Mefistofel a ridicat sprâncenele.
— Apropo de moşteniri de familie preţioase, unde este acum inelul meu; se află tot la Cresswell?
— Va sta într-un loc sigur până ce voi alege adevărul de minciuni.
Am întors cartea pe partea cealaltă, ignorând sentimentul de vină care îmi dădea ghes.
— Este ceva special la aceste cărţi? Ceva ce ar putea conţine un indiciu secret sau vreo semnificaţie? Nu contează cât de obscură este; orice ne este de ajutor.
— Să vedem!
Mefistofel a luat cartea.
— Vezi astea?
Am dat din cap. Micuţele înflorituri erau superbe, dar, judecând după iritarea care se citea pe buzele maestrului, aveau o însemnătate.
— Sunt simbolul infinitului.
— Ce înseamnă un semn dublu?
— Oh, o prostie romantică; ceva despre două destine legate pentru totdeauna.
Mefistofel a ridicat din umeri. Apoi s-a uitat la chipul meu, iar amuzamentul i-a pierit din glas.
— Ce s-a întâmplat?
— Cred că… cred că simbolul înseamnă ceva pentru criminal. Ce legătură au toate între ele?
Am luat cartea înapoi, întorcând-o iar şi iar pe când gânduri doar pe jumătate formate se lipeau, lent, unul de celălalt.
— Nobilimea. Un doctor. Un judecător. Ce îi leagă pe toţi? Două destine, unite pe vecie. Fiecare carte de joc are un simbol al infinitului şi fiecare carte de tarot are o semnificaţie care o adânceşte pe cea a celei de joc.
M-am apropiat de balustradă, ignorând valurile care se izbeau de cocă.
— Asul de Pică. Asul de Pică şi Şaptele de Spade răsturnat. Ce le uneşte, două destine, două poveşti împletite?
— Poate că ar trebui să te aşezi o clipă, a zis Mefistofel serios. Toată vorbăria asta despre amor trebuie să te fi obosit.
Maestrul şi-a dus o mână la frunte, privindu-mă serios.
— Şi eu simt la fel.
— Ce înseamnă Asul de Pică în cartomanţie?
Mefistofel mi-a cercetat privirea, crezând probabil că eram la fel de nebună precum criminalul. Şi-a frecat tâmplele.
— Din câte îmi aduc aminte, aşa, pe loc, Asul de Pică semnifică ghinionul sau un final dificil. Eşti sigură că te simţi bine?
Exact asta spusese şi Houdini. I-am făcut lui Mefistofel semn să mă lase în pace, ştiind că aveam o pistă, deşi era încă uşor neclară.
— Lady Crenshaw a fost motorul. Ea a pus totul în mişcare.
Am bătut cu degetul în carte.
— Şase de Romb. Houdini mi-a spus că semnifică certuri. Lordul şi lady Crenshaw s-au certat din cauza unei fete frumoase. Cărţile care au fost lăsate ne spun exact ce păcat au comis victimele. Cărţile de tarot reprezintă destinele victimelor, cele pe care şi le-au croit singure.
Mefistofel şi-a frecat obrajii cu o mână.
— Pare puţin cam exagerat. Şi dacă eu zic asta, atunci poţi fi sigură că ai mers cam departe. Dacă cei doi s-au certat din dragoste, de ce ar fi fost găsită cartea lângă trupul fiicei lor?
— Nu are legătură cu dragostea, am zis, cuprinsă deodată de certitudine. Ci cu răzbunarea.
Am întors cartea şi am trasat cu degetul semnul infinitului.
— Două drumuri. Două tipuri diferite de cărţi. Două destine. O buclă infinită pentru dreptate.
— Şi atunci, cine poate fi criminalul?
M-am gândit la Jian şi la temperamentul lui coleric – Andreas spusese că familia lui fusese ucisă. Nu reuşisem să smulg detaliile crimei de la niciunul dintre ei. Apoi mai erau şi Cassie şi Sebastián, şi oamenii cărora le datorau bani. Era posibil ca acei oameni să fi fost familiile Arden, Crenshaw şi Prescott? Găsiseră o cale de a stoarce bani de la artişti şi erau pe cale de a pierde tot? Anishaa şi Andreas nu puteau fi nici ei excluşi de pe lista suspecţilor – fiecare dintre ei avea un motiv de răzbunare şi cunoştea semnificaţia cărţilor. Deşi, din ce reuşisem să aflu, fiecare artist ştia, în mare parte, tarot. Chiar şi eu fusesem îndemnată să învăţ şi să exersez atât cu cărţile de tarot, cât şi cu cele de joc. Harry Houdini nu mi se părea a fi un criminal, dar acelaşi lucru l-aş fi spus şi despre criminalii pe care îi întâlnisem în trecut.
Apoi mai era şi maestrul de ceremonii, persoana care crease o trupă de circ ai cărei membri se ascundeau în spatele unor măşti, noapte de noapte. Tânărul care mă învăţase tot ce ar fi trebuit să ştiu despre prestidigitaţie şi despre puterea cuvintelor şi în care nu puteam avea niciodată încredere pe deplin.
Mi-am îndreptat privirea spre luna argintie care atârna pe cer ca o seceră gata să lovească; un semn rău ce prevestea grozăviile ce aveau să vină.
— Aceasta este ultima noapte, am zis, în sfârşit, îndreptându-mi ochii spre maestru.
Acum nu purta mască, dar situaţia aceasta, la fel ca şi calmul brusc al oceanului, nu avea să dureze prea mult. Imaginea degetului Lizei în cutia de catifea mi-a străfulgerat prin minte. Am strâns ochii, apoi i-am deschis. Norii se târau alene pe cer, aliniindu-se. Furtuna avea să înceapă până dimineaţă, dar speram să o recuperez pe verişoara mea până atunci.
