Faima lui Schüppach creștea neîncetat. Clientela sa cuprindea oameni importanți și puternici – Goethe însuși a făcut drumul până

la Langnau. Astfel, Doctorul munților a devenit punctul central al unui cult al naturii, bazat pe principiul că orice lucru natural este vrednic de adorație. Avea grijă să creeze „efecte speciale” în stare să-i distreze și să-i inspire pacienții. Un profesor care l-a vizitat într-o anumită împrejurare scria: „Lumea stă în picioare sau pe scaun, laolaltă, se joacă cărți, uneori în compania unei tinere femei; se dă

când un concert, când un dejun sau un dineu, când un mic spectacol de balet. Cu efecte cât se poate de fericite, libertatea naturii se unește peste tot cu plăcerile vieții de societate, iar dacă doctorul nu este în stare să vindece vreo boală, măcar înlătură ipohondria și melancolia”.

Comentariu

Schüppach și-a început cariera ca un obișnuit doctor de țară.

Uneori recurgea la leacurile din bătrâni cu care se obișnuise de când se știa. După toate aparențele, a remarcat unele rezultate pozitive, fiindcă foarte curând s-a specializat în aplicarea tratamentelor naturiste și în producerea tincturilor din plante. Într-adevăr, acest gen de terapie avea efecte psihologice profunde asupra bolnavilor.

Dacă doctoriile vremii stârneau repulsie, teamă și durere, cele prescrise de el erau plăcute și alinătoare. Un element de maximă

importanță în sistemul său terapeutic îl constituia ameliorarea stării psihice a pacientului. Oamenii credeau cu atâta tărie în priceperea Î

doctorului, încât se „autoprogramau” pentru vindecare. În loc să

încerce să-i contrazică și să elimine explicațiile iraționale pe care i le furnizau, prefera să se folosească de ipohondria lor pentru a-i convinge că și-au regăsit sănătatea datorită curei indicate de el.

Cazul Doctorului munților ne dă o lecție prețioasă despre modul de a ne crea grupul de adepți care să ne „oficieze” cultul personal. În primul rând, găsește o cale de a înlănțui voința celorlalți, de a le impune să creadă în puterile tale excepționale cu destulă tărie ca să-și imagineze tot soiul de beneficii ce le-ar reveni direct. Este adevărat că această credință are calitatea de a se

„autoaprinde” dar nu uita că agentul transformărilor trebuie să fii tu și nu dorința lor. Descoperă credința, cauza sau aiureala în stare să le înflăcăreze inimile și ei își vor imagina restul și te vor adora ca tămăduitor, profet, geniu sau ce vrei tu.

TEMPLUL SĂNĂTĂȚII

[Către 1788,] șarlatanul scoțian James Graham (…) își câștigase laLondra o mulțime de adepți și adunase o mare avere. […] [Graham]

montase un „spectacol” de un înalt nivel „științific” și tehnic. În 1772

[…] călătorise la Philadelphia, unde îl cunoscuse pe Benjamin Franklin șise interesase de experiențele acestuia în domeniul electricității. Se pare că

de aici s-a inspirat și pentru aparatul din „Templul Sănătății”, fabulosulstabiliment pe care l-a deschis la Londra pentru desfacerea elixirurilorsale. […] în încăperea principală, unde erau primiți pacienții, se afla „ceamai mare pompă de aer din lume”, destinată să-l ajute în „investigațiilesale filosofice” pe tărâmul bolii, ca și un „uluitor conductor metalic”, unpiedestal bogat ornamentat, înconjurat de retorte și fiole de „esențe etericeși de diverse alte feluri”. […] Conform spuselor lui J. Ennemoser, care apublicat în 1844, la Leipzig, o istorie a magiei, „casa lui Graham combinautilul cu plăcutul. Peste tot se etala splendoarea cea mai mare. Chiar și încurte, mărturisea un martor ocular, se făcuse o enormă risipă de artă,inventivitate și bogăție. Pe pereții laterali ai camerelor se profilează luminiîn formă de arc de cerc, produse de iluminarea artificială electrică; din eleies raze ca de stea; în locuri bine alese și cu cel mai bun gust, se găsescvitralii de sticlă de toate culorile. Toate acestea, așa cum ne asigură

martorul nostru ocular, sunt minunate și stimulează imaginația în gradulcel mai înalt”. Vizitatorii primeau o pagină tipărită cuprinzând regulileunei vieți sănătoase. În apartamentul marelui Apollo, ei se puteau alătura

