obligații,
compromisuri asupra calității, insecuritatea caracteristică oricărui atare compromis și așa mai departe. Cei puternici învață repede cum să-și apere capitalul cel valoros: independența și spațiul lor de manevră. Plătind prețul integral, se asigură că libertatea nu le va fi îngrădită de angajamente oneroase sau de griji.
Atitudinea deschisă și flexibilă în chestiunea banilor este utilă și sub aspectul valorii ei strategice – să ne amintim de variantele vechiului truc: „dă ca să poți lua”. Oferind darul potrivit, îl pui pe destinatarul său în situația de a-ți deveni „obligat”. Generozitatea
„înmoaie” oamenii și îi face numai buni de fraierit. Dacă îți câștigi o reputație de galanton, îți atragi admirația celor din jur și le
deturnezi atenția dinspre adevăratul tău joc de putere. Dacă îți cheltuiești averea după principii strategice, îi farmeci pe ceilalți curteni și, dăruindu-le distracții și bucurie, ți-i transformi în aliați valoroși.
Ia exemplul marilor ași ai puterii – Cezar, regina Elisabeta I a Angliei, Michelangelo sau cei din familia florentină Medici: printre ei nu vei găsi niciun harpagon. Până și escrocii notorii risipeau mulți bani pentru a-și pune în scenă mai convingător înșelătoriile.
Punga cu baierele strânse nu atrage pe nimeni. Când urmărea să
seducă o femeie, Casanova nu se zgârcea nici cu sine, nici cu aurul.
Oamenii puternici știu că banul are o anumită încărcătură
psihologică și că el reprezintă, în același timp, un vehicul al politeții și sociabilității. Își fac din latura sa omenească o armă din arsenalul lor. Fiecăruia dintre cei capabili să se joace cu banii îi corespund câteva mii de inși ferecați în autodistructivul refuz de a-i folosi în mod creativ și strategic. Acești indivizi reprezintă polul opus puterii și trebuie să înveți să-i identifici – fie pentru a evita să ai de-a face cu firea lor urâtă, fie pentru a profita de inflexibilitatea lor: Peștele lacom. Peștii lacomi ignoră latura omenească a banului.
Reci și nemiloși, ei nu văd decât bilanțurile lipsite de viață; considerându-i pe ceilalți simple unelte sau obstacole în calea lor spre bogăție, calcă în picioare sentimentele și își îndepărtează aliați valoroși. Nimănui nu îi place să colaboreze cu peștii lacomi și, cu timpul, aceștia rămân izolați, fapt pentru care sunt doar ei de vină.
Peștii lacomi constituie pentru escroci pâinea cea de toate zilele: amăgiți de momeala câștigului ușor, înghit cârligul cu tot cu undiță.
Sunt lesne de înșelat, întrucât își petrec atât de mult timp gândindu-se la cifre (și nu la oameni), încât nu se pricep deloc la psihologie – nici măcar pe ei înșiși nu se cunosc. Sau ocolește-i înainte de a te exploata, sau profită de pe urma lăcomiei lor.
Demonul chilipirului. Oamenii puternici judecă totul după
costuri – nu doar costurile în bani, ci și cele de timp, demnitate și pace interioară. Este tocmai ceea ce Demonul chilipirurilor nu poate face. Pierzându-și un timp prețios cu căutarea acestora, se gândește mereu numai la faptul că, în altă parte, s-ar fi putut cumpăra același lucru, la un preț ceva mai scăzut. Ca să pună capac la toate, articolul achiziționat este, adesea, în stare cam proastă; poate că necesită
reparații costisitoare sau va trebui înlocuit de două ori mai repede decât unul de calitate superioară. Costul acestor căutări – nu neapărat în bani, deși prețul de chilipir este, în mod frecvent, înșelător, ci și în timp și liniște sufletească – îi descurajează pe oamenii normali, dar pentru Demonii noștri, chilipirul este un scop în sine.
Aceste tipuri de zgârciți nu par a face rău altcuiva decât lor înșiși, dar atitudinile respective sunt contagioase: dacă nu le opui rezistență, te vei molipsi de sentimentul nesigur că ar fi trebuit să
cauți mai mult, până la găsirea unui preț mai mic. Nu te certa cu oamenii aceștia și nu încerca să-i schimbi. Doar calculează mental costurile în timp investit și în pace interioară, dacă nu cumva și în eventualele cheltuieli ulterioare ale acestei iraționale vânători de chilipir.
