A focalizat asupra ei nemulțumirea unei țări întregi pentru că

nimic nu este mai supărător decât să vezi că o persoană nu depune niciun fel de efort ca să se facă plăcută ori să te convingă, chiar dacă

nu urmărește decât să te înșele. Să nu-și închipuie cineva că Maria-Antoaneta reprezintă o epocă revolută sau un tip uman rar întâlnit.

Dimpotrivă – insensibilii egoiști sunt astăzi mai numeroși ca oricând. Acest gen de oameni trăiesc în crisalida lor, unde se simt regi și regine cărora li se datorează atenție și afecțiune. Nu acordă

nicio considerație celorlalți – îi calcă în picioare cu aceeași aroganță

încăpățânată a Mariei-Antoaneta. Răsfățați și protejați excesiv în copilărie, deși adulți, continuă să creadă că totul li se cuvine; convinși că au un farmec irezistibil, nu își dau osteneala să se facă

agreabili și nici să-și pledeze cauza cu blândețe și amabilitate.

ȘIRETLICUL LUI CYRUS

Cugetând în ce fel ar izbuti mai bine să-i convingă pe perși să serăscoale, gândul [lui Cyrus] l-a îndemnat să adopte planul care i s-a părutcel mai potrivit scopului său. A scris pe un sul de pergament că Astyagesîl numise la comanda armatei persane; apoi i-a chemat pe perși la adunare,a desfășurat pergamentul în prezența lor, a citit cele scrise și a spus:

„Acum am un ordin să vă dau: să vină fiecare om la paradă cu câte unfoarfece de grădinărie”. Ordinul a fost executat. S-au adunat toți oameniicu foarfecele, iar următorul ordin al lui Cyrus a fost ca până la lăsareaserii, să curețe o anumită bucată de pământ nedesțelenită și plină demărăcini de vreo optsprezece-douăzeci de stadii. Și acest ordin a fost

executat, iar după aceea Cyrus a dat un alt ordin și anume ca oamenii să

vină din nou a doua zi, după ce vor fi făcut baie. Între timp, Cyrus aadunat și a tăiat toate oile, caprele și vitele tatălui său ca să pregătească

un ospăț pentru întreaga armată persană [și a adus] cel mai bun vin și ceamai bună pâine ce se puteau găsi. În ziua următoare, s-au adunat oaspețiicărora li s-a spus să se așeze pe iarbă și să petreacă. După masă, Cyrus i-aîntrebat ce le-a plăcut mai mult, munca zilei dinainte sau distracția zileide față; iar ei au răspuns că, într-adevăr, era o mare deosebire de lagreutatea zilei dinainte, la desfătarea zilei prezente. Era tocmai răspunsulpe care îl aștepta Cyrus. Acesta a prins clipa potrivită și le-a vorbit deschisdespre ce avea în minte. „Bărbați ai Persiei”, a spus el, „ascultați-mă:urmați-mi ordinele și veți putea să vă bucurați de o mie de desfătări caaceasta fără să fie nevoie să vă puneți mâinile la muncă; dar dacă nu îmiascultați ordinele, veți fi siliți să repetați truda zilei de ieri în nenumăratealte zile. Ascultați de sfatul meu și cuceriți-vă libertatea. Eu sunt omuldestinat să vă elibereze și cred cu tărie că nu sunteți cu nimic mai prejosde mezi, atât în război, cât și în toate celelalte. Vă spun că acesta esteadevărul. Nu zăboviți, ci aruncați neîntârziat jugul lui Astyages.” Perșiisuportau cu greu situația lor de supuși ai mezilor. În sfârșit, își găsiseră

un conducător și au întâmpinat cu entuziasm perspectiva libertății. […]

În aceste împrejurări, sub conducerea lui Cyrus, perșii s-au ridicat laluptă împotriva mezilor și de atunci încoace au rămas stăpânii Asiei.

Istorii, Herodot, secolul al V-lea î. Hr.

Când este vorba despre putere, atitudinile de acest gen sunt dezastruoase. Trebuie să fii mereu atent cu cei din jur, să le sondezi felul de a gândi, să-ți potrivești vorbele după ceea ce știi că îi atrage și le face plăcere. Pentru acest lucru trebuie să dispui de energie și de măiestrie. Cu cât ești mai sus, cu atât ai mai multă nevoie să

rămâi în legătură directă cu inimile și cu gândurile celor de pe treptele inferioare, adică să-ți creezi acea bază de susținere datorită

căreia să te menții. Fără această susținere, puterea ta va începe să se clatine și, la cea mai neînsemnată schimbare a „vântului”, cei care ar fi putut să te sprijine vor asista cu plăcere la căderea ta.

RESPECTAREA LEGII

Î

În anul 225 d. Hr., Chuko Liang, maestru în strategie și prim-sfetnic al conducătorului din regatul Shu, din vechea Chină, s-a văzut confruntat cu o situație primejdioasă. Din nord, regatul Wei dezlănțuise un atac necruțător și, fapt încă și mai primejdios, cei din Wei se aliaseră cu statele barbare din sudul regatului Shu, aflate sub conducerea regelui Menghuo. Chuko Liang trebuia să facă față întâi acestei amenințări venite dinspre miazăzi înainte de a putea să se apere de atacul dinspre miazănoapte al regatului Wei.

