În sfârșit, trebuie subliniat faptul că Fouché avea remarcabil de multă răbdare. Fără răbdarea aceasta ca sabie, dar și ca scut, nu vei reuși să te sincronizezi cu evenimentele și, în mod inevitabil, te vei trezi un ratat. Atunci când vremurile îi erau vitrege, Fouché nu încerca să le răstoarne cursul, să se mânie sau să se arunce, orbește, în luptă. Își păstra calmul, se retrăgea în planul din spate, țesând, răbdător, rețeaua de alianțe ce avea să-i servească drept bastion pentru următoarea ascensiune spre putere. Ori de câte ori s-a văzut într-o situație nefavorabilă, a mizat pe timp, despre care știa că va fi întotdeauna un aliat de nădejde, cu condiția să aibă răbdare.

Așadar, recunoaște atât momentul când e cazul să dispari din centrul atenției, să te ascunzi în iarbă sau să te strecori sub o piatră, cât și momentul când trebuie să-ți arăți colții și să treci la atac.

Spațiul îl putem recupera, timpul, niciodată.

Napoleon Bonaparte, 1769–1821

Domnul Shih avea doi fii: unul iubea învățătura, celălalt, războiul.

Primul și-a expus principiile de morală în fața curții cuprinse deadmirație a regatului Ch’i și a fost numit profesor, în vreme ce al doileale-a vorbit despre strategie războinicilor curteni din regatul Ch’u și a fostfăcut general. Domnul Meng cel sărac, auzind de aceste succese, i-a trimisși el pe cei doi fii ai săi să meargă pe urmele băieților Shih. Primul și-aexpus principiile de morală la curtea din Ch’i, dar regele a spus: „Înprezent, țările se înfruntă cu violență și fiecare conducător se străduieștesă-și înarmeze până în dinți trupele. Dacă aș sta să mă uit la palavreleacestui pedant îngâmfat, curând s-ar alege praful de regatul nostru”.

Apoi, a pus ca tânărul să fie castrat. Între timp, fratele acestuia s-a dus să-și etaleze priceperea militară la curtea regatului Wei. Însă regele de acolo aspus: „Țara mea nu este o putere militară. Dacă ar fi să contez pe forță șinu pe diplomație, într-o clipă am fi făcuți una cu pământul. Dacă, pe dealtă parte, l-aș lăsa să plece pe acest bătăuș țanțoș, el și-ar oferi serviciilealtei țări și am da de necazuri”. Astfel, a pus ca tânărului să-i fie retezatepicioarele. Amândouă familiile făcuseră exact același lucru, numai că unaprinsese momentul potrivit, iar cealaltă acționase într-unul nepotrivit.

Iată, așadar, că succesul depinde nu de calcul logic, ci de ritmul

[evenimentelor].

Lieh Tzu, citat din Oglinda chinezească, Dennis Bloodworth, 1967

CHEILE PUTERII

Timpul este un concept artificial pe care oamenii l-au creat pentru a face mai suportabile și mai accesibile înțelegerii umane eternitatea și infinitatea universului. Din moment ce noi am elaborat conceptul de timp, suntem în măsură să-l și modelăm întrucâtva, ba să ne și jucăm cu el. Timpul copilului este lung și lent, ca o succesiune de întinderi vaste. Timpul omului matur zboară cu o viteză înspăimântătoare. Iată, deci, că totul depinde de percepția noastră, care, după cum bine știm, poate fi modificată în mod conștient. Acesta este elementul esențial în înțelegerea și

practicarea artei sincronizării cu evenimentele. Dacă tulburarea lăuntrică generată de emoționalitate face timpul să se accelereze, concluzia logică este că, o dată ce ne controlăm reacțiile emoționale față de faptele exterioare, timpul își va încetini înaintarea. Această

metodă modificată de a privi lucrurile tinde să „alungească”

percepția viitorului, deschizând posibilitatea calmării temerilor sau furiei și predispunându-ne la răbdarea care este condiția principală

a stăpânirii artei de a exploata momentul potrivit.