COMOARA ÎNGROPATĂ
Mulți imbecili de la oraș speră să descopere bunuri îngropate înpământ și să scoată ceva profit din ele. În Maghreb, există numeroși
„studenți” berberi care nu sunt în stare să-și câștige traiul prin mijloacefirești. Îi abordează pe cei bogați și le arată hârtii cu marginile rupte, carecuprind fie o scriere nearabă, fie ceea ce pretind ei a fi traducerea unuidocument alcătuit de stăpânul unor comori ascunse, oferind indiciul cuajutorul căruia să le poată fi găsită ascunzătoarea. În acest fel, încearcă să
le obțină sprijinul [convingându-i pe cei bogați] să-i trimită să cautecomoara. Din când în când, unul dintre acești căutători de comori dă laiveală câte o informație ciudată sau vreo scamatorie remarcabilă, cu care îiface pe oameni să creadă și celelalte spuse ale sale, deși, de fapt, nu știenimic despre magie și despre căile ei. […]
Lucrurile care s-au spus [în legătură cu căutarea comorilor] nu autemei științific și nici nu se întemeiază pe date [concrete]. Ar trebui [caoamenii] să-și dea seama că deși se descoperă comori, aceasta se petrecerareori și doar din întâmplare, nu prin căutare sistematică. […]
Cei care sunt dezamăgiți sau îndurerați de lucrurile acestea, trebuiesă-l roage pe Dumnezeu să-i scape de nepriceperea lor de a-și câștiga traiulși de lenea lor în această privință. Ei nu s-ar cuveni să umble cuabsurdități și cu povești neadevărate.
Muqaddimah, Ibn Khaldûn, 1332–1406
Sadicul. Sadicii financiari practică jocuri de putere vicioase, ca o modalitate de a-și afirma prestigiul. De exemplu, ar putea să te facă
să aștepți suma pe care ţi-o datorează, promițând că ţi-o vor expedia prin poștă. Sau dacă te angajează la ei, se amestecă în fiecare aspect al serviciului, sâcâindu-te și îmbolnăvindu-te de ulcer. Sadicii par să
creadă că, deoarece plătesc marfa muncii, au implicit dreptul de a-l tortura pe cel care le-o vinde și de a abuza de el. Nu sesizează
aspectul „de curte” al banilor. Dacă ai ghinionul de a lucra cu acest tip de om, este preferabil să accepți în perspectivă o pierdere de natură financiară decât să te lași amestecat în distructivele lui jocuri de putere.
Darnicul fără discriminare. În ceea ce privește puterea, generozitatea are o funcție precisă: aceea de a atrage oamenii, de a le câștiga bunăvoința și de a-i transforma în aliați. Ea trebuie însă
utilizată în chip strategic, în vederea unui scop bine definit. Darnicii fără discriminare, pe de altă parte, sunt generoși pentru că vor să fie iubiți și admirați de toți. Generozitatea lor este atât de neselectivă și de vagă, încât s-ar putea să nu aibă efectul dorit: dacă fac daruri tuturor, de ce s-ar mai simți privilegiat cel care le primește? Oricât ar părea de tentant să-ți iei drept victimă un asemenea tip de om darnic, relația cu el riscă adeseori să devină împovărătoare din cauza exigentelor sale cerințe emoționale.
ÎNCĂLCAREA LEGII
Varianta I
După ce Francisco Pizarro a cucerit Peru-ul, în 1532, aurul imperiului incaș a luat drumul Spaniei, iar spaniolii din toate straturile sociale s-au apucat să viseze la bogățiile gata de a fi culese, ce îi așteptau în Lumea Nouă. Curând, s-a răspândit povestea unui șef indian din estul Peru-ului, care, o dată pe an, în cursul unui ritual, se acoperea cu praf de aur din cap până în picioare și se arunca într-un lac. În scurt timp, relatările care circulau din gură în gură l-au transformat pe acest El Dorado, „omul de aur”, într-un imperiu numit El Dorado, mai bogat ca țara incașilor, unde pavajul străzilor și cărămizile clădirilor erau făcute din aur. Această
deformare a poveștii nu părea neverosimilă, pentru că un șef căruia îi dădea mâna să irosească praful de aur într-un lac trebuia, desigur, să se afle în fruntea unui imperiu plin de aur. Nu a trecut mult și spaniolii au început să caute acest ținut El Dorado prin tot nordul Americii de Sud.
AVARUL
Ca să fie sigur de avuția sa, un avar și-a vândut toate bunurile și le-apreschimbat într-o grămadă de aur, pe care a ascuns-o într-o groapă. Seducea tot timpul să vadă dacă aurul mai era acolo. Acest du-te-vino astârnit curiozitatea unuia dintre slujitorii săi care, bănuind că era vorbade o comoară, pe când stăpânul nu se afla de față, a mers și a furat-o.
Când avarul s-a întors și a găsit groapa goală, a izbucnit în plâns și aînceput să-și smulgă părul din cap.
Dar un vecin care l-a văzut căzând pradă acestei neobișnuite dureri șia auzit care îi fusese pricina, a spus: „Nu te mai frământa, ci ia o piatră,pune-o în același loc și închipuie-ți că este grămada ta de aur, căci, cum totnu aveai de gând s-o cheltuiești, și asta îți va fi de același folos ca șicealaltă.” Valoarea banilor nu stă în a-i avea, ci în a-i folosi.
Fabule, Esop, secolul al VI-lea î. Hr.
