II
Domnul McKenna părăsi camera hotelului. Fost poliţist, pensionat, cu aspect de edil blajin şi înţelept, se ocupa acum de investigarea cazurilor de încălcare a legii, în calitate de detectiv particular. Scosese din servieta neagră, aspectuoasă, raportul pe care îl pusese pe birou, în faţa lui Rudolph.
— Sînt convins că acest raport vă va furniza toate informaţiile de care aveţi nevoie cu individul în chestiune. Rubicondul domn McKenna vorbise molcom, frecîndu-şi chelia cu palma durdulie ca o pernuţă. Pălăria sobră, de fetru gri, o aşezase pe birou, în apropierea sa. De fapt investigaţia a fost simplă şi neobişnuit de scurtă, dacă ţinem seama de rezultatele atît de complete pe care le-am obţinut. În glasul domnului McKenna se distingea o notă de regret sincer pentru lipsa totală de prevedere din partea lui Willie, ceea ce nu îi permisese anchetatorului să-şi demonstreze măiestria profesională şi determinase încheierea atît de rapidă a investigaţiei. Cred că soţia sa se va convinge că, pe baza legislaţiei din statul New York privind adulterul, orice avocat competent va obţine divorţul fără nici o dificultate. Fără îndoială ea este partea lezată, lucrul acesta e limpede.
Rudolph se uită cu scîrbă la raportul bătut cu grijă la maşină. A asculta pe ascuns convorbirile telefonice părea să fie la fel de uşor ca şi cumpărarea unei franzele. Pentru cinci dolari căpătai permisiunea, la orice hotel, să instalezi un microfon în cameră. Secretarele culegeau din coşul de hîrtii bucăţelele unei scrisori de dragoste şi reconstituiau textul lipindu-le cu grijă, în schimbul echivalentului unei mese la restaurant. Fete bătrîne, refulate, se ofereau să depună
mărturia dorită. Poliţia îşi deschidea dosarele cu depoziţii secrete făcute în faţa comisiilor speciale 289
şi ţi le punea la îndemînă. Nimic nu era destul de secret pentru a nu fi dezvăluit. În pofida afirmaţiilor făcute de poeţi, posibilităţile de investigare şi de obţinere a informaţiilor erau nelimitate.
Rudolph ridică receptorul şi ceru să i se facă legătura cu Gretchen. Ascultă centralista formînd numărul şi auzi semnalul acela enervant de ocupat. Puse receptorul la loc, se duse la fereastră şi, dînd la o parte draperiile, privi afară. Jos, în stradă, pietonii, cu gulerele pardesielor ridicate, se luptau pieptiş cu vîntul aspru, grăbindu-se să ajungă mai repede la adăpostul cald al căminelor. Era o zi prielnică pentru un fost poliţist.
Reveni la telefon, ceru din nou să i se facă legătura cu Gretchen şi din nou se auzi semnalul de ocupat. Plictisit, trînti receptorul. Voia să termine cît mai repede cu această chestiune neplăcută.
Vorbise cu un avocat prieten, fără să folosească nume, iar acesta îl sfătuise ca partea lezată să se mute din căminul conjugal, împreună cu copilul, înainte de a intenta acţiunea de divorţ, cu excepţia cazului cînd exista posibilitatea de a-l determina pe soţ să plece definitiv, chiar din clipa aceea. Sub nici un motiv partea lezată nu trebuia să doarmă, nici măcar o singură noapte, sub acelaşi acoperiş
cu viitorul acuzat. Înainte de a-l chema pe Willie pentru a-i pune în faţă raportul detectivului, voia să o prevină pe Gretchen despre intenţia sa şi să-i spună că va vorbi de îndată cu soţul ei. Dar telefonul continua să fie ocupat. Partea lezată avea o după-amiază foarte încărcată. Cu cine discuta, oare? Cu Johnny Heath, amantul potolit, curtenitor, oaspete permanent în casa ei sau cu vreunul din ceilalţi zece bărbaţi despre care pomenise şi cu care nu mai voia să se culce? Femeia cea mai lesne de cucerit la pat, din tot New York-ul, cum spusese ea, surioara lui.