Sultanul [Persiei] condamnase la moarte doi oameni. Unul dintre ei,știind cât ține sultanul la armăsarul său, s-a oferit ca, în schimbul vieții șiîn răstimp de un an, să învețe calul să zboare. Închipuindu-și cât de binear fi să călărească singurul armăsar zburător din lume, sultanul s-a învoit.

Celălalt condamnat s-a uitat la prietenul său, nevenindu-i să-și creadă

ochilor: „Păi, știi prea bine, caii nu zboară. Ce ți-a venit să umbli cuaiureli dintr-astea? Nu faci decât să amâni inevitabilul.”

„Ba nu”, a zis cel dintâi. „De fapt, mi-am oferit patru șanse lalibertate. Prima, ca în acest an, sultanul să moară. A doua, să mor eu. Atreia, să moară calul. „Și a patra… să-l învăț într-adevăr să zboare.”

Arta puterii, R. G. H. Siu, 1979

Avem de-a face cu trei feluri de timp, fiecare prezentând probleme rezolvabile prin abilitate și antrenament. În primul rând, există timpul îndelungat – dilatat în ani întregi, care poate fi

„stăpânit” prin răbdare și corecții ușoare de direcție. Cu timpul îndelungat trebuie să umblăm cu grijă, atitudinea cea mai potrivită

fiind, în general, una defensivă – este arta de a nu acționa impulsiv, de a aștepta ocazia prielnică. În al doilea rând, există timpul impus

– un interval limitat, pe care îl putem utiliza ca pe o armă ofensivă, pentru răsturnarea planurilor de sincronizare ale adversarilor. În sfârșit, există un timp de finalizare – când planul trebuie executat cu toată viteza și forța. Am așteptat, am găsit momentul și am trecut la acțiune fără ezitare.

Timpul îndelungat. Celebrul pictor Chou Yung, trăitor în secolul al XVII-lea, pe vremea dinastiei Ming, ne povestește o întâmplare care i-a schimbat pentru totdeauna felul de a fi. Într-o după-amiază târzie de iarnă, s-a pornit să viziteze un oraș de pe

celălalt mal al fluviului pe țărmul căruia se afla orașul său. Luase cu el câteva cărți și documente importante și plătise unui băiat să-l ajute să le care. Pe când podul plutitor se apropia de malul celălalt, Chou Yung l-a întrebat pe cârmaci dacă va avea timp să ajungă în oraș înainte de a se închide porțile, pentru că era ceva drum până

acolo și începuse să se întunece. Cârmaciul i-a aruncat o privire băiatului, s-a uitat la legăturica în care erau cărțile și documentele și a răspuns: „Da, dacă nu o să mergeți prea repede”.

Când au plecat la drum, însă, soarele era pe cale să apună.

Temându-se că ar putea găsi porțile cetății încuiate și că ar fi siliți să

petreacă noaptea în afara zidurilor, pe unde mișunau tâlharii de prin partea locului, Chou și băiatul au luat-o la picior din ce în ce mai repede, până când au început să alerge de-a binelea. Deodată, sfoara cu care erau legate cărțile și documentele s-a rupt și toate hârtiile s-au împrăștiat pe jos. Le-au trebuit câteva minute bune ca să le adune și să lege pachetul la loc, și pe când au ajuns, porțile orașului erau deja zăvorâte – era prea târziu.

Dacă iuțești pasul de frică sau nerăbdare, îți creezi o sumedenie de probleme pe care ești silit să te oprești ca să le rezolvi, astfel încât, până la urmă, pierzi mai mult timp decât dacă nu te-ai fi grăbit. Se întâmplă uneori ca cei grăbiți să înainteze mai repede, dar hârtiile li se împrăștie peste tot, se ivesc primejdii neașteptate și au mereu o mare bătaie de cap cu soluționarea dificultăților pe care și le-au creat singuri. Există situații când cea mai bună mișcare în fața pericolului este tocmai să te abții de la a face vreo mișcare – să

aștepți, în mod deliberat, și să reduci viteza. Odată cu trecerea timpului, ți se vor prezenta ocazii favorabile ce nici măcar nu ți le-ai fi imaginat.

