Metodele lor ar putea părea demodate, însă există încă mii de șarlatani ai zilelor noastre, care folosesc aceleași verificate trucuri și șmecherii ale înaintașilor lor, perfecționate de câteva secole de practică neîntreruptă. Elixirurile poartă alte nume, iar diversele forme de cult și-au schimbat înfățișarea, atâta tot. Întâlnim șarlatani în toate domeniile: afaceri, modă, politică, artă. Mulți continuă

tradiția meseriei fără s-o fi cercetat în parcursul ei istoric, dar tu trebuie să fii mai sistematic și mai organizat. Nu ai decât să urmezi cele cinci etape spre construirea cultului personalității – un curs în cinci lecții – așa cum ne învață experiența marilor șarlatani din trecut.

Lecția întâi: Rămâi vag; rămâi simplu. Înainte de a-ți crea un cult, este necesar să atragi atenția. Acest lucru este recomandabil să

fie realizat nu prin fapte, care sunt prea clare și grăitoare, ci prin vorbe, care sunt vagi și înșelătoare. Discursurile, conversațiile și interviurile trebuie să cuprindă, la început, două elemente: pe de o parte, promisiunea a ceva mare și în stare să producă o transformare și, pe de altă parte, un aer nebulos. Această combinație va stimula tot felul de vise cețoase în mintea celor care te ascultă, fiindcă

fiecare dintre ei va face propriile sale „conexiuni” și va vedea exact ceea ce dorește să vadă.

Era spre folosul șarlatanului ca indivizii predispuși la credulitate să

fie cât mai numeroși, iar grupurile de adepți să capete proporții de masă,asigurându-le triumfuri din ce în ce mai mari. Și aceasta este tocmai ceeace urma să se întâmple pe măsură ce, de la Renaștere încoace, pe parcursulsecolelor, știința căpăta o popularizare mai largă. Odată cu imensaîmbogățire a cunoașterii și răspândirea ei în epoca modernă prin litera

tipărită, mulțimea celor pe jumătate învățați, pradă atât de lesne deînșelat a escrocilor, a sporit și ea, ajungând să reprezinte majoritateareală. Pe dorințele, opiniile, preferințele și aversiunile ei se putea clădiputerea adevărată. Ca urmare, imperiul șarlatanului s-a extins datorită

popularizării progresului științific, întrucât operează pe baze științifice,oricât de pervertite ar fi ele, producând aur printr-o tehnică împrumutată

din chimie și balsamuri miraculoase cu mijloacele de lucru ale medicinei,el nu se adresa celor total ignoranți.

Oamenii fără știință de carte erau apărați de absurditățile lui depavăza sănătoasă a bunului lor simț. Publicul preferat trebuia, așadar, să

fie alcătuit din inși cu oarecare cunoștințe, din aceia care renunțaseră labunul simț de dragul câtorva frânturi de învățătură (prinsă după ureche șicare, cândva, vor fi venit în contact cu știința pentru scurtă vreme și fără

prea mare folos). […] Marea masă a omenirii a fost întotdeaunapredispusă la a se minuna în fața misterelor, lucru cu osebire adevăratpentru anumite epoci istorice în care temeiurile sigure ale vieții păreauzdruncinate, iar vechile valori economice sau spirituale, demult acceptateca certitudini indiscutabile, nu mai erau actuale. În aceste condiții, creșteași numărul naivilor păcăliți de șarlatani – „sinucigașii”, cum i-a numitun englez din veacul al XVII-lea.

Puterea șarlatanului, Grete de Francesco, 1939

Pentru ca acest aer vag să devină atractiv, utilizează cuvinte răsunătoare, dar imprecise, pline de căldură și de entuziasm. Sunt bune și denumirile sofisticate date lucrurilor celor mai simple, ca și folosirea numerelor sau crearea unor termeni noi care să reprezinte concepte vagi. Toate creează o impresie de cunoaștere tehnică, specializată și îți conferă o aureolă de om profund. În același mod, caută ca substanța noului tău cult să fie inedită, proaspătă, astfel ca să nu înțeleagă mai nimeni despre ce este vorba. Dacă acționezi corect, combinația de promisiuni nebuloase, concepte neclare, dar atrăgătoare, și entuziasm înflăcărat va seduce inimile și în jurul tău se va forma un grup.

Ia seama să nu fii prea vag – nu te vei bucura de credibilitate.

Totuși este și mai riscant să te exprimi limpede. Dacă le explici în detaliu oamenilor în ce fel vor profita alăturându-se „suitei” tale, ei se vor aștepta să le și dai cele promise.

