— Ah, asta era? Şi-a căutat-o.
— Te referi la Nimrod? Eu vorbeam despre soldat.
S-a uitat uluită la mine, zăpăcită. Şi pentru ea, la fel ca pentru ceilalţi locuitori ai acelui teritoriu, oamenii nu erau toţi la fel.
— Ei, dragule, ce-nseamnă un soldat din gardă?
— Un soldat din gardă este un om ca toţi ceilalţi.
— Ba nu! Există niveluri diferite.
— În cetăţile voastre. Nu în natură.
— Nici în natură fiinţele nu sunt la fel. Există cei puternici, cei slabi, cei care comandă, cei care ascultă, stăpânitorii şi stăpâniţii. De unde vii, bietul de tine?
— Mă port ca un vindecător. Toate vieţile sunt la fel de preţioase.
A bombănit:
— Deformaţie profesională! Chiar dacă o viaţă face cât alta, asta nu înseamnă că o persoană valorează la fel cât alta…
Dacă muream de dimineaţă, soarta a douăzeci de mii de supuşi s-ar fi schimbat. Faptul că soldatul din gardă a murit nu a schimbat cu nimic lucrurile.
Considerând subiectul încheiat, a început să fredoneze. M-am prins de gratii şi am rugat-o:
— Nu mi-ai luat în serios obiecţia, Kubaba: Nimrod nu trebuie să afle că sunt în viaţă.
— A, da… Ador povestea asta.
— Păi nu ţi-am spus-o!
— Nu, dar tot o ador.
— Şi nici n-am să ţi-o spun vreodată.
A amuţit, cântărind argumentele pro şi contra, după care m-a măsurat din cap până-n picioare, cu ostilitate.
— Ce legătură ai cu el?
— Singurul lucru care contează este că trebuie să evit orice legătură cu el.
— Crezi că nu v-am văzut degetele?
Mă simţeam înghesuit într-un colţ al celulei. Detaliul nu scăpase privirii agere a reginei. Şi Derek, şi eu purtam semnul distinctiv al tatălui nostru, al bunicului, cel ce se transmitea băieţilor cei mari: cele două degete lipite. O membrană ne unea mijlociul şi inelarul.
Încurcătura în care mă găseam i-a plăcut Kubabei.
— Când am discutat întâia oară, am remarcat defectul tău.
Şi-am rămas pe gânduri. Mi-am spus că poate am pus mâna pe fratele monstrului, un ostatic preţios. Refuzul tău de a-l întâlni mi-a confirmat bănuielile. Pe urmă ţi-am observat duşmănia la adresa lui şi am tras concluzia că da, eram în prezenţa a doi fraţi, dar a doi fraţi duşmani. Conducătorul Babelului nu va face nimic pentru fratele lui… Fratele lui nu doreşte să se apropie de el. Ce familie aberantă! Constatare: toate familiile sunt aşa, nu? Nu ştiu nici una normală. Dar n-are a face! Eşti parte din înţelegerea mea. Te aşteaptă. Sclavii lui te aşteaptă.
— N-am să mă duc la Babel.
— Naram-Sin, nu ne mai irosi timpul. Să ştii c-ai să cedezi.
Respectă-mi inteligenţa, cum o respect şi eu pe a ta. Am nevoie de tine ca să-mi apăr regatul, iar tu ai nevoie de mine ca să-ţi recuperezi tovarăşii. Mai mult, odată stabilit acolo, îţi voi spune despre Noura.
M-am cutremurat. Şi-a pus arătătorul pe buzele mele pentru a mă face să tac.
— Şşşt! Nu mai-nainte.
S-o fi ţinut-o pe Noura prizonieră? De ce? Unde? Ea s-o fi răpit-o acum şase ani? Secătuit dintr-odată de puteri, depăşit de situaţie şi de misterele ei, am îngenuncheat.
— Kubaba, eşti mai rea, sau mai bună decât Nimrod?
A izbucnit în hohote de râs, încântată de întrebare, şi m-a privit cu afecţiune.
— Dragule, să vezi ce-o să te distrezi. Vei asista la ridicarea Turnului din Babel, cel mai mare turn din lume.
În gura ei, expresia nu suna ca în acea a lui Nimrod. „Cel mai mare turn din lume“ sugera un proiect ridicol.
— Acceptă, Naram-Sin.
— Kubaba, chiar dacă doresc să te ajut, să îţi salvez poporul, în faţa lui Nimrod nu am să ajung.
— Schimbă-ţi înfăţişarea…
— N-am să reuşesc niciodată.