Așteptarea presupune exercitarea unui control strict nu numai asupra propriilor tale stări emoționale, ci și ale colegilor sau aliaților tăi, care, luând, în chip eronat, acțiunea drept putere, ar încerca să

te împingă, impulsivi, să treci la fapte. Pe de altă parte, îți poți încuraja rivalii să comită acest gen de greșeală: dacă îi lași să se repeadă orbește, în plină primejdie, în timp ce tu faci un pas îndărăt și aștepți, curând vei vedea că vine și momentul potrivit ca să

intervii și să aduni cioburile. Aceasta a fost înțeleaptă strategie de bază a marelui împărat Tokugawa Ieyasu, din Japonia începutului de secol al XVII-lea. Atunci când predecesorul său, încăpățânatul Hideyoshi, sub ordinele căruia slujise în calitate de general, a pus la

cale o pripită invazie a Coreei, Ieyasu a preferat să stea deoparte.

Știa că invazia avea să fie un dezastru și că va duce la căderea lui Hideyoshi. E mai bine să aștepți cu răbdare, pe linia de tușă, chiar vreme de mulți ani, pentru ca apoi să fii în măsură să preiei puterea, la momentul potrivit – adică exact așa cum a procedat, cu mare măiestrie, Ieyasu.

PĂSTRĂVIȚA ȘI PORCUȘORUL

În luna mai, un pescar stătea cu undița pe malul Tamisei, cu o muscă

artificială în cârlig. A aruncat momeala cu atâta artă, încât o păstrăviță

tinerică se și repezea s-o apuce, când mamă-sa a oprit-o. „Niciodată”, i-aspus ea, „niciodată, copila mea, să nu te grăbești atunci când te pot pândipericole. Acordă-ți timp destul ca să te gândești înainte de a-ți asuma unrisc ce ți-ar putea fi fatal. De unde știi că arătarea aceea este chiar o muscă

și nu vreo capcană a dușmanului? Lasă mai întâi pe altcineva să facă

această experiență. Dacă e o muscă, primul atac va da probabil greș, dar aldoilea poate fi încercat dacă nu cu succes, atunci măcar fără risc.”

Nici nu încheiase bine păstrăvița-mamă ce avusese de spus, că unporcușor a apucat pretinsa muscă și a devenit pildă grăitoare pentru fiicacea nesocotită, despre cât de mare însemnătate avea sfatul mamă-sii.

Fabule, Robert Dodsley, 1703–1764

Nu este vorba de a încetini timpul ca să trăiești mai mult sau să

guști mai pe îndelete clipa trecătoare, ci ca să joci mai bine jocul puterii. În primul rând, atunci când mintea îți este eliberată de zăpăceala permanentelor probleme urgente, vei vedea mai departe în viitor. În al doilea rând, vei fi capabil să reziști momelilor pe care oamenii ți le plimbă pe sub nas și vei evita să ajungi unul dintre fraierii grăbiți să se năpustească în capcană. În al treilea rând, vei dispune de o marjă mai mare, care să-ți asigure flexibilitatea. Ți se vor ivi, în mod inevitabil, ocazii favorabile neașteptate, pe care le-ai fi pierdut dacă ai fi iuțit pasul. În al patrulea rând, nu vei trece de la un lucru la altul fără să finalizezi niciunul. Așezarea unei temelii de putere solide necesită, uneori, ani întregi – ai grijă să torni bine betonul. Nu fi un meteor, care strălucește doar o clipă – singurul succes durabil este acela construit încet și sigur.

În sfârșit, încetinirea ritmului îți va crea o perspectivă mai clară

asupra timpului în care trăiești, ajutându-te să te detașezi din punct