[celebrării] unor ritualuri misterioase, însoțite de imnuri: „Slavă ție, AerVital și eteric! Ție Vrajă a Magnetismului, slavă!” și în timp ce înălțauimn vrăjii magnetismului, ferestrele se întunecau și ieșeau la iveală

plafonul presărat cu stele electrice și o tânără și fermecătoare „Zeiță

trandafirie a Sănătății”, ascunsă într-o nișă. […] Seară de seară, TemplulSănătății gemea de vizitatori. Devenise o modă să treci pe acolo și să

încerci patul monumental de patru metri, „Marele Pat Celest”, despre carese zicea că vindecă orice boală. […] Conform spuselor lui Ennemoser, acestpat „se afla într-o cameră splendidă, în care pătrundeai din încăpereaalăturată printr-un cilindru menit să conducă curenții vindecători […] și,în același timp, prin tuburi de sticlă erau introduse tot felul de miresmeplăcute de ierburi întăritoare și tămâie orientală. Patul paradiziac însușiera înălțat pe șase solizi piloni transparenți; așternutul era făcut din atlazpurpuriu și albastru ca cerul, întins peste o saltea impregnată cuparfumuri din Arabia, pe potriva gusturilor de la curtea Persiei. Încăpereaîn care fusese așezat se numea Sanctum Sanctorum […] Pe lângă toateacestea, se auzeau sunete melodioase de armonică, flaute catifelate, vociplăcute și o orgă mare”.

Puterea șarlatanului, Grete de Francesco, 1939

În al doilea rând, Schüppach ne mai învață despre nepieritoarea putere a credinței în natură și simplitate. În realitate, natura e plină

de lucruri și scene terifiante – plante otrăvitoare, fiare ucigașe, dezastre și cataclisme, molime și așa mai departe. Credința în capacitatea ei tămăduitoare și alinătoare nu este, de fapt, decât un mit de sorginte romantică. Cu toate acestea, apelul la natură îți poate aduce multă putere, mai ales în această epocă stresantă și complexă.

Totuși, acest „apel” trebuie mânuit cu mare grijă. Proiectează

un fel de teatru al naturii în care, ca un regizor, tu ești cel care alege exact acele calități care corespund romantismului din momentul actual. Doctorul munților își juca rolul la perfecție, bazându-se pe înțelepciunea și umorul său sănătos de țăran și își punea în scenă

terapia ca pe o piesă de teatru. Nu s-a dizolvat în natură; a preferat să o transforme într-un cult, ca o construcție artificială. Pentru realizarea efectului „natural” ți se cere multă muncă – trebuie să

„dramatizezi” natura și să-i dai aerul de spectacol delicios de păgân.

În caz contrar, nimeni nu o bagă în seamă. Chiar și natura este silită

să țină pasul cu moda și să se dovedească în stare să progreseze.

Varianta a III-a

La cincizeci și cinci de ani, în 1788, doctorul și omul de știință

Franz Mesmer ajunsese la o răscruce. Făcuse muncă de pionierat în studiul magnetismului animal – convins fiind că animalele posedă o materie magnetică și că un medic, un specialist, ar putea vindeca bolile în mod miraculos lucrând asupra acestei substanțe – însă în Viena, teoriile sale fuseseră întâmpinate cu dispreț și taxate drept ridicole de către toți confrații medici. Mesmer susținea că obținuse anumite rezultate în tratarea unor femei suferind de convulsii.

Reușita sa cea mai mare era că îi redase vederea unei fetițe oarbe.

