S-a afundat în scaun visătoare, cu ochii atât de afundaţi în orbite, încât i-ai fi luat drept două pietre negre de preţ.
Precizarea pe care mi-o oferise îi atesta teribila luciditate, departe de fantezia excentrică afişată la început.
— Patru mi-a dat gata, de când s-a întors de la război.
— Patru ce?
— Patru degustători. Nu înghit nimic înainte de a fi gustat de unul dintre ei. Obicei din copilărie. Înainte de a domni, am fost fată de rege, fac parte dintre cei pe care-i doare burta.
Bărbaţii se provoacă între ei, adoră să se bată, nimic mai simplu decât să le-nchizi gura-n luptă. În schimb, noi, femeile, suntem ucise insidios. Nouă ni s-a destinat otrava. Pe care
uneori o luăm singure.
— Ai păţit-o şi tu?
S-a prefăcut că nu m-a auzit şi a scormonit într-un bol pentru a alege o curmală umplută, pe care a ronţăit-o privind în depărtare.
— Dispun de o trupă de degustători admirabili, unul mai fermecător decât altul. Patru cadavre într-o lună! Nu-mi place să fie ucişi băieţii drăgălaşi, chestia asta mă enervează. Dacă
frumuseţea lumii piere, ce rost mai are să rămâi în ea?
Plictisită, a luat o a doua curmală, fără să mai aleagă.
— Morţi atroce, arsuri, sufocări, spasme, sângerări. Chinuri interminabile. Chiar mi-e ciudă pe monstrul ăsta. S-a adresat unui ageamiu. Un otrăvitor competent nu dă de bănuit. Ca victimă, mă simt jignită. Când doreşti să asasinezi o regină, atunci investeşti serios: mijloace, un pic de ştiinţă, un pic de artă, puţintel rafinament… O merit, păi nu? Suport cu greu să
fiu confundată cu un şoarece.
A bătut din nou din palme, şi buzele i-au schiţat o strâmbătură hazlie.
— Iei masa cu mine? Mă-nnebunesc după conversaţia cu tine.
— O vorbă n-am scos.
— Exact ce ziceam.
Cei patru servitori şi-au făcut iarăşi apariţia, graţioşi, docili.
— Dragilor, puneţi masa pentru doi, pentru mine şi…
S-a aplecat şoptind:
— Cum te cheamă?
— Naram-Sin.
— Iartă-mă, deloc nu ţin minte numele.
A strigat răsunător personalului:
— Pentru Maram-Sin şi pentru mine. Mâncăm acelaşi lucru!
Odată plecaţi servitorii, regina Kubaba s-a uitat iarăşi lung la mine.
— Ce tare-mi placi! Mă faci să mă simt bine.
După trăsăturile care i se îmblânziseră, după ochii care-i scânteiau am simţit că era sinceră. Am profitat:
— Pot să te întreb ceva?
— Aha, o întrebare indiscretă.
— Nu e cazul.
— Păcat. Întreabă-mă, totuşi.
— Unde s-a dus Gawan, cel care bate drumurile pentru tine?
— Cine?
— Gawan. Unul dintre scribii tăi contabili. Pe la marginile teritoriului, cărăuşii din caravane îi zic Gawan Magicianul.
A rămas perplexă.
— Cum arată? Nu am memoria numelor absolut deloc.
I l-am descris pe Gawan, trăsăturile acestuia, hainele scumpe, sofisticarea, machiajul.
— Nu-l cunosc. De ce îmi vorbeşti despre el?