Ca un corolar al lipsei de claritate, „carisma” ta trebuie să se

bazeze pe un lucru simplu. Problemele majorității semenilor noștri au cauze complexe: nevroze adânc înrădăcinate, factori sociali interdependenți și așa mai departe, adică elemente cu ramificații foarte extinse în trecut și deosebit de dificil de elucidat. Foarte puțini sunt cei care dispun de tăria și de răbdarea de a încerca să

remedieze aceste disfuncționalități-cauză; cei mai mulți preferă să

audă spunându-li-se că efectele pe care le suportă pot fi înlăturate printr-o soluție simplă și rapidă. Tocmai capacitatea ta de a le oferi o atare soluție îți va conferi o mare putere și te va ajuta să-ți constitui alaiul de adepți. În locul explicațiilor complicate ale existenței reale, întoarce-te la rezolvările simple ale strămoșilor, la bunele leacuri de altădată, la vechile panacee.

Lecția a 2-a: Pune accent pe vizual și, în general, pe datelesenzoriale în detrimentul gândirii logice. După ce oamenii au început să se strângă în jurul tău, te pândesc două primejdii: plictiseala și scepticismul. Plictiseala îi va îndemna să te abandoneze, iar scepticismul, să ia la banii mărunți ai rațiunii ceea ce le oferi tu, să sfâșie perdeaua de ceață în care te-ai învăluit cu atâta artă și să te demaște cu ideile tale cu tot. Ai grijă: amuză-i pe plictisiți și izolează-i pe sceptici.

Metoda cea mai bună este cea a spectacolului, cu toată recuzita necesară. Înconjoară-te de lux, ia-le ochii admiratorilor cu minunății, umple-le văzul de splendoarea ta. Nu numai că astfel nu vor mai vedea ridicolul a ceea ce spui și „găurile” conceptelor pe care le lansezi, ci îți va atrage și alți adepți. Fă apel la toate cele cinci simțuri: tămâie pentru parfum, muzici mângâietoare pentru auz, imagini și diagrame colorate pentru văz și așa mai departe. Poți chiar să le stimulezi și intelectul cu exhibarea aparaturii de ultimă

oră, care să-ți dea o aură de prestigiu pseudo-științifică – orice, numai nu-i lăsa să gândească. Adaugă și un element exotic scos din culturi și civilizații îndepărtate sau stranii – vei crea efecte spectaculoase și lucrurile cele mai banale și mai lipsite de farmec se vor transforma, părând cu totul extraordinare.

Lecția a 3-a: Inspiră-te din religiile organizate ca să-țistructurezi sistemul și grupul de adepți. Numărul acestora este în creștere. A venit momentul să-i organizezi. Găsește o modalitate înălțătoare și reconfortantă totodată. Religiile instituționalizate și-

au menținut atâtea secole o autoritate de necontestat asupra mulțimilor și continuă s-o facă încă, în această epocă presupus excesiv de laică. Chiar dacă ceva din această autoritate s-a mai erodat, aspectul ei formal are o mare putere. Asociațiile și exemplele date de biserică reprezintă o sursă inepuizabilă. Creează

ritualuri pe care adepții tăi să le practice; stabilește ierarhii, împărțindu-i după gradul lor de „sfințenie” și acordă-le titluri și nume cu conotații religioase; pretinde-le sacrificii de natură să-ți umple buzunarele și să-ți sporească puterea. În vederea sublinierii laturii cvasi-sacre a suitei tale, comportă-te și vorbește asemenea unui profet. Nu ești un dictator, la urma urmei, ci un sacerdot, un guru, un înțelept, un șaman sau orice altceva care să sune oarecum învăluit într-o nebuloasă mistică.

Lecția a 4-a: Ascunde sursa veniturilor tale. Grupul s-a mărit și ți l-ai organizat pe principiile unei ierarhii ca de sistem religios.

Conturile cresc și ele, alimentate de donațiile adepților. În niciun caz să nu arăți că te-ar interesa banii sau puterea care vine odată cu ei. Acesta este momentul când sursa ta de venituri trebuie camuflată.

Adulatorii tăi vor să creadă că, dacă te vor urma, le vor cădea din cer tot felul de lucruri bune. Trăind în lux, vei deveni dovada vie că sistemul tău cultic dă roade. Să nu recunoști niciodată că

averea ta provine din buzunarele adepților – creează cumva impresia că ea se datorează adevărului ideilor și metodelor pe care le susții. Suita îți va copia fiecare gest cu convingerea că va obține rezultate similare, iar entuziasmul acesta imitativ o va împiedica să

vadă originea reală a bogăției tale.

Lecția a 5-a: Promovează o mentalitate tip „noi-contra-lor”.