Totuși un alt medic a declarat, examinând-o, că micuța era la fel de oarbă ca și înainte, opinie cu care fetița a fost și ea de acord. Mesmer a replicat că dușmanii se coalizaseră ca să-l distrugă și atrăseseră

copila de partea lor. Această atitudine l-a făcut și mai ridicol. Era limpede că vienezii cei fără vocație mistică nu constituiau publicul potrivit pentru ideile sale, astfel că Mesmer s-a hotărât să se mute la Paris și să o ia de la capăt.

Și-a închiriat un apartament luxos și l-a decorat pe măsură.

Vitraliile colorate de la majoritatea ferestrelor inspirau un sentiment religios, iar oglinzile de pe pereți produceau un efect hipnotic. Doctorul a dat sfoară în țară că în apartamentul său va face demonstrații ale puterii magnetismului animal, invitând pe bolnavi să constate adevărul teoriilor lui. Curând, parizienii din toate straturile societății (dar mai ales femeile, se pare mai receptive la această idee decât bărbații) plăteau taxa de intrare ca să asiste la miracolele promise.

În apartament plutea un parfum persistent de flori de portocal și de esențe exotice, introdus prin ventilatoare speciale. Pe măsură

ce inițiații pătrundeau în salonul unde aveau loc demonstrațiile, auzeau muzică de harpă și un glas plăcut de femeie venind dintr-o cameră învecinată. În mijlocul încăperii se afla un vas lung, de formă ovală, umplut cu apă, pe care Mesmer afirma că o magnetizase. Vasul era acoperit cu un capac metalic din care ieșeau tije lungi de fier. Vizitatorii erau invitați să se așeze în jurul vasului, să-și pună capetele tijelor magnetizate pe acele părți ale corpului lor

unde simțeau dureri și apoi să-și ia de mână vecinii din stânga și din dreapta, rămânând cât mai aproape unii de alții pentru a ușura trecerea influxului magnetic prin trupurile lor. Uneori, erau chiar legați între ei cu sfoară.

Mesmer ieșea din salon și apăreau „asistenții săi magnetizatori”

– toți, bărbați tineri, chipeși și bine făcuți. Ei aduceau vase cu apă

magnetizată cu care îi stropeau pe pacienți și le masau cu acest fluid vindecător trupurile, până când apa le pătrundea în piele și oamenii intrau într-o stare ca de transă. După câteva minute, femeile erau cuprinse de un fel de delir. Unele suspinau, altele țipau și își smulgeau părul sau izbucneau în hohote isterice de râs. Când delirul atingea punctul culminant reapărea Mesmer, îmbrăcat în faldurile unui veșmânt de mătase brodat cu flori aurii. În mână

ținea o baghetă magnetică albă. Învârtindu-se în jurul vasului oval, îi lovea ușor sau îi mângâia pe pacienți până se reinstaura calmul.

Mai târziu, multe femei au atribuit puterea stranie ce o avea asupra lor privirii lui pătrunzătoare, care, credeau ele, stimula sau potolea fluidele magnetice din corpurile lor.

La nici câteva luni de la sosirea sa la Paris, moda Mesmer deja făcea ravagii. Printre adepți se număra și Maria-Antoaneta, regina Franței, soția lui Ludovic al XVI-lea. Ca și la Viena, breasla medicilor condamna practicile magnetizatorului, însă acum nu mai conta. Alaiul de discipoli și de susținători îi umpleau buzunarele.

Mesmer și-a extins teoriile și a proclamat că întreaga omenire putea fi adusă la starea de armonie prin puterea magnetismului, concept foarte popular în epoca Revoluției Franceze. Cultul mesmerismului s-a răspândit în toată țara. În numeroase orașe se înființaseră „Societăți ale armoniei”, care făceau experiențe de magnetizare. Până la urmă, au devenit notorii prin faptul că unele erau conduse de libertini care transformau „ședințele” în adevărate orgii.

Când Mesmer ajunsese în culmea popularității, o comisie și-a a făcut public raportul bazat pe ani întregi de verificări ale teoriei magnetismului animal. Concluzia: efectele magnetismului asupra corpului omenesc se datorau isteriei de grup și autosugestiei.