Chuko Liang. Asemenea împăraților din vechime, s-a promovat și el în postura de idol al mulțimilor dispuse să-i înalțe un adevărat cult, întrucât considera că poporul chinez are nevoie de un conducător de tip paternalist, pe care să-l admire. După eșecul răsunător al tentativei sale de a impune modernizarea țării (faimosul „Mare salt înainte”), Mao nu și-a mai repetat greșeala: de atunci, schimbările radicale s-au înveșmântat, cuminți, în hainele trecutului.

Lecția e limpede: trecutul este puternic. Din perspectiva timpului scurs, evenimentele și eroii par mai mari. Tradiția și istoria conferă legitimitate și demnitate. Folosește toate acestea în avantajul tău. Atunci când distrugi un lucru cunoscut, familiar, locul acesta rămâne gol. Se creează un vid. Oamenii se tem de haosul care ar putea năvăli să umple golul. Trebuie să eviți cu orice preț să stârnești asemenea temeri. Împrumută demnitatea și arogă-ți legitimitatea trecutului, oricât de îndepărtat ar fi el, ca să creezi o imagine capabilă să inspire liniștea dătătoare de alinare a certitudinilor familiare. În acest mod, faptele tale vor fi învăluite într-o aureolă romantică, tu însuți vei părea mai demn de încredere și, în plus, vei reuși să ascunzi mai bine adevărata natură a schimbărilor pe care ții să le realizezi.

Trebuie să avem în vedere că nu exista nimic mai greu de înfăptuit,nici mai îndoielnic ca reușită și nici mai primejdios de ținut în frâu decâtsă pui temelia unei ordini noi a lucrurilor.

Niccolò Machiavelli, 1469–1527

CHEILE PUTERII

Psihicul omenesc cuprinde numeroase dualități, între acestea, faptul că oricât de bine înțelegem necesitatea schimbării, oricât de mare știm că este importanța reînnoirii pentru instituții și indivizi deopotrivă, ea ne irită și ne tulbură atunci când ne atinge în mod direct. Oamenii pricep că unele lucruri au nevoie de modificări și că

noul ne eliberează de plictiseala rutinei, însă în adâncul inimii, continuă să se agațe de trecut. Doresc schimbarea în plan abstract sau la nivelul detaliilor de suprafață, dar dacă ea le perturbă esența și obiceiurile vieții, o resimt ca pe un factor destabilizator.

Nu a existat revoluție fără o ulterioară contrareacție, tocmai

pentru că, pe termen lung, vidul creat de ea se dovedește prea greu de suportat, cu atât mai mult cu cât omul îl asociază inconștient cu haosul și neființa morții. Sigur că prilejurile favorabile înnoirilor îi seduc și îi îndeamnă să se ralieze schimbării, dar o dată ce entuziasmul s-a estompat, ceea ce nici nu se poate să nu se întâmple, rămâne o senzație de gol. Nostalgia îi deschide trecutului o ușă, iar trecutul se strecoară tiptil înăuntru.

După părerea lui Machiavelli, profeții și înfăptuitorii schimbărilor nu au cum supraviețui decât dacă pun mâna pe arme: când mulțimile își manifestă aspirații nostalgice, aceștia trebuie să

fie pregătiți să recurgă la forță. Totuși, chiar și înarmat, profetul schimbării nu se poate menține la putere decât dacă se grăbește să

creeze un alt set de valori și ritualuri care să le ia locul celor vechi, alinând neliniștile oamenilor temători de nou. Prin urmare, este cu mult mai ușor și mai puțin sângeros să uzezi de înșelătorie.

Proclamă cât de sus și de tare vrei necesitatea reformelor și treci chiar și la aplicarea lor, dar ai grijă să le dai aparența liniștitoare a unor evoluții firești ale evenimentelor trecute și să le înscrii în descendența tradițiilor.

Împăratul chinez Wang Mang, care a domnit între anii 8 și 23 d.

Hr., a venit la tron după o perioadă de mare agitație socială, de-a lungul căreia poporul ajunsese să aspire la ordine – acea ordine reprezentată în doctrina confucianistă. Cu vreo două secole înainte, însă, împăratul Ch’in poruncise ca scrierile lui Confucius să fie arse.

