desemnând

finalizarea

monumentului drept ultimă satisfacţie.

Babelienii adoptaseră entuziasmul şi aderau la proiect pentru a scăpa de spaimă, furie, revoltă. Exprimându-şi acordul cu ambiţiile lui Nimrod, nu vizau cu adevărat Turnul, ci un soi de egală partajare. Acomodarea îi lega de comunitate, refuzul i-ar fi rupt de ea. În loc să se ridice împotriva tiranului, se topeau în masă, cu riscul de a se topi de-a binelea. Aşa funcţionează poporul: unitatea lui este alcătuită din consimţiri forţate, din renunţări inconştiente, din concesii asupra cărora nu se reflectează, totul luat pe sus de un elan obscur, de ispita de a trăi împreună amestecată cu oroarea singurătăţii. Câţiva observatori au bănuit existenţa unui instinct gregar, dar de fapt este vorba despre un calcul: alegi să stai cu ceilalţi mai degrabă decât fără ei, să gândeşti la fel ca toţi ceilalţi mai degrabă decât împotriva lor. Revolta depinde de curajul individului, iar supunerea faţă de colectiv dovedeşte laşitate.

Mă lăsasem şi eu contaminat. Când mă dedicam zile nesfârşite îngrijirii sclavilor, nu mă mai întrebam care e noima gesturilor mele, doar mă concentram la ceea ce făceam. Acest gen de miopie îmi permitea să evit vertijul, mă apăra de absurditate: nu mă istoveam degeaba. La unison cu muncitorii, mă mărgineam să mă gândesc doar la ce se aştepta de la mine, limitare care-mi dădea impresia că merg înainte.

În seara aceea, Gawan aştepta la ieşirea din tabăra sclavilor.

Ziua dispărea fără ca luminile omeneşti să-şi fi creat încă

universul lor. Torţele se aprindeau una câte una, incolore sub cerul spălăcit, tăciuni timizi pătau cenuşiul general.

În timp ce Magicianul stătea în faţa porţilor, paznicii, în pofida obligaţiei de a se abţine, îl zeflemiseau. Îi maimuţăreau

între ei manierele afectate, se bâţâiau, strâmbau jignitor din buze, cu bărbia-n vânt, prefăcându-se că-i copiază aerul preţios. M-am dus lângă el sperând că nu remarcase batjocura.

— Dragul meu, trebuie să-ţi vorbesc cât mai repede, a exclamat.

În spatele nostru, o voce ascuţită i-a reprodus cuvintele, exagerând intonaţia. Râsete grosolane. Iritat, m-am uitat urât la paznici şi am observat în ochii lui Gawan că înţelesese persiflarea. I-am sugerat:

— Vrei să intervin?

— Deloc. Chestia asta îmi place.

— Poftim?!

— Neciopliţii ăştia mă urăsc, şi asta mă încântă.

Întruchipează tot ce nu pot eu suferi. Din fericire, prăpastia care ne desparte le sare-n ochi! Şi-apoi, Naram-Sin, doar li se pare că îşi bat joc de mine… Ia întreabă-i dacă nu ar prefera să

strălucească, să se îmbrace în haine frumoase, să se poarte mai rafinat, pe scurt, să fie ca mine. În armata lui Nimrod, numai generalii se fardează. Ce soldat nu are ambiţia de a deveni general?

Nu departe, un soldat se umfla-n pene; după ce i-a făcut fără

să se ascundă cu ochiul lui Gawan, i-a adresat o invitaţie scabroasă la sodomie. Magicianul a roşit.

— Uită-te la ăsta: îi plac atât de tare, încât visează să mi-o tragă.

M-a prins de braţ şi am luat-o din loc, lăsând în urmă inşii aceia groteşti, care se întreceau în grimase obscene. Gawan era convins sincer de superioritatea lui: era invidiat, mulţi erau geloşi şi îşi doreau să fie ca el. Dragostea faţă de el însuşi îi dădea puterea rară de a-şi afirma cu mândrie excentricitatea.

Pe măsură ce înaintam, asigurându-se clipă de clipă că nu ne auzea nimeni, mi-a spus ce-l îngrijora: Nimrod o lua razna; enervat că lucrările abia se târau, suveranul era enervat de

orice, insulta pe oricine, revărsa o ferocitate nemaipomenită.

— Accelerează ritmul execuţiilor.

— Pe cine execută?

— Pe servitorii lui! De obicei, Nimrod ţine un servitor personal o lună, apoi, în a treizecea zi îl omoară. Altfel spus, la palat, alesul care obţine această promovare primeşte în acelaşi timp şi vestea morţii sale. Bineînţeles, nu seamănă a execuţie, ci a ghinion: cădere involuntară, înec accidental, statuie care se desprinde de pe soclu, ciupercă otrăvitoare, muşcătură de şarpe. Asta este: ghinionul loveşte cu regularitate lunară.

Nimeni nu pricepe de ce Nimrod suprimă pe oricine se apropie de el.

Doar eu deţineam cheia enigmei: Derek alias Nimrod îşi ascundea infirmitatea produsă de barbaria paternă. Cine descoperea că e castrat atrăgea moartea asupra sa.

Magicianul a continuat:

— Acum ucide un servitor pe săptămână, îşi înjură

generalii, ameninţă preoţii. Pentru noi, scribii şi contabilii, e primejdios să citim un raport. Imediat ce-i anunţăm un bilanţ

neplăcut, ordonă să fim bătuţi, uneori pune chiar el mâna pe bici şi-şi varsă furia pe spinarea câte unui nevinovat. Ieri era s-o păţesc şi eu şi-am scăpat la mustaţă.

— Cum?

— Ei, cu un nimic, cu o minciună uşoară în ultima clipă.

Am chicotit aflându-i şmecheria.

— Gawan, în chestia asta eşti neîntrecut…

— Nu-i duc de nas decât pe cei care vor să fie duşi de nas.

— Bine jucat!

S-a enervat:

— Nu-i condamna aşa uşor pe mincinoşi, fiindcă se sacrifică pentru cei ce nu suportă adevărul. Oricum, nu-mi pari

cea mai potrivită persoană pentru a…

— Cine, eu? Eu măcar tac, nu umblu cu şoşele şi momele.

S-a oprit şi s-a proţăpit în faţa mea:

— De acord, să taci e altceva decât să minţi. Altfel, şi tu minţi când te travesteşti. Ce e cu îmbrăcămintea asta caraghioasă, Naram-Sin? De ce acest costum?

— M-am deghizat în vindecător.

— Fals! N-am întâlnit niciodată un vindecător epilat, ras, chel.

— Kubaba mi-a cerut-o.

— Da? Nu uita că pot verifica direct… Hai, gata cu minciunile: de ce te ascunzi de Nimrod?

Discuţia lua o turnură periculoasă. Mă gândeam la o diversiune, dar Gawan nu-şi scăpa prada: