Ameţit, mă mângâiam, mă exploram, mă pipăiam, mă
examinam. Cea mai mică atingere îmi amintea de momentele petrecute cu Noura, de nopţile noastre voluptuoase, de zilele senzuale, până într-acolo încât sexul mi se întărea. Şi-atunci mâinile mi-erau de neoprit. Picioarele mi se dăruiau. Eram fermecat de mine însumi. A fost nevoie de un zgomot violent venind dinspre patio ca să mă trezească din reverie. Atunci mi-am dat seama că, singur în camera mea, devenisem bărbat şi femeie deopotrivă: o femeie mătăsoasă mângâiată senzual de un bărbat în erecţie.
Am făcut haz de această excitaţie şi m-am simţit mulţumit că Roko picotise.
Mi-am pus o tunică scurtă şi-am mers până în camera de alături pentru a mă asigura că Mael dormea; gazda, şocată de metamorfoză, mi-a spus că Saul îşi făcea veacul prin oraş.
Însoţit de câine, am şters-o pe străzi.
Asemenea apei reci ca gheaţa, aerul îmi răcorea picioarele, făcându-mă în permanenţă să-mi simt indecenţa. Convins că
fiecare trecător îmi observa coapsele şi gambele necuviincioase, am mers repede, ruşinat, până la un atelier de croitorie de lângă poarta lui An. Cum mă pricepeam să
folosesc acul şi aţa doar aşa cum o făceau oamenii din vechime, mă limitam la punerea cap la cap a unor stofe groase, blănuri sau piei. După standardele din Babel, cârpeam mai degrabă decât să cos; aici, nu numai ţesăturile din in se întreceau în fineţe, dar şi îmbrăcămintea era de un rafinament extrem.
Am intrat la croitor. Acesta lucra cot la cot cu nevasta, aşezaţi pe jos. Bârlogul le dădea pe-afară de materiale agăţate în cuiere ori împăturite pe nişte bănci. Mai erau şi câteva bijuterii de haine care îşi aşteptau clienţii, depozitate într-un fel de bazin din lemn de măslin.
Am pretins că voiam să-i fac cadou soţiei o rochie şi, ca surpriza să fie completă, să aleg în lipsa ei materialul şi modelul.
— Desigur! au aprobat cei doi.
Am izbucnit în râs:
— N-o să fie greu, pentru că avem aceleaşi proporţii.
Aceeaşi înălţime, aceeaşi lăţime a umerilor, chiar şi aceeaşi circumferinţă a taliei.
Soţii s-au uitat unul la altul şi şi-au făcut cu ochiul. Femeia s-a ridicat, şi-a anunţat soţul că pleca să-i ducă mantia aceea preotesei, m-a salutat şi a dispărut.
— Aş vrea să fie o rochie, am reluat eu, garnisită cu voaluri lungi, care să ascundă chipul, fără a-l masca în totalitate.
— Desigur.
Cu autoritatea cunoscătorului, croitorul mi-a indicat materialele care se pretau la o astfel de ţinută. Am acceptat.
— Să adăugăm broderii, fireturi, perle. Îmi doresc o rochie demnă de o prinţesă.
— Desigur.
Mi-a desenat câteva modele şi-am căzut repede de acord.
După care m-a rugat să mă sui pe un taburet, în fundul atelierului, pentru a-mi lua măsurile cu ajutorul unei sfori.
Am consimţit, jenat că un bărbat se apropia atât de mult de mine, punându-şi degetele pe diversele părţi ale corpului – mai ales că faţa şi picioarele proaspăt rase mă făceau să nu mă simt în largul meu. Imperturbabil, lua dimensiunile şi le nota. Din când în când, tuşea; am crezut că avea vreun tic, până când mi-am dat seama că de fapt chicotea. Stând în genunchi şi măsurând lungimea piciorului, mi-a adresat un surâs maliţios.
— Spune-mi adevărul.
— Care adevăr?
— Rochia e pentru tine.
— Nici vorbă.
— Haide! Am mai văzut d-ăştia.
— De care d-ăştia? am spus ofensat.
— Tipi ca tine.
Am tresărit, am sărit de pe taburet, am bătut în retragere şi m-am lipit de zid. Ce era de făcut? Să ripostez? Să-l îmbunez?
— Câţi d-ăştia sunteţi pe la palat? a suspinat el, zeflemitor.
Câţi în cartierul femeilor? Treizeci? Patruzeci? E plăcut să
trăieşti printre ele, nu?
Îndreptându-mă de umeri, m-am suit cu pas hotărât pe scăunaş şi i-am ordonat cu voce tăioasă:
— Termină-ţi treaba şi nu mai bate câmpii!
A rânjit.
— Nu poţi ascunde astfel de lucruri unui croitor. Un croitor simte totul. Mie poţi să-mi mărturiseşti. Am îmbrăcat deja o groază de bărbaţi ca tine.
— Bărbaţi ca mine?
— Fără coaie! a strigat, băgându-mi mâna brusc pe sub tunică.