Se uită la ceas: patru fără cinci. Willie se înapoiase, fără îndoială, la serviciu şi moţăia fericit, sub efectul paharelor de martini ingurgitate înainte de masa de prînz.
Luă receptorul şi ceru legătura cu Willie. Două secretare cu voci dulci, eterice şi electrizante, cu farmecul propriu al celor care au misiunea de a se ocupa de relaţii publice, se interpuseră pînă ce obţinu legătura dorită.
— Salut, prinţ al neguţătorilor, se auzi glasul vesel al lui Willie. Cărui fapt datorez cinstea de a fl obiectul atenţiei tale? Tonul său se întemeia, evident, pe forţa a cel puţin trei martini-uri.
— Willie, zise Rudolph cu gravitate, trebuie să vii la mine imediat.
— Ascultă, fecior, sînt cam prins...
— Willie, te previn să vii încoace chiar în clipa aceasta.
— O.K., răspunse Willie, impresionat de tonul lui Rudolph. Comandă-mi între timp ceva de băut.
Willie şedea, fără băutura solicitată, în fotoliul pe care nu de mult îl părăsise fostul poliţist şi citea raportul prezentat de acesta. Rudolph privea pe fereastră afară. Auzi hîrtiile foşnind cînd Willie puse raportul pe birou şi se întoarse.
— E bună, conchise Willie, se pare că sînt un băieţaş foarte ocupat. Ce ai de gînd să faci cu astea? întrebă, bătînd cu palma hîrtiile.
Rudolph luă foile prinse cu o capsă, le rupse mărunt şi aruncă bucăţelele de hîrtie la coş.
— Ce înseamnă asta? ridică sprîncenele Willie.
— Înseamnă că n-am să fac uz de chestia asta, zise Rudolph. Nimeni nu va afla despre raportul acesta. Iar nevastă-ta va trebui să găsească altă cale dacă vrea să divorţeze de tine.
290
— O, se dumiri Willie, a fost ideea lui Gretchen?
— Nu chiar. Ea mi-a spus că vrea să se despartă de tine, dar că vrea să păstreze ea copilul iar eu i-am făgăduit să o ajut.
— Chemarea sîngelui e mai puternică decît legăturile stabilite de instituţia căsătoriei, nu-i aşa?
— Cam aşa e. Însă nu-i vorba de sîngele meu. În cazul acesta.
— Aproape că ai devenit un rahat perfect, prinţ al oamenilor de afaceri, nu-i aşa?
— Aşa este.
— Scumpa mea soţie ştie despre raport?
— Nu. Şi nici nu va afla.
— Mă copleşeşti. De-acum şi pînă în vecii vecilor voi înălţa cîntări de slavă în cinstea sclipitorului meu cumnăţel. Iar fiului meu o să-i spun: uită-te cu atenţie, băiete, la nobilul tău unchi şi ai să descoperi lucindu-i pe creştet nimbul sfinţeniei. Iisuse Cristoase, trebuie să existe ceva de băut în hotelul ăsta!
Rudolph scoase la iveală sticla de whisky. Cu toate glumele şi aparenta lui veselie, nu exista pe lume altcineva decît Willie care avea mai multă nevoie de o băutură întăritoare în clipa aceea.
Sorbi, cu sete, o jumătate de pahar.
—
Cine suportă cheltuielile pentru porcăria asta? întrebă el.
— Eu.
— Şi la cît se ridică ele? se mai interesă Willie.
— La cinci sute cincizeci de dolari, răspunse Rudolph.
— Ţi le furnizam eu la jumătate preţ, dacă apelai la mine. Să ţi-i înapoiez? întrebă Willie.
