atât de tare? Nu cumva ești incompetent și îți trebuie un efort suplimentar ca să ții pasul cu ceilalți? Sau faci parte din categoria celor care nu știu să împartă responsabilitățile și vor să se amestece
peste tot? Cine este cu adevărat puternic, nu pare nici mereu grăbit, nici mereu copleșit de treburi. De salahorit, salahoresc subalternii –
șefii cei mari au timp. Își aleg bine oamenii pe care să-i pună la muncă, iar ei înșiși se feresc să-și irosească energia și să-și murdărească mâinile. La fel, să nu crezi nici că dacă iei asupra ta sarcinile cele mai grele și mai puțin curate, vei impresiona prin forță și vei semăna teamă. Nu ai reuși decât să-ți distrugi imaginea de om cumsecade și ai justifica suspiciunile că ai fi un șef tiranic și necruțător. Oamenii realmente puternici au grijă să-și păstreze mâinile curate, se înconjoară numai de lucruri bune și nu iau cuvântul decât ca să împărtășească veștile îmbucurătoare și să
anunțe succesele răsunătoare.
PASĂREA DIN INDIA
Un negustor ținea, odată, o pasăre într-o colivie. Se pregătea să pleceîn India, țara unde se născuse zburătoarea, așa că a întrebat-o dacă doreștesă-i aducă ceva de acolo. Ea a răspuns că ar dori să fie liberă, însă omul arefuzat să-i deschidă ușița coliviei. Atunci l-a rugat să se ducă într-unanumit loc din junglă și să le dea de veste suratelor ei că ea se află încaptivitate. Negustorul a făcut întocmai și nici nu a terminat bine derostit mesajul, că o pasăre sălbatică, leită cu aceea de acasă, s-a prăbușit depe creanga pe care stătea și a rămas nemișcată la pământ. Negustorul s-agândit că era, desigur, vreo rubedenie de-a păsării lui și s-a întristat că îiprovocase moartea.
Când s-a întors acasă, pasărea l-a întrebat dacă îi aducea vreo vestebună din India. „Nu”, a răspuns negustorul, „mi-e teamă că veștile suntmai degrabă proaste. Una dintre rubedeniile tale a căzut și a murit chiar lapicioarele mele după ce vorbisem despre captivitatea ta.” Abia ce a isprăvitomul ceea ce avusese de zis, că pasărea a căzut și ea, rămânând pe fundulcoliviei. „Se vede că știrea despre moartea rubedeniei ei a dat-o gata”, și-aspus negustorul. Necăjit, a ridicat-o și a pus-o pe pervazul ferestrei. Într-oclipă, pasărea și-a venit în fire și a zburat până la copacul cel mai apropiat.
„Acum înțelegi”, a glăsuit ea, „că ceea ce crezuseși că era o nenorocire afost, de fapt, o veste bună și mai înțelegi cum a ajuns la mine mesajul princare suratele mele m-au sfătuit cum să fac să-mi redobândesc libertatea:purtătorul soliei libertății mele ai fost chiar tu, cel care mi-ai răpit-o.” Șipasărea și-a luat zborul, în sfârșit, liberă.
Povestirile dervișilor, Idries Shah, 1967
Bineînțeles că vor fi numeroase împrejurări în care vei considera util să cheltuiești ceva energie sau să recurgi la o faptă
rea, dar necesară. Să nu pari niciodată tu cel care o comite. Găsește o „lăbuță de pisică”. Deprinde-te să cauți, să folosești și apoi, după
câtva timp, să te dispensezi de oamenii aleși pentru acest gen de misiuni, o dată ce și le-au îndeplinit.
În ajunul unei importante bătălii pe fluviu, marele strateg chinez din secolul al III-lea, Chuko Liang, s-a văzut acuzat că ar fi colaborat în taină cu inamicul. Comandantul său i-a pretins să-și dovedească nevinovăția aducând, în numai trei zile, o sută de mii de săgeți. În caz contrar, îl aștepta condamnarea la moarte. În loc să
se apuce să meșterească săgețile, sarcină cu neputință de realizat, Liang a luat o duzină de bărci și, de o parte și de alta a fiecăreia dintre ele, a legat snopi de paie. Era spre seară, când deasupra apelor fluviului cobora ceața. La adăpostul ei, s-a îndreptat către tabăra dușmanilor. Cunoscându-i viclenia, aceștia s-au temut de o capcană și nu l-au atacat, mai cu seamă că bărcuțele nici nu se vedeau prea limpede. S-au mulțumit să-și întindă arcurile și să
trimită un potop de săgeți asupra malului celălalt. Cu cât Liang se apropia mai mult, cu atât sporeau și dușmanii numărul săgeților care se înfigeau în snopii de paie. După câteva ceasuri, luntrașii au cârmit iute spre tabăra lor, ajutați de curentul fluviului și așa a făcut rost Liang de cele o sută de mii de săgeți.
