Ține minte: tu decizi dacă ceva te supără. Poți la fel de bine să
nu-l bagi în seamă pe cel care te deranjează și să socotești chestiunea ca prea lipsită de importanță și prea nedemnă de a i se acorda interes. Aceasta și nu alta este metoda care demonstrează
forță. Situațiile la care nu reacționezi nu au cum să te târască în conflicte inutile. Mândria ta nu are absolut nimic de-a face cu această atitudine. Cea mai dură lecție pe care i-o poți administra unui flecușteț agasant este să-l condamni la uitare ignorându-l.
Dacă nu este cu putință să-l ignori (Pancho Villa omorâse cetățeni americani), atunci plănuiește în secret, împreună cu alții, să scapi de el, dar niciodată, sub niciun motiv, să nu atragi atenția asupra acestei supărătoare „cantități neglijabile”, ce ar putea fugi sau pieri de la sine. Dacă îți irosești timpul și energia în asemenea lucruri, este numai vina ta. Învață să joci și cartea disprețului. Deprinde-te să treci impasibil pe lângă ceea ce, de fapt, nu are cum să-ți lezeze interesele de perspectivă.
Ia gândește-te: guvernul vostru a plătit o sută treizeci de milioane dedolari pentru încercarea de a mă prinde, l-am purtat printr-o țară aspră șimuntoasă. Uneori, au făcut și câte cincizeci de mile dintr-un foc, fără apă
de băut. Nu aveau nimic, decât soarele și țânțarii. […] Și nu s-au ales cunimic.
Pancho Villa, 1878–1923
RESPECTAREA LEGII
În anul 1527, regele Henric al VIII-lea al Angliei a hotărât să
găsească un mijloc de a scăpa de soția sa, Caterina de Aragon.
Caterina nu reușise să-i dăruiască fiul pe care și-l dorea, moștenitorul de parte bărbătească ce ar fi asigurat continuitatea dinastică, iar regele credea că știe și de ce: citise undeva, în Biblie, că
„dacă un bărbat o ia de nevastă pe femeia fratelui său, necurat lucru este, căci el despoaie goliciunea fratelui; aceștia vor rămâne fără de copii.” Înainte de a se căsători cu Henric, Caterina fusese măritată
cu Arthur, fratele mai mare al acestuia, care, însă, murise la cinci luni după nuntă. Henric a așteptat răstimpul cuvenit și apoi s-a cununat cu văduva.
Caterina era fiica regelui Ferdinand și a reginei Isabella ai Spaniei, iar această căsătorie cu Henric garanta o alianță prețioasă
pentru cele două țări. Caterina, însă, trebuia să-l asigure pe noul ei soț că prima ei căsătorie, de atât de scurtă durată, nu se consumase, de fapt, niciodată. Altminteri, Henric ar fi considerat unirea lor ca incestuoasă, iar formalitatea cununiei, ca nulă și neavenită. Caterina susținea că se remăritase virgină, iar papa Clement al VII-lea a sprijinit-o acordând noii căsătorii binecuvântarea sa apostolică, ceea ce, firește, nu ar fi făcut dacă ar fi considerat-o un incest. Dar, după
un număr de ani de căsnicie, Caterina nu a adus pe lume niciun fiu și prin preajma anului 1521, a intrat la menopauză. Pentru rege, toate acestea nu puteau însemna decât un singur lucru: că regina mințise în legătură cu virginitatea ei, deci, că Dumnezeu îi pedepsea pentru o căsătorie incestuoasă.
BOUL CEL MIRACULOS
Odată, cum era și șef al poliției imperiale, ministrul justițieiTokudaiji ținea o întrunire cu oamenii săi la poarta de mijloc, când un boucare aparținea unui funcționar pe nume Akikane, a scăpat de unde fusesepriponit și a intrat în pavilionul ministerului. S-a urcat pe estrada pe careședea ministrul și s-a culcat acolo, rumegând liniștit. Toată lumea erasigură că aceasta reprezenta o minune și un semn rău și insista ca boul să
fie dus de îndată la un prezicător yin-yang. Însă primul-ministru, tatăl
ministrului justiției, a spus: „Un bou nu alege. Are picioare și nu există
loc pe unde să nu umble. Nu are niciun rost să i se ia unui funcționarprost plătit animalul, de care are nevoie ca să vină la curte.” I-a datomului boul înapoi și, după aceea, a pus să fie schimbată rogojina pe carestătuse. Nu a urmat niciun eveniment neplăcut [dintre cele de care setemuseră cei de față]. Se spune că dacă vezi vreo minune și refuzi s-o ieidrept minune, caracterul ei miraculos dispare.