Pe când Chuko Liang se pregătea să pornească în marș către sud, ca să lupte cu barbarii, un înțelept din tabăra sa a venit și s-a oferit să-i dea un sfat. În această regiune, a susținut el, este cu neputință să impui pacea prin forță. A continuat spunând că Liang avea probabil să-l învingă pe Menghuo, dar că îndată ce s-ar fi îndreptat spre nord ca să înfrunte armata regatului Wei, Menghuo ar fi năvălit din nou în țară. „Este mai bine să cucerești inimile”, a spus înțeleptul, „decât orașele; mai bine să te lupți cu inimile decât cu armele. Sper că vei izbuti să cucerești sufletul acestor oameni.”

„Mi se pare că îmi citești gândurile”, a răspuns Chuko Liang.

După cum era de așteptat, Menghuo a atacat necruțător. Liang i-a întins o capcană și a reușit să facă prizonieri pe foarte mulți dintre soldații barbari, în frunte cu Menghuo însuși. În loc să-i pedepsească sau să-i execute pe prinși, Liang i-a despărțit de regele lor, le-a dat drumul din lanțuri, i-a ospătat și le-a oferit băutură, după care li s-a adresat după cum urmează: „Sunteți cu toții oameni drepți. Cred că aveți cu toții părinți, neveste și copii care vă așteaptă

acasă. Nu încape îndoială că ei varsă acum lacrimi amare de jale pentru voi. O să vă las să plecați, ca să vă întoarceți la casele voastre, la cei dragi și să-i mângâiați.” Oamenii i-au mulțumit lui Liang cu lacrimi în ochi. Apoi acesta a trimis după Menghuo și l-a întrebai:

„Dacă te eliberez, ce ai de gând să faci?” „O să-mi strâng din nou armata”, a răspuns regele, „și o să pornesc împotriva ta, într-o bătălie hotărâtoare. Dacă mă prinzi și a doua oară, o să mă înclin în fața superiorității tale.” Nu numai că Liang l-a eliberat, ci i-a dăruit și un cal cu șa cu tot. Cum ofițerii săi se întrebau, mânioși, de ce se poartă astfel, Liang le-a spus: „Pe omul acela îl pot prinde la fel de ușor cum pot să iau ceva din buzunar, însă caut să-i cuceresc inima.

Când o să izbutesc, în sud pacea se va instaura ca de la sine.”

BLÂNDA ARTĂ A CONVINGERII

Vântul de miazănoapte și soarele se certau. Care era mai puternic? S-au înțeles să-l recunoască drept cel mai tare dintre ei pe acela care îl puteadespuia pe un drumeț de veșmintele lui. Cel dintâi a încercat vântul, însă

rafalele lui violente l-au făcut pe om să-și strângă și mai tareîmbrăcămintea pe lângă trup, iar când a suflat și mai aprig, frigul l-apătruns atât de rău, încât și-a mai pus și o pelerină. În cele din urmă,vântul a ostenit și l-a lăsat pe drumeț în seama soarelui. La început,soarele a dat o căldură potrivită, care l-a îndemnat pe om să-și scoată

pelerina, apoi s-a pornit să ardă tare, până când, nemaiputând să suferearșița, acesta s-a despuiat de veșminte și s-a dus să se scalde în râul dinapropiere. Convingerea este mai puternică decât forța.

Fabule, Esop, secolul al VI-lea î. Hr.

Așa după cum spusese că va face, Menghuo a atacat din nou, dar propriii săi ofițeri, cu care Liang se purtase atât de frumos, s-au răsculat împotriva sa, l-au sechestrat și l-au predat acestuia. Liang i-a repetat lui Menghuo întrebarea pe care i-o mai pusese. Menghuo a răspuns că nu fusese cu adevărat înfrânt în bătălie, ci trădat de ofițerii săi, drept care va porni din nou la luptă și dacă va fi capturat pentru a treia oară, se va închina în fața superiorității lui Liang.

În

cursul

lunilor

următoare,

Liang

și-a

demonstrat

superioritatea iar și iar, luându-l prizonier pe Menghuo a treia, a patra și a cincea oară. Cu fiecare asemenea împrejurare, trupele acestuia deveneau tot mai nemulțumite. Liang îi trata cu mare respect, iar ei deja își pierduseră dorința de a lupta. De fiecare dată, Chuko Liang îi cerea lui Menghuo să renunțe la război, dar regele găsea mereu câte o scuză ca să refuze: ba că fusese păcălit, ba că

avusese ghinion și așa mai departe, promițând din nou că, de va mai fi prins, avea să se supună fără gând de trădare. Liang îl lăsa să

plece.

Când l-a capturat a șasea oară, i-a pus aceeași întrebare, iar Menghuo a răspuns: „Dacă mă iei prizonier și a șaptea oară, îți voi fi loial și nu ma voi mai răscula niciodată.” „Prea bine”, a spus Liang,

„dar dacă te iau prizonier și a șaptea oară, nu te voi mai elibera”.

Oamenii care au schimbat fața lumii nu au ajuns niciodată atât de susinfluențând conducătorii, ci punând în mișcare mulțimile. Influențareaconducătorilor ține de intrigă și nu duce decât la rezultate de mâna a doua.

A pune în mișcare mulțimile, însă, este atributul geniului capabil să

transforme omenirea.

Napoleon Bonaparte, 1769–1821