Grupul este acum bine consolidat și prosper – un adevărat magnet în stare să atragă alte și alte elemente. Totuși, dacă nu ești atent, se instaurează inerția. Plictiseala va „demagnetiza” alaiul. Ca să-i păstrezi coeziunea trebuie să urmezi pilda tuturor sistemelor întemeiate pe credință: să creezi o polarizare de tip noi-contra-lor.

Pentru început, asigură-te că oamenii tăi se consideră o elită, un club exclusivist, un mănunchi de aleși uniți prin idealuri comune.

Apoi, întărește această state de spirit, lansând ideea că un dușman perfid ar urmări să te distrugă. Că „necredincioșii” coalizați ar face

orice ca să te înlăture. Astfel, orice persoană „din afară” care ar încerca să-ți dea pe față șarlatania ar deveni membra acestei coaliții perfide. În cazul când nu ai dușmani, inventează-i. Dacă le dai adepților tăi un om de paie pe post de adversar, legăturile dintre ei se vor consolida: vor avea cauza ta în care să creadă și vor pleca în cruciadă împotriva „păgânilor”.

RESPECTAREA LEGII

Varianta I

În anul 1653, un milanez de douăzeci și șapte de ani, pe nume Francesco Giuseppe Borri, a afirmat că avusese o viziune. A pornit să cutreiere orașul povestind în stânga și în dreapta cum i-a apărut arhanghelul Mihail și l-a anunțat că fusese ales să devină capitano generale al oastei Noului Papă, o armată ce urma să pună stăpânire pe lume și s-o reînnoiască. Arhanghelul îi mai dezvăluise că acum el, Borri, deținea puterea de a vedea sufletele oamenilor și că avea curând să descopere piatra filosofală – îndelung căutata substanță ce dispunea de proprietatea de a transforma metalele în aur. Prietenii și cunoștințele care l-au auzit relatându-și viziunea și fuseseră

martorii prefacerii suferite de el au fost impresionați, cu atât mai mult cu cât, înainte, omul dusese o viață veselă, consacrată vinului, femeilor și jocurilor de noroc. Brusc, a renunțat la toate și s-a adâncit în studiul alchimiei. Nu mai vorbea decât despre subiecte legate de mistică și de științele oculte.

Preschimbarea fusese atât de neașteptată și de miraculoasă, iar cuvintele lui Borri vibrau de așa un entuziasm, încât a început să-și câștige adepți. Din păcate, l-a remarcat și Inchiziția, care supunea persecuțiilor pe oricine aborda ocultismul, astfel că a trebuit să

părăsească Italia. A colindat din Austria până în Olanda, spunând oricui voia să-l asculte că „cei ce îl vor urma se vor umple de bucurie”. Oriunde poposea, își atrăgea discipoli. Metoda era simplă: le vorbea despre viziunea lui, care, treptat, devenise din ce în ce mai elaborată și se oferea să „se uite în” sufletul cui dorea să creadă în el (și erau mulți din aceștia). După cât se pare, în transă, îl privea cu ochii larg deschiși pe omul din fața lui vreme de câteva minute, apoi afirma că îi văzuse sufletul, gradul de iluminare și potențialul Î

de a atinge măreția spirituală. În cazul în care ceea ce vedea i se părea promițător, îl adăuga pe neofit mereu mai numerosului său grup de aderenți – o mare onoare.

Cultul avea șase grade sau ranguri. Discipolii erau încadrați într-unul dintre acestea, în funcție de ceea ce văzuse Borri în sufletul lor. Promovarea într-un rang superior era posibilă prin multă muncă și un devotament total. I se adresau cu „Excelență” și îl numeau „Doctor Universal”, iar el le impunea cel mai strict legământ de sărăcie. Toate bunurile și averile lor îi erau încredințate lui. Acest fapt nu îi deranja întru nimic, căci Borri le spusese: „În curând îmi voi încheia în chip fructuos cercetările de chimie, încununându-le cu descoperirea pietrei filosofale și astfel vom avea cu toții oricât de mult aur dorim”.

BUFNIȚA CARE ERA DUMNEZEU

A fost odată ca niciodată, într-un miez de noapte neguros, o bufniță

care stătea pe creanga unui stejar. Două cârtițe au încercat să se strecoareneobservate. „Hei, voi de colo!” a strigat bufnița. „Cine?”, au îngăimatele, înfricoșate și uimite foarte, căci nu le venea a crede că cineva le-ar fiputut vedea în bezna densă a nopții. „Voi două!”, a zis bufnița. Cârtițeleau luat-o la goană și le-au spus celorlalte viețuitoare ale gliei și pădurii că

bufnița era cea mai mare și mai înțeleaptă dintre animale fiindcă

pătrundea cu privirea întunericul și putea răspunde la orice întrebare.