde atâta suprafaţă de piele ascunsă pe tâmple, bărbie, gât? Am insistat asupra lor cu răbdare, concentrat la detalii.
Cum de aflase Gungunum că eram vindecător şi că mă
găseam la Babel de trei zile? Cu siguranţă, cineva mă turnase.
Gazda mea putea să-i fi spus data sosirii, dar nu şi ocupaţia!
Doar dacă nu îmi scotocise prin lucruri dându-şi seama că
vindecam oamenii… Asta nu explica totuşi încrederea pe care mi-o acordase arhitectul, reputaţia mea părându-i-se superioară
celorlalţi doctori. Cine să-mi fi lăudat meritele?
În camera de alături, Saul fredona o melodie şleampătă.
Când timbrată, când plată, puternică sau slabă de-a lungul aceleiaşi fraze muzicale, vocea stridentă rata notele de luat.
Saul devenea o umbră a ceea ce fusese. De îndată ce Mael adormea, bătea străduţele şi nu se întorcea acasă decât beat.
Şi-atunci devenea afectuos. Când acest colos sufoca trecătorii încercând să-i îmbrăţişeze, îi speria. La întoarcere, Mael, Roko şi cu mine aveam parte de declaraţii înflăcărate de afecţiune care puţeau a bere, pe care Mael nu le sesiza pentru că dormea, iar Roko nu le asculta, frecându-se de piciorul stăpânului; rămâneam singurul care trebuia să-i suporte tandreţea excesivă
şi care să se alarmeze. Starea lui mă consterna. Îmi reproşam că-l luasem pe tăietorul de lemne din pădure. Nu făcea faţă
dezrădăcinării. Babelul îl distrugea: dacă ziua nu băga-n seamă
oraşul, noaptea îi cerea tot ce putea fi mai rău.
Prin minte mi-a trecut o idee: oare Saul să fi povestit prin vreo tavernă despre faptele mele glorioase? Fără îndoială…
Iată dezlegarea enigmei! Beţivanul vorbise prea mult şi, cum se întâmplă mereu pe-aici, informaţia se rostogolise, făcând înconjurul târgului.
M-am folosit de pieptenele oferit de Noura pentru a mă
linişti, după care am reluat bărbieritul. După ce-am ras şi ultimul fir de păr, m-am dat în spate şi m-am privit: obrajii semănau cu două buci trandafirii de sugar. M-am simţit ridicol, îngrozitor de golaş.
M-am întors. Roko a tresărit. Gestul său m-a făcut să înţeleg cât eram de schimbat. Încruntat şi cu urechile ridicate, scotea gemete ascuţite, apoi şi-a aplecat capul într-o parte şi a venit să
mă miroasă. După verificarea olfactivă, m-a lins scurt, ceea ce voia să zică: „Nu contează! Orice-ai face, eu tot te iubesc.“
Am trecut apoi la epilarea picioarelor. După o metodă
observată pe străzile din Babel, am amestecat lămâie şi miere cu ceară încălzită: ceara înmuiată dilata porii, lămâia curăţa pielea, iar mierea o-nmuia. La început, am pus straturi groase, însă tragerea acelor benzi şi smulgerea părului mă făceau să
mă crispez atât de tare, încât m-am resemnat la a pune fâşii înguste. Durata şedinţei m-a exasperat. Ar mai trebui spus şi că, după fiecare smulgere, picioarele mele creşteau, căci apărea mereu câte o nouă zonă de tratat. În sfârşit, aplicând şi ultimul sfat primit, mi-am dat apoi cu lapte de migdale.
De această dată, Roko nu a mai avut nici o reacţie. Pe mine, în schimb, mă încercau senzaţii neobişnuite. Învârtindu-mă în jurul vasului cu apă, aveam impresia că îmi fuseseră puse alte două picioare, două picioare interminabile pe care mă
surprindeam admirându-le. Nu ştiusem până atunci că aveam glezne fine, gambe frumos conturate, coapse armonioase, senzuale. Când le-am atins, contactul m-a tulburat: palma dezmierda pielea celuilalt sex, degetele mângâiau o femeie.
