Trebuie să te antrenezi în practicarea îndrăznelii și să ţi-o dezvolți. Vei constata că ea are o aplicabilitate vastă. Cel mai bine este să începi cu delicata lume a negocierilor, mai ales cu acele discuții în cursul cărora ți se cere să-ți formulezi pretențiile, să ceri un preț. Prea adesea ne dezavantajăm pretinzând prea puțin. Când Cristofor Columb a propus curții Spaniei să-i finanțeze expediția spre America, a emis și o cerere nebunesc de cutezătoare – aceea de a fi numit „Mare amiral al oceanului”. Curtea spaniolă a acceptat. I s-a acordat ceea ce ceruse. Pretinsese să fie tratat cu respect și a fost tratat cu respect. Și Henry Kissinger știa că, la masa negocierilor, pretențiile îndrăznețe dau rezultat mai bun decât hârâiala micilor concesii cuminți și efortul de a-i ieși în întâmpinare adversarului.
Fixează un preț ridicat și apoi procedează asemenea contelui Lustig
– ridică-l și mai sus.
Trebuie să înțelegi: dacă îndrăzneala nu este ceva înnăscut, nu este înnăscută nici timiditatea. Aici este vorba despre niște deprinderi comportamentale dobândite și însușite din dorința de a evita conflictele. Dacă timiditatea a și pus stăpânire pe tine, înlătur-
o. Temerile tale legate de consecințele unei acțiuni îndrăznețe sunt exagerate – urmările timidității sunt cu mult mai grave. Valoarea ta ca individ scade și te lași prins într-un carusel al îndoielii și eșecului.
Nu uita: problemele create de un act de cutezanță pot fi mascate și chiar rezolvate printr-o cutezanță și mai mare.
CUM SĂ FII ÎNVINGĂTOR ÎN DRAGOSTE
Dar cu cele care au făcut impresie asupra inimii dumitale, amremarcat că ești timid. Această calitate poate fi pe placul unei burghezeoarecare, dar dumneata trebuie să ataci inima unei femei de lume cu altearme. […] Îți vorbesc în numele tuturor femeilor: nu există printre noiniciuna care să nu aleagă un pic de brutalitate în locul unui prea marerespect. Comițând greșeli, bărbații pierd mai multe inimi decât salvează
virtutea. Cu cât un îndrăgostit ne arată o mai mare timiditate, cu atât neîndeamnă mai tare mândria să-i ațâțăm; cu cât mai mult ne respectă
pentru neînduplecarea noastră, cu atât îi pretindem mai mult respect. V-am spune bucuros vouă, bărbaților: „O, dar ce naiba, nu ne mai credețiatât de virtuoase; ne siliți la o virtute exagerată. […]”
Ne luptăm tot timpul să ascundem faptul că ne-am îngăduit să nelăsăm iubite. Pune o femeie în situația de a spune că a cedat numai dinpricina vreunei forme de violență sau din cauza surprizei. Convinge-o că
nu o disprețuiești și răspund eu pentru inima ei. […] Ceva mai multă
îndrăzneală din partea dumitale v-ar face bine la amândoi. Îți mai duciaminte ce ți-a spus dăunăzi domnul de La Rochefoucauld: „În dragoste, unom inteligent se poate purta cel mult ca un nebun, niciodată ca un idiot.”
Viața, corespondența și filosofia epicuriană a lui Ninon de Lenclos, Ninon de Lenclos, 1620–1705
Imagine: Leul și Iepurele. Leul nu sapă gropi pe drum –
mișcările lui sunt prea iuți, fălcile prea rapide și prea puternice.
Iepurele cel timid ar face orice ca să scape din primejdie, dar în goana lui de a se retrage și a o lua la fugă, nimerește de-a-ndărătelea în capcane și se repede între colții dușmanilor.
Ultimul cuvânt: Nu încape îndoială, socotesc că este mai bine să
fii impetuos decât precaut, căci șansa e femeie și dacă dorești s-o stăpânești, este necesar s-o cucerești cu forța; și se vede că se lasă
învinsă de cei cutezători mai degrabă decât de cei care pornesc [la
drum] cu răceală. Prin urmare, asemenea unei femei, [șansa] este întotdeauna de partea celor tineri, pentru că sunt mai puțin chibzuiți, mai aprigi și o supun cu o mai mare cutezanță. (Niccolò Machiavelli, 1469–1527)
CONTRAARGUMENT
Cutezanța nu trebuie să fie unica ta strategie. Ea este un instrument tactic, de folosit la momentul potrivit. Plănuiește totul dinainte și gândește în perspectivă, adăugând ca element final o mișcare îndrăzneață, care să-ți aducă succesul. Cu alte cuvinte, cum cutezanța este o reacție învățată, trebuie și tu să te deprinzi s-o ții sub control și s-o utilizezi când vrei. Ar fi obositor și fatal să treci prin viață înarmat numai cu îndrăzneală.
