— Vie!
O sclipire a trecut prin ochii Kubabei, care însemna: „Măcar o dată zici şi tu adevărul“, apoi a revenit la figura îndurerată.
— Vai… ce deşertăciune! La ce-oi fi fost eu de folos pe pământul ăsta?
— Ai ridicat un regat măreţ, bogat, înfloritor. Supuşii te vor regreta.
— Crezi?
— Bineînţeles că te vor regreta.
— Şi eu mă voi regreta. De altfel, deja mă regret.
Au izbucnit iarăşi amândoi în râs, Kubaba cu bucurie, Nimrod indispus, pentru că regina trimitea înţepături de o vivacitate deconcertantă. Intendentul i-a aruncat stăpânei lui o privire severă, speriat că verva ei va prevala, luând-o înaintea personajului muribund. Recepţionând mesajul, aceasta s-a ghemuit ca o cârpă în fundul tronului.
— Vorbeşte-mi despre Turnul pe care nu am să-l vizitez niciodată.
— Pentru el, măresc Babelul. Fiindcă o să-l construiesc în afara zidurilor de apărare de acum. Va avea mai mult de treizeci de niveluri.
— Mai mult de treizeci?!
— Altarul Innanei va fi la etajul treizeci şi şase.
— Pe Zababa, o să zgârie norii!
— Chiar va trece de ei, a precizat pasionat Nimrod. Se va duce direct în cer. Unde în sfârşit voi putea intra.
— O poartă a cerului, într-un fel?
— Poarta cerului!
Kubaba a dat din cap, impresionată.
— Ce-o fi acolo, sus, Nimrod?
— Voi descoperi în curând.
— Ah, Nimrod, Nimrod, Nimrod, te venerez!
Îi amintea numele în aproape toate frazele, ceea ce în mod normal evita, preferând să-l desemneze prin termenii „regele Babelului“ sau „monstrul“.
— Lucrările avansează, nu-i aşa?
— Foarte bine, i-a răspuns rece acesta.
— Foarte bine? a cerut ea precizarea, bucuroasă să-l irite.
— Foarte bine! i-a răspuns cu ostilitate.
Schimbul de replici l-a readus pe Nimrod la scopul venirii.
Drept care şi-a sporit amabilitatea.
— Cum le mai merge celor din Kish?
— Un popor fericit nu are istorie. Bătrâna lor regină nu le va aduce niciodată renumele pe care tu îl aduci pornind la război. Nu le oferă decât pacea şi fericirea.
Nimrod a privit-o lung. Observaţia ţinea de senilitate, ori de perfidie? Kubaba a continuat:
— Ne-ngrăşăm liniştiţi.
— Câţi supuşi are regatul tău?
— Douăzeci de mii. Tocmai tu, care calculezi atât de bine, nu ştii?
Nimrod s-a întrebat din nou dacă nu cumva îl lua în râs. Şi-a revenit şi a bătut din palme:
— Regină, a sosit momentul să îţi ofer un dar excepţional.
Un servitor i-a dus o amforă din lut pictat cu motive geometrice, pe care regele a mângâiat-o cu palmele lui imense.
— Un vin de departe, a explicat cu glas melodios. Cel mai bun.
— Cum se cheamă? a-ntrebat cu voce stridentă regina.
— Nu are nume. Nu se face pe pământurile noastre.
— Atunci să-i zicem „vinul din lumea cealaltă“.
