Nimrod s-a însufleţit din nou. Un tic îi ridica obrazul stâng.

— Alege-mi o femeie şi pentru noaptea asta. Sfaturile tale de vindecător îmi fac bine.

Am zâmbit încântat.

— Mai bine continuă cu delicioasa Nibaba.

— Prefer să nu…

— Te-a dezamăgit?

— Nici vorbă.

— O noapte nu este de ajuns amanţilor pricepuţi pentru a-şi dărui toate plăcerile. Te sfătuiesc să o mai faceţi.

Agasat, cu mâinile la spate, s-a tot învârtit prin încăpere până când s-a întors spre mine plictisit.

— Nu te-a anunţat mesagerul? Nibaba a alunecat dimineaţă

pe o dală udă. Săraca, i-a crăpat capul de o bordură. A murit pe loc.

Trăsăturile i-au îngheţat într-o expresie tristă, dar, pe sub gene, ochii lui mă pândeau: se întreba ce părere aveam.

Imprudent, impresionat de faptul că binevoitoarea şi exuberanta Nibaba îşi sfârşise scurta ei viaţă ucisă de bărbatul pe care-l adusese la beatitudine, m-am încordat ca un arc:

— Se moare prea mult în jurul tău.

Buzele i s-au strâns. Am insistat:

— Atâtea accidente…

— Zeii mă apără. Întorc către apropiaţii mei nenorocirile care mi s-ar putea întâmpla.

M-a scrutat, conştient că nu mă putea păcăli. Înfoindu-se-n propria autoritate, a schimbat tonul şi mi-a zis tăios:

— Sunt conducătorul, deci fac ce vreau.

— Eşti conducătorul, deci nu faci deloc ce vrei.

— Conducătorul e liber!

— Conducătorul e responsabil! Nu are privilegii, ci îndatoriri!

— Am dreptul să aleg ce vreau.

— Ai o misiune.

S-a ridicat dintr-odată, palid, tremurând. Şi eu mă

înfiorasem, căci mă trădasem. Inconştient, îmi pierdusem accentul, nu-mi mai modificasem timbrul, şi, mai ales, citasem exact cuvintele dintr-o ceartă pe care o avusesem amândoi cândva.

— Cine eşti? a urlat scormonindu-mă cu privirea până-n adâncul pupilelor.

M-am străduit să-mi ascund spaima care însă mă zguduia prea tare ca să reuşesc. Nu mi-era frică de Nimrod, ci de posibilitatea ca Derek să-l recunoască pe Noam. Căci astfel şi-ar fi descoperit imortalitatea. Noura mă prevenise: revelaţia s-ar fi dovedit fatală pentru noi toţi.

Privirile i-au coborât pe mâinile mele înmănuşate.

— Scoate-ţi mănuşile!

Nu am făcut nici o mişcare. A repetat apăsat, strângând din dinţi:

— Nimrod îţi porunceşte să îţi scoţi mănuşile.

— Ce încerci să afli?

— Ce încerci să ascunzi?

M-a prins de încheietura mâinii drepte, cu sabia-n mâna stângă.

— Ascultă, altfel ţi-o tai!

Mi-am scos fără frică mănuşile şi mi-am lăsat mâinile la vedere. Le-am întins spre el.

— Ei bine?

S-a dat înapoi tulburat. Îi arătam mâini normale, cu degete independente unul de altul. Când regina Kubaba îmi sugerase să-mi tai mijlociul şi inelarul, preferasem să optez pentru o altă

operaţie: cu vârful unui cui secţionasem fâşia de piele, îmi eliberasem cele două degete, cususem rănile şi curăţasem locul. De câteva zile se cicatrizaseră, fără vreo infecţie, dar îmi păstrasem mănuşile.59

Derek alias Nimrod s-a aşezat şi, încă tulburat, s-a străduit să-şi regăsească respiraţia regulată. Liniştit, m-am amuzat făcând pe naivul:

— Ce se-ntâmplă, Nimrod?

— Nimic. Crezusem că… Nu… nu contează.

— Povesteşte-mi, te rog.

Şi-a şters fruntea.

— Am crezut o clipă că eşti… altcineva. Dar nu eşti!

— Şi-asta e de bine, sau de rău?

A căzut gânduri, apoi, extenuat, a şoptit:

— Alege-mi o amantă pentru la noapte.

— N-ar fi mai bine să aştepţi să…