369

— Mie mi-ar plăcea să nu mă vezi tot timpul, zise Jean.

— Mie nu mi-ar plăcea, replică Rudolph.

— În felul acesta mi-ai plăcea mai mult, continuă ea să susţină.

Cedă tot el, fără tragere de inimă.

— Este ultima concesie pe care o fac, o preveni el.

— Bine, dragă, acceptă ea cu prefăcută sfială, fluturîndu-şi genele. Apoi trînti cu pumnul în masă, cu forţă exagerată şi spuse: Zău că admir bărbatul care ştie să se impună!

Rîseră amîndoi şi încheiară pace.

— Totuşi există un ticălos, un porc de cîine, pe care îl vom înştiinţa, zise Rudolph: pe fotograful ăla sfrijit, iar dacă vrea să participe la căsătorie spune-i că e binevenit, dar în prealabil să

se bărbierească.

— Corect, acceptă Jean şi adăugă: Doar dacă mă laşi să o invit şi eu pe Virginia Calderwood.

Fericiţi, părăsiră restaurantul şi mînă în mînă, colindară toate barurile de pe Third Avenue, îndrăgostiţi şi pînă la urmă beţi. Porniseră în întîmpinarea anilor de viaţă pe care îi aveau în faţă.

A doua zi Rudolph cumpără un inel cu diamant, dar Jean îi ceru să-l înapoieze bijutierului.

— Nu pot suferi să fie irosiţi banii pe fleacuri de lux, explică ea. Ai grijă numai să nu întîrzii la oficiul Stării Civile şi să nu uiţi să aduci o verighetă de aur drăguţă, dar simplă.

În cele din urmă îi fu imposibil lui Rudolph să nu le spună lui Calderwood, Brad Knight şi Johnny Heath că va lipsi cel puţin o lună de zile de la serviciu. Jean acceptă explicaţiile lui cu condiţia de a-i pune să jure că vor păstra cu sfinţenie secretul, ceea ce Rudolph şi făcu.

Calderwood era posomorît, ca la înmormîntare. Rudolph nu îşi dădea seama dacă starea aceasta a bătrînului era cauzată de grija pentru fiica sa sau de faptul că Rudolph va absenta timp atît de îndelungat de la postul său.

— Sper că nu te-ai pripit, zise Calderwood. Îmi amintesc fata. Mi s-a părut o fiinţă ştearsă.

Pariez că nu are un ban.

— Munceşte, răspunse Rudolph, apărîndu-se parcă.

— Nu îmi plac femeile care lucrează, replică bătrînul. Ah, Rudy! Cînd te gîndeşti că puteai avea tot ce doreai.

Sigur, tot ce doream, inclusiv pe nebuna de Virginia cu scrisorile ei obscene, gîndi Rudolph.

Nici Brad şi nici Johnny Heath nu fuseseră prea entuziasmaţi de alegerea pe care o făcuse prietenul lor. Dar amîndoi participară la ceremonie şi îi însoţiră la aeroport, împreună cu Florence.

Prima situaţie care îi permise lui Rudolph să-şi etaleze calitatea de soţ se ivi la aeroport cînd, la cîntar, constatară că bagajul lui Jean depăşea cu aproape cincizeci de kilograme greutatea admisă

oficial.

— Sfinte Dumnezeule! se minună el, ce ai înăuntru?

— Cîteva schimburi, răspunse ea simplu. N-ai vrea ca soţia ta să se plimbe goală prin faţa franţujilor ăia, nu-i aşa, dragă?

— Pentru o fată căreia nu îi place să cheltuiască banii pe podoabe de lux, zise Rudolph în timp ce semna cecul pentru surplusul de bagaj, ai ceva schimburi, nu glumă. Îşi dădu silinţa ca glasul să-i sune cît mai firesc, dar o nelinişte prevestitoare îi zgîndărea inima. Anii îndelungaţi de 370

sărăcie îl obligaseră să economisească şi să chibzuiască fiecare cent. Femei cheltuitoare, cărora le plăcea luxul şi extravaganţa, reuşiseră să ruineze soţi mai bogaţi decît el. Se linişti, spunîndu-şi că

nu are rost să se îngrijoreze. Dacă va fi nevoie, voi şti eu să o strunesc, îşi zise el. Astăzi se simţea capabil să strunească pe oricine. O luă de mînă şi se îndreptă spre bar.