După numai câțiva ani, au început totuși să circule zvonuri că unele texte se păstraseră în mod miraculos. Fuseseră ascunse sub temelia casei învățatului. Textele nu erau, poate, autentice, dar i-au oferit lui Wang ocazia salvatoare. Întâi le-a confiscat și apoi le-a ordonat scribilor să introducă în ele anumite pasaje de natură să servească

drept argument schimbărilor pe care intenționa el să le impună.

Când a repus scrierile în circulație, s-a creat impresia că filosoful

„promulga” din eternitate reformele dorite de împărat. Poporul s-a simțit în siguranță și le-a acceptat mai ușor.

Trebuie să înțelegi: datorită faptului că trecutul este mort și îngropat, ai toată libertatea să-l reinterpretezi. Cauza ta are o ruptură? Cârpăcește-o cu câte ceva din istorie. Trecutul este un text în care nu trebuie să te sfiești să introduci propriile tale paragrafe.

Un lucru simplu, cum ar fi utilizarea unui titlu vechi sau păstrarea aceluiași număr de membri ca într-un grup de altădată, te

va lega de trecut și îți va conferi autoritatea și prestigiul istoriei.

După cum remarca însuși Machiavelli, romanii așa au procedat când și-au transformat monarhia în republică. În locul regelui au apărut, ce-i drept, doi consuli, însă cum regele fusese slujit de doisprezece lictori, noii demnitari i-au preluat neschimbându-le nici rolul, nici numărul. Regele obișnuia să aducă el însuși un sacrificiu ritual anual, în cadrul unei ceremonii spectaculoase, care avea un mare impact emoțional asupra poporului; republica a reținut ideea acestei practici, transferând-o unui fel de maestru de ceremonii pe care îl numeau „regele sacrificiului” . Aceste gesturi și încă altele similare dădeau satisfacție mulțimii și o împiedicau să se lasă pradă nostalgiilor monarhice.

O altă strategie de mascare a schimbării o constituie afirmarea publică zgomotoasă și repetată a prețuirii datorate valorilor tradiționale ale trecutului. Dă impresia că ești tradiționalist și puțini vor băga de seamă cât de nonconformist gândești și te porți. În epoca Renașterii, Florența era o republică seculară în care oamenii deveneau iute suspicioși față de cine nu respectă tradițiile. Cosimo de’ Medici făcea mare paradă din sprijinul entuziast pe care îl acorda regimului republican, neîncetând o clipă să manevreze lucrurile de așa manieră încât orașul să intre sub controlul total al bogatei sale familii. De formă, Medici-i se declarau republicani; în realitate, au transformat republica într-un termen golit de conținut și au redus-o la ineficacitate. Păstrând aparențele de oameni devotați tradițiilor, au pus la cale și au înfăptuit, pe tăcute, o schimbare radicală.

Știința susține permanenta căutare a adevărului, ceea ce ar părea s-o pună la adăpost de conservatorism și de raționalitatea automatismelor comportamentale – că este și promovează o cultură

a înnoirii. Cu toate acestea, la publicarea ideilor sale evoluționiste cea mai înverșunată reacție cu care Charles Darwin s-a confruntat a venit din partea confraților săi savanții, nu din aceea a autorităților ecleziastice. Teoriile din Originea speciilor sfidau prea multe idei fixe.

Jonas Salk s-a izbit de același gen de zid după ce și-a făcut cunoscute inovațiile radicale din domeniul imunologiei, la fel ca și Max Planck, unul dintre oamenii care au revoluționat fizica. Planck scria ulterior în legătură cu opoziția pe care o întâmpinase: „Un adevăr științific nou nu triumfă când îi convingi pe cei care îl contestă și îi faci să-l înțeleagă, ci mai degrabă pentru că acești

oameni, în cele din urmă, mor și se ridică o generație nouă, care deja s-a obișnuit cu el.”

Acestui conservatorism înveterat nu poți să-i răspunzi decât prin jocul curteanului. Galilei a făcut acest lucru la începutul carierei sale științifice. Mai târziu, a devenit mai agresiv și a plătit pentru asta. Ca atare, creează impresia că prețuiești tradiția. Dintre elementele programului tău reformator, identifică-le pe acelea care pot fi „îmbrăcate” într-o aparență de idei cu vechime istorică.

Spune ceea ce trebuie spus, arată-te conformist și lasă-ți teoriile să

acționeze, revoluționând ce este de revoluționat. Mizează pe aparențe și exprimă-ți respectul față de protocolul tradițional. Acest adevăr își păstrează valabilitatea în absolut toate domeniile, inclusiv cel al științei.

