locuieşti. Îmi datorezi câteva explicaţii, Gawan.
Şi-a privit unghiile şi mi-a răspuns:
— Ce păcat! Nu-mi plac explicaţiile. Prea puţin le folosesc.
— Totuşi, ar trebui. Ce cauţi în Babel?
A făcut semn spre mine din bărbie:
— Dar tu de ce te deghizezi?
Ne-am privit lung. Fiecare luase o distanţă de luptător faţă
de adversarul lui şi îşi pregătea tactica. A oftat:
— Că te-ai travestit pentru a intra în pavilionul femeilor, asta am înţeles. Că ai picat din nou în Babel arătând aşa, asta-mi scapă.
A zâmbit, adăugând:
— La drept vorbind, rămânem misterioşi unul pentru celălalt. Ceea ce ar putea constitui punctul de plecare al unei mari prietenii, nu?
Atitudinea lui ascundea ceva felin, între gheară şi seducţie.
Am pus capăt jocului, lăsându-mă greu pe scaun şi îndreptând un deget spre el.
— Eşti un spion al lui Nimrod?
— Mă dezamăgeşti… a chicotit. Ce întrebare! Dacă nu sunt, răspund: „Nu, nu sunt un spion al lui Nimrod.“ Dacă sunt, tot aşa răspund: „Nu, nu sunt nu spion al lui Nimrod.“
— Nu ai decât să mărturiseşti: „Da, sunt un spion al lui Nimrod.“
— Dar nici aşa nu ar însemna că spun adevărul.
— Gata cu fanfaronada, Gawan! Ai toate trăsăturile unui spion: scrii, îţi trimiţi tăbliţele undeva departe, eşti însoţit de un servitor surd şi mut, linişteşti oamenii citind în măruntaie şi te pretinzi în solda reginei Kubaba, astfel încât obţii mărturisirile, blestemele, dacă nu chiar nădejdile lor într-un complot împotriva lui Nimrod.
— Câtă subtilitate! Cum de te-ai lămurit aşa?
— M-am gândit.
— Eşti prea drept pentru asemenea curbe. Cine ţi-a şoptit argumentele astea? Regina Kubaba?
Am roşit. A continuat sarcastic:
— Am ghicit. Eşti atât de transparent…
— Spre deosebire de tine.
S-a lăsat din nou tăcerea. Ne doream s-o întrerupem, dar a
vorbi cel dintâi comporta un risc. Am sfârşit totuşi prin a exclama indignat:
— Nu te deranjează că regina Kubaba te denunţă ca spion al lui Nimrod?
— Din contră. O pot astfel sluji liniştit.
S-a uitat lung la mine. Imobilitatea chipului, profunzimea privirii îmi confirmau că nu minţea. A dat încet din cap şi a zis în şoaptă:
— Sunt un spion al Kubabei.
— Poftim?
— Un spion al Kubabei, care se ascunde sub masca unui spion al lui Nimrod. Doar nu era să ţi-o dezvăluie regina.
S-a îndreptat, a scos o ploscă din desagă şi mi-a întins-o.
— Uite, ţi-am adus bere. Atenţie, e din cea bună, bere de orz, nu din care suge bietul tău Saul. Ai observat că în Ţara Apelor Blânde sunt vreo sută de soiuri de bere diferite?
Am pus mâna pe ploscă şi mi-am potolit setea, uşurat că
impusesem o pauză emoţiilor care mă asaltau. Ştergându-mi buzele, am strigat:
— Cum să am încredere în tine?
— Adică de ce parte să mă consideri, din moment ce stau pe ambele maluri? A acţiona ca spion dublu înseamnă să
cumulezi o credinţă şi două trădări. Să fii de două ori loial?
Nu, dar de două ori suspect, da. Nici eu nu am habar dacă pot avea încredere în mine!