Avură timp suficient să golească două sticle de şampanie. Apoi Rudolph şi Jean îşi luară

rămas bun de la cei care îi însoţiseră la aeroport. Johnny Heath îi promise lui Rudolph că îndată ce va decola avionul va telefona lui Gretchen şi mamei şi le va comunica vestea cea bună a căsătoriei.

Vremea se încălzise. Rudolph şi Jean trîndăveau tot timpul la soare. Se bronzaseră, aproape se înnegriseră, în timp ce părul ei se decolorase şi devenise aproape blond, datorită soarelui şi apei sărate. Jean începu să-i dea lecţii de tenis pe terenul hotelului şi îl asigură pe Rudolph că dovedea talent. Era severă şi îl certa cu asprime de cîte ori lovea incorect mingea. Apoi îl învăţă să schieze pe apă. Talentele pe care le descoperea la Jean, precum şi dibăcia pe care o manifesta la toate, îl uimeau şi îl încîntau pe Rudolph.

Comandară prînzul şi cerură să le fie servit în cabina cu faţa spre rada portului, unde se aflau amarate bărcile cu motor, de curse. Mîncară langustă, băură vin alb, apoi urcară în apartamentul lor şi făcură dragoste, după ce mai întîi lăsară storurile pentru a împiedica arşiţa de după amiază să

pătrundă în încăpere.

Rudolph nu avea ochi pentru fetele care îşi etalau trupurile aproape goale în jurul piscinei hotelului sau pe ciment, lîngă trambulină, deşi vreo cîteva dintre ele meritau efortul de a le privi.

— Tu nu eşti normal, îi zise Jean.

— De ce? se miră Rudolph.

— Nu faci ochi dulci fetelor.

— Îţi fac ție ochi dulci, o flată el.

— Ţine-o tot aşa, zise ea.

Descoperiră restaurante noi, mîncară bouillabaisse pe terasa Chez Fela de unde prin arcadele fortăreţei, se vedeau navele ancorate în portul Antibes. Cînd făcură din nou dragoste, mai tîrziu, amîndoi miroseau a usturoi şi vin, dar asta nu îi deranjă.

Făcură excursii în oraşele de pe deal, vizitară capela lui Matisse şi atelierul de ceramică de la Vallauris, prînziră pe terasă la Colombe d'Or la St. Paul de-Vence, înconjuraţi de filfîitul alb al porumbeilor. Aflară, cu părere de rău, că stolul era menţinut alb în mod forţat, căci porumbeii băştinaşi îi goneau pe intruşii de alte culori. Iar dacă întîmplător tolerau totuşi vreun confrate impur, îl împuşca proprietarul restaurantului.

Jean purta aparatul cu ea oriunde se ducea şi îl fotografia pe Rudolph în toate chipurile – cu pădurea de catarge sau cu fortăreaţa, cu palmierii sau cu valurile mării în fundal.

— O să tapetez camera noastră de la New York cu tine, zise ea. Rudolph nu îşi mai punea cămaşa cînd ieşea din apă. Jean îl asigura că îl plăcea aşa cum era, cu păr negru, des, pe piept şi puf pe umeri.

371

Plănuiră să călătorească în Italia cînd se vor fi săturat de Cap d'Antibes. Încercuiră pe hartă

oraşele pe care intenţionau să le viziteze: Menton, San Remo, Milano (pentru „Cina cea de taină”55), Rapallo, Santa Margherita, Florenţa (pentru operele lui Michelangeio şi Botticelli), Bologna, Siena, Assissi, Roma. Numele sunau ca nişte clopoţei de argint sub soare. Jean fusese deja mai în toate aceste oraşe cu prilejul vacanţelor ei anterioare. Rudolph îşi dădea seama că va trece încă mult timp pînă va cunoaşte toate detaliile din viaţa ei.

Dar nu se săturau de Cap d'Antibes.

O dată Rudolph reuşi să-i smulgă un set la tenis. Jean rată de trei ori să fructifice setball- ul şi în cele din urmă el cîştigă. Jean se înfurie, dar după două minute îi trecu.

Trimiseră o telegramă lui Calderwood anunţîndu-l că îşi vor prelungi şederea în Europa.