Chuko Liang nu făcea niciodată ceea ce îi putea pune pe alții să
facă în locul său – găsea de fiecare dată șiretlicuri ca acesta. Cheia reușitei unui asemenea plan constă în capacitatea de a anticipa evenimentele și în a imagina modalități de a-i determina pe ceilalți să reacționeze într-un anumit fel și să muncească în locul tău.
Ca să te asiguri că ai șanse să izbutești, este esențial să-ți ascunzi scopul, învăluindu-l în mister, asemenea ciudatelor jonci îmbrăcate în paie care ieșeau și intrau în ceață spre nedumerirea dușmanilor.
Dacă adversarul tău nu știe ce vrei, poate fi împins să acționeze întrun mod care, de fapt, este împotriva propriilor sale interese – și iată
cum scoate din foc castanele tale. Nu îți dezvălui țelurile și astfel îți va fi mult mai ușor să-i obligi pe alții să facă exact ceea ce vrei, deși preferi să nu te implici tu însuți. Acest lucru necesită o planificare atentă a unei întregi serii de mișcări, ca la jocul de biliard, unde bila lovește în treacăt alte bile înainte de a intra în buzunărașul potrivit.
Î
În America începutului de secol XX, escrocul Yellow Kid Weil știa că, oricât de bine s-ar fi priceput să-l îmbrobodească pe fraierul bogat pe care pusese ochii, dacă îl aborda direct, nu se putea să nu-i trezească bănuieli. Astfel, căuta pe câte un cunoscut al victimei și îl folosea drept „lăbuță de pisică” – cineva nu cine știe ce influent în societate și nici bogat, care să nu aibă de ce intra la idei și îl atrăgea să participe la o combinație ce urma să-i îmbogățească. Ferm convins că respectiva combinație era reală, omul propunea singur să
discute și cu patronul sau prietenul său bogat: dacă investeau mai mulți bani și profitul avea să fie mai substanțial, fiecăruia revenindu-i o parte mai consistentă. „Unealta” discuta cu bogătașul (victima programată de la bun început), care nu bănuia existența capcanei din moment ce chiar onestul său subaltern îi vorbea despre „afacerea” cu pricina. Acesta este procedeul cel mai indicat în abordarea oamenilor aflați la putere: uzează de un asociat sau de un subordonat care să-ți asigure credibilitatea și să te ferească de a crea impresia că ești prea ambițios.
Metoda cea mai simplă de a „agăța” o țintă suspusă este să-i strecori subalternului informații pe care să i le transmită.
Informațiile false sau „prelucrate” constituie o armă puternică, mai ales atunci când sunt lansate de un prost cu neputință de suspectat.
Îți va veni foarte lesne să faci pe nevinovatul și să nu ghicească
nimeni că tu ești sursa informațiilor.
Cunoscutul terapeut dr. Milton H. Erickson număra printre cunoștințele sale un cuplu: soția dorea să urmeze un program de psihoterapie, dar soțul refuza cu tărie orice asemenea idee. În loc să-și irosească energia încercând să-l convingă să se supună
tratamentului, Erickson a acceptat să-i dea consultații femeii și, în timpul ședințelor, ori de câte ori venea vorba despre bărbatul ei, a început să emită interpretări ale comportamentului acestuia care nu se putea să nu îi provoace iritarea, pentru că, desigur, soția îi relata cele discutate în cabinet. După câteva săptămâni, omul ajunsese atât de furios, încât a insistat să ia parte la orele de psihoterapie, ca să-l pună la punct pe doctor.
DAVID ȘI BATȘEBA
Peste un an, pe vremea când regii pornesc la război, David a trimis peIoab și slugile sale cu el și pe toți Israeliții și aceștia au lovit pe Amoniți șiau împresurat Raba; Dar David a rămas în Ierusalim. Odată, spre seară,
sculându-se David din pat și plimbându-se pe acoperișul casei domnești, avăzut de acolo o femeie scăldându-se și femeia aceasta era foarte frumoasă.
Atunci a trimis David să se cerceteze cine este acea femeie și i s-a spus că
este Batșeba, fiica lui Eliam, femeia lui Urie Heteul. […]
Apoi David a scris scrisoare lui Ioab și a trimis-o prin Urie. Înscrisoarea aceea el scria așa: „Puneți pe Urie unde va fi lupta mai crâncenă
și retrageți-vă de la el, ca să fie lovit și ucis”. […] Ioab […] a pus pe Urieîntr-un astfel de loc, de care știa că este apărat de oameni viteji. Și au ieșitoamenii din cetate și s-au luptat cu Ioab și au căzut câțiva din popor, dinslugile lui David. Acolo a fost ucis și Urie Heteul.
Atunci a trimis Ioab să se facă cunoscut lui David tot mersul luptei.
[…] Și auzind femeia lui Urie că a murit Urie, bărbatul ei, a plâns după
el.
Iar dacă s-a isprăvit vremea plângerii, a trimis David și a luat-o încasa sa și ea a ajuns femeia lui și i-a născut un fiu.