Ai jigni prea multă lume, așa cum fac cei care nu sunt capabili să-și stăpânească impetuozitatea. O astfel de persoană a fost și Lola Montez. Curajul i-a adus triumful și a ajutat-o să-l seducă pe regele Bavariei. Dar din cauză că nu a știut niciodată să-și țină în frâu îndrăzneala, aceasta a împins-o la dezastru – în Bavaria, în Anglia, oriunde s-a dus. A trecut dincolo de granița care desparte cutezanța de cruzimea manifestă și chiar de nebunie. Aceeași soartă a avut-o și Ivan cel Groaznic: când forța cutezanței i-a asigurat succesul, nu a mai renunțat la ea, până când a transformat-o într-un comportament permanent, caracterizat de violență și sadism. Ivan și-a pierdut capacitatea de a discerne în care situații cutezanța era potrivită și în care nu era.
Timiditatea nu are ce căuta în lumea puterii, deși adeseori ai mult de profitat dacă reușești să joci rolul timidului. Desigur, în aceste condiții, nu se mai poate vorbi însă despre timiditate, ci despre o armă ofensivă: cu aparența ta de sfială îi înșeli pe ceilalți pentru ca mai târziu să te poți dezlănțui asupra lor plin de cutezanță.
LEGEA 29
PLĂNUIEȘTE TOTUL, PUNCT CU
PUNCT, PÂNĂ LA CAPĂT
ARGUMENT
Rezultatul este totul. Planifică-ți fiecare etapă luând în calcul toateconsecințele, obstacolele sau răsturnările de situație posibile, care, dacă s-ar ivi pe neașteptate, ți-ar face eforturile inutile și gloria meritată de tinele-ar reveni altora. Plănuind, pas cu pas, toate manevrele, până la capăt,vei evita riscul de a fi luat prin surprindere (și depășit de evenimente) șivei ști să alegi momentul în care să te oprești. Îndrumă-ți cu blândețenorocul și modelează-ți viitorul gândind totul dinainte.
ÎNCĂLCAREA LEGII
În 1510, o corabie a părăsit insula Hispaniola (astăzi, Haiti și Republica Dominicană), îndreptându-se spre Venezuela, ca să aducă
întăriri unei colonii spaniole aflate sub asediu. Când corabia a ieșit în larg, la câteva mile depărtare de port, dintr-o ladă de provizii a ieșit un pasager clandestin: Vasco Núñez de Balboa, un nobil spaniol care venise în Lumea Nouă în căutare de aur, dar se înglodase în datorii și spera ca, ascunzându-se astfel, să fugă de creditori.
Balboa se lăsase cuprins de obsesia aurului încă de când Columb revenise în Spania din călătoriile sale, cu povești fabuloase despre încă nedescoperitul ținut numit El Dorado. Fusese unul dintre primii aventurieri plecați în căutarea acestui tărâm de aur și era ferm hotărât să fie el acela care îl va descoperi prin pură cutezanță și perseverență. Acum, că scăpase de creditori, nimic nu îi mai stătea în cale.
Există foarte puțini oameni – iar ei constituie excepția – care sunt
capabili să gândească și să simtă dincolo de momentul prezent.
Carl von Clausewi , 17801–831
Din păcate, proprietarul corabiei, un bogat om al legii, pe nume Francisco Fernández de Enciso, s-a înfuriat la auzul știrii despre pasagerul său clandestin și a dat dispoziție ca el să fie debarcat pe prima insulă la care aveau să ajungă. Înainte de a găsi vreuna, însă, Enciso a aflat că se decisese abandonarea coloniei pe care se ducea s-o salveze. Norocul lui Balboa. Acesta le-a vorbit marinarilor despre precedentele sale călătorii în Panama și despre zvonurile care circulau pe acolo. Incitați, mateloții l-au convins pe Enciso să-l cruțe pe Balboa și să întemeieze o colonie în Panama. Câteva săptămâni mai târziu, au dat noii așezări numele de „Darien”.
Primul guvernator al coloniei Darien a fost Enciso, dar Balboa nu era omul care să-i lase pe alții să beneficieze de pe urma inițiativei sale. I-a întărâtat pe marinari împotriva acestuia, iar ei au sfârșit prin a arăta limpede că îl preferau pe el ca guvernator. Enciso a fugit în Spania, temându-se pentru viața sa. După câteva luni, când un reprezentant al coroanei spaniole a sosit ca să preia în mod oficial funcția de guvernator, colonia nu l-a acceptat. Pe drumul de întoarcere în Spania, omul s-a înecat. Fusese un accident, dar, conform legilor spaniole, Balboa a fost considerat vinovat de a-l fi ucis și de a-i fi uzurpat autoritatea.
Bravada îl scosese pe Balboa din destule încurcături până atunci, însă acum speranțele lui de bogăție și glorie păreau serios amenințate. Pentru a emite pretenții asupra ținutului El Dorado, în cazul în care l-ar fi descoperit, avea nevoie de aprobarea regelui Spaniei, aprobare pe care, ca om scos în afara legii, nu ar fi primit-o niciodată. Nu exista decât o singură soluție. Indienii panamezi îi vorbiseră despre un ocean imens aflat de cealaltă parte a istmului centramerican și îi spuseseră că, navigând spre sud de-a lungul coastei apusene, putea ajunge într-o regiune fabulos de bogată în aur, purtând un nume care, după cât i se păruse lui, suna cam ca