În sfârșit, trebuie spus că oamenii puternici sunt foarte receptivi la ceea ce se numește „Zeitgeist”, adică spiritul vremii. Dacă

reformele promovate de ei o iau prea mult înaintea epocii, le va înțelege puțină lume, vor stârni neliniște și vor fi interpretate greșit.

Schimbările pe care vrei să le introduci trebuie să pară mai puțin novatoare decât sunt în realitate. Anglia a devenit, în fond, o țară de protestanți așa după cum dorea Thomas Cromwell, dar a avut nevoie de peste un secol de transformări lente pentru a ajunge aici.

Fii atent la spiritul vremii. Dacă trăiești într-o perioadă

frământată, ai mult de câștigat susținând necesitatea unei întoarceri la trecut, la limanul sigur al tradiției. Într-o perioadă de stagnare, pe de altă parte, este recomandabil să joci cartea reformismului și a revoluției – dar ia seama ce declanșezi. Oamenii care pun capăt revoluțiilor sunt rareori cei care le-au început. În acest joc periculos nu ai cum să câștigi decât dacă ești dispus să iei în calcul și opoziția pe care, în mod inevitabil, o vei stârni, dacă exploatezi aparențele și dacă te plasezi în continuitatea trecutului.

Ultimul cuvânt: Acela care dorește sau încearcă să reformeze guvernul unui stat și ține ca reforma să fie acceptată, trebuie să

păstreze măcar aparența formelor vechi, astfel încât poporului să i se pară că instituțiile [statului] nu s-au schimbat, deși ele sunt cu totul diferite de cele vechi. Căci marea majoritate a omenirii se mulțumește cu aparențele, de parcă ar fi realități. (Niccolò Machiavelli, 1469–1527)

Imagine: Pisica. Ființa cu tabieturi, căreia îi place căldura ambientului cunoscut. Perturbă-i rutina, schimbă-i mediul și va deveni psihotică și de nestăpânit. Liniștește-o respectându-i obiceiurile. Dacă este necesară o schimbare, înșală pisica aducându-i câteva obiecte care păstrează mirosul familiar al trecutului și așază-le în punctele strategice ale noii ei case.

CONTRAARGUMENT

Trecutul este un cadavru de care te folosești cum vrei. Dacă

evenimentele recente sunt dureroase și violente, este o sinucidere să

îți asociezi imaginea lor. Când a venit la putere Napoleon, pentru francezi, Revoluția era o amintire încă vie. Dacă viața de curte pe care a creat-o ar fi semănat cu cea a risipitoarei Maria-Antoaneta și a lui Ludovic al XVI-lea, curtenii nu s-ar mai fi gândit la altceva decât posibilul lor sfârșit sub ghilotină. În loc de așa ceva, curtea împăratului se remarca prin sobrietate și lipsă de ostentație – curtea unui om care prețuia munca și virtutea militară. Această schimbare părea potrivită momentului și inspira încredere.

Cu alte cuvinte, fii receptiv la starea de spirit a vremii, dar trebuie să înțelegi că atunci când instrumentezi o revoluționare a trecutului, este necesar să eviți cu orice preț crearea impresiei unui vid de putere. În caz contrar, vei deschide drum panicii: până și o istorie recentă urâtă este preferabilă senzației de gol. Umple imediat golul cu forme, idei și ritualuri noi. Efectul lor liniștitor și din ce în ce mai familiar îți va asigura sprijinul maselor.

În sfârșit, s-ar părea că în artă, modă și tehnologie, puterea izvorăște tocmai din ruptura radicală de trecut și din înnoirea avangardistă. Într-adevăr, în aceste domenii, o asemenea strategie dă rezultat, dar implică și numeroase riscuri. În mod inevitabil, înnoirile aduse de tine vor fi depășite de altcineva care vine „tare”

din urmă. Nu poți ține lucrurile sub control – un individ mai tânăr și mai original face un pas într-o direcție neașteptată și inovațiile tale îndrăznețe de ieri, mâine vor părea neinteresante și prăfuite.

Ești într-o permanentă întrecere. Puterea este fragilă și de scurtă

durată. Tu vrei, desigur, ceva mai solid și mai temeinic. Folosește-te de trecut, pune-le înnoirilor tale câte un petic de tradiție, mizează

pe convenționalism ca să-l distrugi mai bine și vei fi în stare să le

conferi creațiilor tale ceva mai mult decât farmecul efemerului.