Eseuri despre lene, Kenkō, Japonia, secolul al XIV-lea Exista însă și un alt motiv pentru graba lui Henric de a scăpa de Caterina: regele se îndrăgostise de o femeie mai tânără, Anna Boleyn. Nu numai că o iubea, dar dacă o lua de soție, mai putea spera să capete de la ea un moștenitor legitim al tronului Angliei.
Căsătoria cu Caterina trebuia anulată. În vederea obținerii anulării, Henric era obligat să se adreseze Vaticanului. Papa Clement, însă, nu și-ar fi dat niciodată acordul.
Prin vara anului 1527, în Europa a început să circule zvonul că
regele Angliei avea să încerce imposibilul – adică să-și anuleze căsătoria împotriva dorinței papei. Caterina nu voia să cedeze, cu atât mai puțin să se ducă la mănăstire, așa cum o îndemna Henric.
Dar el își avea strategia sa: a încetat să mai doarmă în același pat cu ea, considerând-o cumnată, și nu soție legitimă și insista să o numească „prințesa văduvă de Wales”, titlul ei de după moartea lui Arthur. În sfârșit, în 1531, a exilat-o de la curte, expediind-o într-un castel îndepărtat. Papa i-a ordonat regelui s-o aducă înapoi, amenințându-l cu excomunicarea, pedeapsa cea mai îngrozitoare ce i se poate da unui catolic. Henric nu numai că a ignorat amenințarea proferată de Roma, ci a continuat să afirme dizolvarea căsătoriei sale cu Caterina, iar în 1533, s-a însurat cu Anna Boleyn.
Papa Clement a refuzat să recunoască noul mariaj, însă lui Henric nu-i mai păsa – deja decisese să respingă tutela catolicismului roman și să întemeieze biserica Angliei, în fruntea căreia să se afle regele însuși. Astfel, după cum era și de așteptat, recent constituita biserică anglicană a proclamat-o pe Anna Boleyn regină de drept a țării.
Papa a recurs la toate metodele de presiune de care dispunea –
niciuna nu a dat rezultat. Pur și simplu, englezul îl ignora. Clement se afla în culmea furiei: nimeni nu cutezase vreodată să-l trateze cu
atâta dispreț. Henric îl umilise, iar el nu avea cum riposta. Nici chiar excomunicarea (cu care continua să-l amenințe, fără a o decreta) părea să nu mai conteze.
La rândul ei, și Caterina suporta greu disprețul fostului ei soț. A încercat să ia atitudine, dar cuvintele ei nu au impresionat pe nimeni și, curând, nici nu a mai găsit om dispus să le asculte.
Departe de curte, ignorată de rege, înnebunită de mânie și frustrare, Caterina s-a îmbolnăvit și, în 1536, a murit de pe urma unei tumori canceroase localizate în zona inimii.
Comentariu
Atunci când acorzi atenție unei persoane, tu și cu ea deveniți un fel de parteneri, fiecare acționând la și în funcție de acțiunile și reacțiile celuilalt. Astfel, îți pierzi inițiativa. Toate interacțiunile au o dinamică a lor: când îi bagi în seamă pe alții, fie și numai ca să te lupți cu ei, devii vulnerabil la influența lor. Dacă Henric ar fi declanșat un conflict deschis cu Caterina, s-ar fi văzut atras într-un hățiș de argumentări fără sfârșit, care i-ar fi slăbit hotărârea și l-ar fi învins, epuizându-l (Caterina era o femeie puternică și încăpățânată). Dacă ar fi încercat s-o convingă să-și schimbe afirmația vizând valabilitatea căsătoriei sau ar fi început să
negocieze un compromis cu Vaticanul, s-ar fi trezit împotmolit, fiindcă tactica preferată a lui Clement era să lase timpul să rezolve lucrurile și să obțină ceea ce papii obțineau dintotdeauna, adică
atuul ultimului cuvânt.
Având în vedere aceste lucruri, este recomandabil ca, din când încând, să le lași pe toate cunoștințele tale – fie bărbați, fie femei – să simtă
că te-ai putea foarte bine lipsi de compania lor. Aceasta va întări prietenia.
Ba mai mult: nu strică, față de cei mai mulți oameni, să pui, uneori, câteun grăunte de dispreț în felul în care îi tratezi. Aceasta îi va face cu atâtmai mult să-ți prețuiască prietenia. Chi non stima, vien stimato, după
cum spune un subtil proverb italian – a nu arăta prețuire, înseamnă a-țiatrage prețuire. Dar dacă, într-adevăr, avem o părere foarte bună desprecineva, ar trebui să i-o ascundem ca pe un delict. Nu este un lucru preaplăcut, dar este drept. În fond, niciun câine nu va suferi să fie tratat cuprea multă blândețe, cu atât mai puțin un om!
